Celebrul Asaf Avidan (36 de ani) a urcat, vineri seară (16 septembrie) pe scena Arenelor Romane din București, în cadrul Festivalului Full Moon Live.

    Artistul a făcut un spectacol de zile mari, în ciuda faptului că a recunoscut că are mari probleme cu vocea din cauza unei răceli persistente.

    Asaf Avidan și-a uimit fanii cu talentul său, atingând cele mai înalte note, însă cea mai controversată parte a show-ului a venit la sfârșit.

    După ce a cântat ultima melodie din program, solistul a revenit pe scenă la aplauzele insistente ale celor prezenți.

    A interpretat melodia „Different Pulses”, însă i-a rămas în minte rugămintea unui fan.

    Acesta i-a cerut să cânte „Devil and me”, ceea ce l-a făcut pe Asaf să facă o mărturisire inedită.

    „Consider că trebuie să fiu sincer. La naiba!”, a spus cântărețul, iar după câteva secunde de tăcere, a recunoscut că este într-o relație cu o franțuzoaică, de aproximativ un an și jumătate.

 


   

    Fanii au aplaudat, însă controversa a venit abia apoi. „Trebuie să vă mărturisesc că nu suntem într-o relație monogamă, suntem într-o relație poliamoroasă.

    Avem voie să facem sex cu alte persoane și mai mult decât atât, avem voie să iubim alte persoane”, a mai declarat el.

    „Acum câteva zile am cunoscut o altă fată și m-am îndrăgostit imediat”, a continuat. Publicul a rămas mut.

    Asaf Avidan a explicat că dragostea pentru această fată l-a făcut să o iubească și mai mult pe cea cu care este logodit.

    În cele din urmă, artistul a explicat că melodia „Devil and me” este dedicată acestei relații și faptului că îi place să „umble din floare-n-floare”.

    Asaf Avidan a încheiat concertul reușind, încă o dată, să demonstreze că nimic nu stă în calea vocii sale.

    Festivalul Full Moon Live continuă și sâmbătă (17 septembrie), când pe scena de la Arenele Romane va urca mult-așteptata LP.

 




 


About Post Author

Lasă un răspuns