Asia Fest, primul festival din Europa Centrală și de Sud-Est care promovează culturile și gastromia țărilor asiatice, revine la finalul lunii septembrie cu cea de-a opta ediție. Festivalul propune o călătorie până în cele mai îndepărtate colțuri ale marelui continent astfel încât iubitorii de cultură, atât tradițională, cât și contemporană, să poată experimenta îndepărtata Asie și aduce publicului bucureștean 3 zile de spectacole, filme, bucătărie tradițională asiatică, ateliere, expoziții și multe surprize pentru toată familia. Evenimentul va avea loc între 24 – 26 septembrie, în Parcul Național din București iar intrarea pentru public este liberă.
Pe scena Asia Fest revine pe 25 septembrie bine-cunoscuta prezentare a costumelor tradiționale asiatice dar și mult-așteptatele concursuri de Cosplay și K-Pop pe 26 septembrie. De asemenea, pe toată durata evenimentului, vor avea loc concerte ale artiștilor români și internaționali, momente de muzică și dansuri atât tradiționale, cât și contemporane, fragmente din spectacole și demonstrații de ceremonia ceaiului și de gătit specialități asiatice alături de chefi renumiți.
Publicul va putea urmări și filme la această ediție a Asia Fest, într-o retrospectivă organizată împreună cu KINOdiseea – Festivalului internațional de film pentru publicul tânăr, ce îl omagiază pe Hayao Miyazaki, regizorul japonez cofondator al Studiourilor Ghibli, autor al unora dintre cele mai iconice animații ale tuturor timpurilor. Astfel, pe marele ecran din aer liber, în Parcul Național, se vor vedea lungmetrajele de animație SPIRITED AWAY/ Călătoria cu Chihiro (24 septembrie), MY NEIGHBOR TOTORO/ Vecinul meu, Totoro (25 septembrie) și îndrăgitul PONYO (26 septembrie).
În zona de food, gurmanzii vor putea încerca preparate tradiționale dar și experimente gastronomice exclusiviste, iar vizitatorii vor putea gusta la propriu India, Turcia, Coreea de Sus, China și Japonia și vor putea descoperi gastronomia asiatică dincolo de sushi, pachețelele de primăvară și puiul shanghai, într-o explozie de savori și arome și vor putea
gusta lichior și bere japoneză. Vedeta acestei ediții este mâncarea favorită a personajului Naruto, din anime-ul cu același nume. Această supă conține Narutomaki, emblema pe care personajul o poartă întotdeauna. Un alt deliciu ce va fi prezentat la Asia Fest este un preparat indian pe care Chef John Menumorut, l-a reinterpretat, o ruladă de pui cu caju tikka masala, cu orez, ulei de coriandru și jeleu de caise.
Nu vor lipsi nici bucătăriile turcească, cu istoricul cig kofte, baclavale sau cataif și coreeană, cu faimoasele kimbap, mandu, bulgogi, mochi sau kimchi .
La standurile din expoziția de servicii și produse pasionații vor putea găsi condimente, sosuri, ceaiuri și alte ingrediente pentru acasă, alături de cosmetice coreene, manga, cărți, decorațiuni și bijuterii de inspirație asiatică.
Spațiul de ateliere reunește și anul acesta sesiuni de caligrafie japoneză, coreeană și arabă, tatuaje cu henna, origami și ikebana, manga și machiaj cosplay dar și demonstrații de îmbrăcare a kimono-urilor japoneze și sari-urilor indiene.
Asia Fest este un dialog multicultural care celebrează cultura Asiei, aducând în București, deseori în premieră, atât tradițiile cât și contemporanul din locuri pline de mister și inspirație.
Programul pe www.asiafest.eu și pe pagina de Facebook Asia Fest.
Accesul în spațiul de eveniment se face cu respectarea măsurilor în vigoare, de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2 și este condiționat de efectuarea triajului observațional, de furnizarea datelor personale în cazul unei eventuale anchete epidemiologice dar și de prezentarea unuia dintre următoarele documente: dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, care să releve faptul că au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore; rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore; dovada că persoanele care doresc să participe la eveniment se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Testarea rapidă se poate face la fața locului, la standurile autorizate (Crucea Roșie, Clinica Primed și Hope&Care), aflate la intrarea în zona de eveniment, iar costul testării este de 35 lei.
Este obligatoriu ca toți participanții la eveniment, inclusiv publicul vizitator să poarte corect masca de protecție, iar în zona festivalului se va păstra distanța de minim 1,5m între toți participanții.
Numărul MAXIM de persoane ce pot participa concomitent la activități din cadrul festivalului este de 2500, dacă rata de infectare este de până la 3% și de 1000 de persoane, dacă aceasta este între 3% și 6%. Organizatorii își rezervă dreptul să oprească intrarea în zona de activități, pentru o perioadă de timp, până la eliberarea spațiului.
Parteneri: Kikkoman, Asahi Beer, Japanos.
Parteneri culturali: Ambasada Republicii Koreea la București, Casa Româno-Chineză, Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”, Centrul de Studii Româno-Coreene,
Asociația Haramitchi RO, Tenshin, Asociația Culturală Sarang Hanguk, Asociația Culturală Nan Kibun, Discover Korea, Centrul Cultural European Româno-Panarab, Indra Dance Academy, Institutul de Artă Euroasiatic, Shanghai Wushu, Institutul Confucius, Centrul Cultural Yunus Emre, Activ Random.
Parteneri media: Magic FM, AGERPRES, Click!, Click! pentru femei, Cațavencii, Hayat, Spotmedia, IQads, PRwave, Iqool, bucataras.ro, gustos.ro, culinar.ro, retete-culinare.ro, acasă.ro, Catchy, goingout.ro, bucharest-guide.ro, probucuresti.ro, Bookblog, 4arte, inoras.ro, Coțofana Urbană, Fashion8, Munteanu, SMARK.