Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, că din cele 50.000 de bilete pentru meciul dintre România şi Suedia, din preliminariile Euro-2020, mai sunt disponibile doar 800.

Din acest motiv, FRF nu va mai comercializa tichete la casele de bilete de la Arena Naţională şi îi invită pe suporterii tricolorilor să-şi achiziţioneze bilete online de pe site-urile specialitate bilete.frf.ro şi bilete.ro.

În eventualitatea în care anumite bilete rezervate până în acest moment nu vor fi revendicate, acestea vor fi repuse în vânzare şi vor fi disponibile pe cele două site-uri menţionate.

Partida va avea loc vineri, 15 noiembrie, de la ora 21.45, pe Arena Naţională.

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns