„Faust” şi „Malombra” sunt primele cine-concerte anunţate pentru cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care va avea loc între 29 mai şi 7 iunie.

Pe 31 mai, de la 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, maestrul incontestabil al improvizaţiei Jean-François Zygel va acompania live „Faust” (1926), capodopera lui F.W.Murnau.

Zygel este pianist şi compozitor, a iniţiat în 2002 cursurile de improvizaţie la pian la Conservatorul din Paris şi a popularizat muzica simfonică în emisiuni radio şi TV de succes din Franţa. Zygel a colaborat cu nume precum Michel Portal, Ibrahim Maalouf, Bobby McFerrin, Antoine Hervé, Sly Johnson. Cel mai recent album al său, „L’Alchimiste”, a fost lansat de Sony.

„La TIFF, voi acompania pentru a 12-a oară incredibilul film realizat de genialul Murnau. Umbre şi lumini, lacrimi şi străfulgerări, o terifiantă luptă între bine şi rău, haos şi revelaţii, inocenţă şi pierzanie”, a transmis Zygel. Pe 1 iunie, artistul va susţine şi un masterclass la TIFF, iar detaliile vor fi anunţate în curând.

TIFF 2020 va găzdui o premieră absolută în România: două compozitoare, dirijoare şi interprete au acceptat provocarea de a compune coloane sonore pentru un film mut, un clasic al genului gothic melodrama, „Malombra” (1917), regizat de italianul Carmine Gallone. Julie Roué (Franţa) şi Simona Strungaru (România) îşi vor dezvălui pentru prima dată versiunile live la TIFF 2020, în două zile diferite, la Cercul Militar din Cluj-Napoca.

Filmul va beneficia de un soundrack tehno pop experimental, în premieră absolută, pe 30 mai, de la ora 19.00, la Cercul Militar din Cluj, când Julie Roué îl va acompania live alături de percuţionistul Stan Delannoy. Julie Roué a compus coloana sonoră a peste 40 de filme, unele premiate la Cannes, iar anul trecut şi-a lansat primul album electro pop, „About Luke”.

Apreciată pentru experimentele sale pe clasic, jazz şi electro, Simona Strungaru îşi va interpretata propria versiune, în premieră absolută, pe 4 iunie, de la ora 19.00, tot la Cercul Militar, alături de alte două nume importante ale scenei româneşti: Sebastian Burneci (trompetă) şi Adi Tetrade (percuţii). Simona Strungaru revine la TIFF după ce, în 2016, a dirijat Orchestra Operei Maghiare într-un cine-concert la Castelul Banffy: „Haxan”. Pianistă, dirijoare şi compozitoare, ea este dirijor permanent al Bucharest Jazz Orchestra şi Sonomania, a compus suite simfonice pentru orchestră, live electronics şi live street art, coloane sonore pentru animaţii şi musicaluri. A colaborat cu trupe (Urma, Cobzality), artişti (trompetistul american Alex Sipiagin) şi orchestre de renume, iar anul trecut a lansat proiectul Firestarter by DIOSA (un alter-ego al artistei, inspirat de filme horror), orchestrând piesele The Prodigy pe scena festivalului Awake.

Biletele pentru cele trei cine-concerte pot fi cumpărate pe tiff.eventbook.ro.

About Post Author

Lasă un răspuns