Cel mai recent album al trupei californiene Korn va fi disponibil, în premieră în România, la Festivalul "Peninsula" care se va desfăşura la Târgu Mureş în perioada 26-29 august şi unde formaţia va susţine un concert.

Trupa californiană Korn, inventatoarea "nu-metal"-ului, este unul dintre capetele de afiş ale Festivalului "Peninsula" de la Târgu Mureş, care se va desfăşura în perioada 26-29 august.

""

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de organizatorii festivalului, după o pauză de trei ani de la lansarea albumului "Untitled", trupa californiană Korn se întoarce cu cel de-al nouălea album de studio – "Korn III – Remember Who You Are", iar materialul va fi disponibil, în premieră în România, la festival.

Albumul cuprinde unsprezece piese şi a fost produs de Ross Robinson, cel care a produs şi primele două discuri ale trupei.

"Albumul nu prezintă schimbări majore de sound, discul fiind o continuare a materialului din 2007, însă trupa are, pe lângă temele şi riffurile familiare, şi acea sclipire de geniu cu care şi-a obişnuit fanii. Solistul Jonathan Davis declară că albumul este simplu, dar că ceea ce contează este vibe-ul", se arată în comunicat.

Trupa va cocerta în ultima seară a Festivalului "Peninsula".

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns