Un număr de 71 de solişti din 21 de ţări s-au înscris pentru concursul de interpretare din cadrul festivalului Cerbul de Aur, care va avea loc în perioada 22 – 25 august, la Braşov.
Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019.
Interpreţi din ţări ca Africa de Sud, Italia, Israel, Rusia, Australia, România şi Germania au intrat în cursa pentru un loc pe scena festivalului de la Braşov.
Juriul de selecţie va decide cei 12 finalişti care vor intra în concursul festivalului, iar pe 12 iulie va anunţa numele lor. Interpreţii vor concura pentru premii în valoare de 55.000 de euro.
Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o gală de premiere şi evenimente adiacente.
Festivalul, ajuns la a 19-a ediţie, se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări ale genului.
Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.
Festivalul internaţional Cerbul de Aur, lansat în urmă cu 51 de ani, a fost reluat în 2018, după o întrerupere de 9 ani.
Aproximativ 6 milioane de lei din bugetul Societăţii Române de Televiziune pe 2019 au fost alocaţi pentru ediţia de anul acesta a festivalului Cerbul de Aur, potrivit unui răspuns oferit de Televiziunea Română la solicitarea News.ro.
Anul trecut, interpreta Iniz Neziri din Albania a câştigat marele trofeu al Festivalului internaţional Cerbul de Aur, în valoare de 25.000 de euro.
Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii. De-a lungul anilor, la festival au participat, între alţii, Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink şi Sheryl Crow.