Cea de-a cincea ediţie Balkanik Festival îşi deschide porţile în acest week-end, la Grădina Uranus şi The Ark, din Bucureşti, începând de vineri fiind oferite trei zile şi trei nopţi de muzică, avându-i drept headlineri pe clarinetistul Ivo Papasov & His Wedding Band, Kocani Orkestra, Roots Revival România, Fanfare Ciocârlia şi Shantel. Potrivit Agerpres, festivalul se deschide vineri cu Doina Revival, un spectacol în premieră, cu o singură reprezentaţie, semnat de Roots Revival România, proiectul muzical iniţiat de tânărul artist iranian Mehdi Aminian, alături de Maria Casandra Hausi – voce (România) şi invitaţi din Spania, Iran şi Franţa. Pentru prima dată în România vine legendarul Ivo Papasov & His Wedding Band (Bulgaria), supranumit Miles Davis al clarinetului balcanic, încoronat regele muzicii de nuntă (Stambolovo). Kalyi Jag ("foc negru" în limba Romani), un grup fondat în Ungaria de către romi vlahi originari din Satu Mare, continuă seria premierelor. Balkanik5 îi prezintă, pentru prima dată în România pe Kocani Orkestar (Macedonia), unii dintre exponenţii cu tradiţie ai stilului Balkan brass band, răspândit în ţările din fosta Iugoslavie şi descendenţi direcţi ai muzicii cândva interpretate de către fanfarele militare turceşti. Fanfare Ciocârlia, "bestia cu 24 de picioare", "trupă de funk balcanic care a ridicat în picioare o întreagă planetă", va veni la Bucureşti pentru unul dintre foarte puţinele concerte pe care le susţine în România. Fiecare concert este o provocare de a euforiza publicul şi, în acelaşi timp, de a păstra viu spiritul muzicii de la Zece Prăjini. Shantel & Bucovina Club Orkestar înseamnă reîntâlnirea publicului cu energia lui Shantel şi a celor opt membri de naţionalităţi diferite ai Bucovina Club Orkestar. Vor mai concerta Kottarashky & The Rain Dogs, Ion din Dorobanţi (Steaua de Mare, Raze de Soare), Amsterdam Klezmer Band, Lemon Bucket Orkestra. Potrivit comunicatului, "pe lângă concerte, o atmosferă de carnaval, dansuri vulcanice şi petrecerile până în zori, se pregătesc numeroase expoziţii permanente de pictură, fotografie şi sculptură inspirate din folclorul şi realităţile balcanice". Lucrările sunt realizate de artişti români renumiţi precum Paul Hitter, Eugen Raportoru, Daniel Brici, Cristian Munteanu, Silviu Ghetie. La Balkanik Festival 2015 nu poate lipsi târgul meşteşugăresc ce reuneşte meşteri din toate colţurile ţării, Mesteshukar Butiq, o întreprindere socială ce revalorizează obiectele făcute de meşteşugarii romi, urmând a aduce ibrice din cupru, platouri din lemn, coşuri împletite, bijuterii din argint, cupru şi alamă, obiecte de vestimentaţie din materiale tradiţionale romani la modă. De asemenea, participanţii la festival vor putea interacţiona şi învăţa meşteşug de la argintari, sticlari, împletitori în papură, ceramişti care au păstrat tradiţia ceramicii de Cucuteni şi Gumelniţa, dar şi arta chiromanţiei şi tarotului. Balkanik Festival este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, în parteneriat cu Muzeul Intercultural din Oslo, cu sprijinul Primăriei Sectorului 5.

About Post Author

Lasă un răspuns