
Casa de la Hobiţa în care s-a născut sculptorul Constantin Brâncuşi s-a prăbuşit, iar ministrul Culturii, George Ivaşcu, promite o inspecţie la faţa locului din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Gorj, justificând situaţia actuală prin “dezinteresul administrativ şi politic care face ca MCIN să fie în imposibilitatea de a exercita dreptul de preempţiune cu privire la imobile monumente istorice şi bunuri culturale mobile clasate”.
El a subliniat că “este necesară reglementarea de urgenţă a asigurării fondurilor pentru protejarea monumentelor istorice care se află într-o avansată stare de degradare şi pentru care există riscul semnificativ de a dispărea în timp scurt”.
George Ivaşcu a precizat că dezinteresul administrativ şi politic “ne-a adus în situaţia actuală în care, din cauza lipsei de fonduri, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale se află în imposibilitatea de a exercita dreptul de preempţiune cu privire la imobile monumente istorice şi bunuri culturale mobile clasate, statul român pierzând astfel şansa de a achiziţiona bunuri de valoare inestimabilă pentru patrimoniul său cultural”.
Ministrul Culturii crede că “ce s-a petrecut astăzi trebuie să fie un răsunător semnal de alarmă pentru crearea unui sistem de priorităţi culturale, fiind necesară, totodată, dezvoltarea unui mecanism transparent şi competitiv de achiziţii care să înlesnească intrarea în patrimoniul naţional a creaţiilor contemporane de valoare.
Instituţiile statului au obligaţia de a adopta măsuri eficiente care să asigure conservarea patrimoniului cultural aflat astăzi, în ansamblul său, într-o criză care trebuie oprită. Nu avem această datorie doar faţă de înaintaşi ci, în primul rând, faţă de generaţiile viitoare”.