Malul lacului Pasărea din comuna Tunari s-a transformat în cea mai mare scenă, cu ocazia primei zi a Festivalului B’estfest.

 

Mii de spectatori de toate vârstele au luat cu asalt malul lacului Pasărea cu ocazia deschiderii Festivalului B’estfest. Printre cei care au urcat vineri seara pe scenă se numără artiÅŸti de renume internaÅ£ional precum Skunk Anansie ÅŸi Roger Sanchez, dar ÅŸi trupe de la noi, precum Coma sau The Mono Jacks.

 

Anul acesta, gazdele au putut intra gratis la festival. Astfel o parte dintre locuitorii comunei Tunari au putut să vadă concertele intrând în spaÅ£iul evenimentului doar cu cartea de identitate. MulÅ£i sosiÅ£i cu întreaga familie ÅŸi-au manifestat mirarea faţă de "cotropitorii" veniÅ£i în comuna lor pentru trei zile, de vineri până duminică.

 

Traseul cel mai probabil de început de seară a fost: uitat/testat carusel, ascultat trupă românească la scena "Future Heroes", căscat gura la băieÅ£ii care escaladau peretele artificial special amenajat sau la băieÅ£ii care făceau acrobaÅ£ii pe bicicletă, cumpărat mâncare, bere ÅŸi, în cele din urmă, aÅŸezat în faÅ£a celor două scene mari, unde s-au succedat concertele.

 

Momentele cele mai aÅŸteptate ale primei zile de B’estfest au fost concertele irlandezilor de la Flogging Molly ÅŸi trupei Skunk Anansie. După românii de la The Mono Jacks, Buterflies in My Stomach, Toulouse Lautrec ÅŸi Madame Hooligan, cei de la Flogging Molly au încălzit atmosfera cu balade irlandeze de pahar, precum "If I Leave This World Alive", sau cu ritmuri săltăreÅ£e care nu aveau cum să lase indiferentă mulÅ£imea de la B’estfest.

 

Spre miezul nopÅ£ii, britanic de punctuali, au apărut membrii Skunk Anansie, cu solista, Skin, neschimbată ÅŸi plină de energie. Îmbrăcată într-un costum mulat, negru cu argintiu, cu un guler imens din pene, Skin a magnetizat publicul din primul moment, alergând continuu dintr-o parte în alta a scenei, învârtind microfonul, cu o aceeaÅŸi voce tandră ÅŸi agresivă. Printre primele piese au fost hiturile pe care solista le-a trăit la unison cu mulÅ£imea de câteva mii de persoane: "Charlie Big Potato", "100 Ways to Be a Good Girl" ÅŸi "Because of You".

 

La cei 43 de ani pe care îi are ÅŸi cu o siluetă superbă, Skin a arătat ÅŸi în România că are o pasiune: crowd surfing. Dacă prima dată când s-a aruncat în mulÅ£ime, băieÅ£ii de la pază au adus-o prompt înapoi cu picioarele pe scenă, a doua oară, solista a fost purtată de fani pe braÅ£e mai mult timp. Åži, ca mulÅ£umire, hitul "Hedonism" a fost dedicat "băieÅ£ilor români puternici" din public. Åži melodia "I’ve Had Enough" a fost dedicată "oamenilor care se revoltă împotriva guvernelor".

 

La bis-ul show-ului, care a durat o oră ÅŸi jumătate, cei de la Skunk Anansie au cântat mai noul lor hit "You Saved Me".

 

 

""

 

Trupa Skunk Anansie a avut un show plin de adrenalină, care a inclus crowd surfing ÅŸi celebrele hituri "Hedonism" ÅŸi "Charlie Big Potato", în  prima zi a festivalului B’estfest, care, anul acesta, este un experiment pentru organizatori ÅŸi are loc nu în Capitală, ci în comuna Tunari, lângă BucureÅŸti.

 

 

Programul zilei de sambata (2 iulie) la B’ESTFEST 2011

Scena principala

  • Robin & The Blackstabbers – 17.40
  • Suie Paparude – 19.10
  • Asian Dub Foundation – 21.05
  • Mika – 0.00

Scena secundara

  • Magnolia – 16.55
  • Petrol – 18.25
  • Electric Brother -20.15
  • Lamb – 22.25

Dance Arena

  • TBA – 22.00
  • Bully – 23.00
  • Marika – 0.00
  • D-Laid – 1.00
  • Napt – 2.00

Future Heroes Stage

  • Electric Fence – 16.30
  • Antarctica -17.40
  • Mes Quins – 18.40
  • Sensor – 20.00

Elephant vs. Goblin Terrace: Selecta B, Chesarion, Flo Da Shaolin, Rast T, Dj Undoo

 

Felicitari organizatorului.

 

 

 


 



About Post Author

Lasă un răspuns