Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare conform căreia miercuri, între orele 12.00 şi 23.00, va fi caniculă în Muntenia şi Oltenia, iar în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură şi în regiunile sudice vor avea loc vijelii, descărcări electrice şi averse.
 Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, "instabilitatea atmosferică va fi accentuată în partea a doua a zilei şi la începutul nopţii îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură şi în regiunile sudice şi se va manifesta local prin intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie, descărcări electrice şi averse, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină".

Miercuri după-amiază vremea va mai fi caniculară pe arii restrânse în Muntenia şi Oltenia, unde se vor înregistra temperaturi maxime de 35 – 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80.

Avertizarea meteo este valabilă miercuri, între orele 12.00 şi 23.00.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro



About Post Author

Lasă un răspuns