Sa nascut la data de :0000-00-00
Numele real :Vania, Midy si Thornado

Trupa OK Corral are în componenţă trei membri, Vania, Midy şi Thornado, pe numele lor real Tiberiu Jakab, Andrei Ioncica şi Danciu Bogdan. OK Corral a rezultat natural, în urma mai multor colaborări şi a diverselor proiecte pe care cei trei le-au susţinut.

Vania şi Midy au pornit un proiect ce purta acelaşi nume în 2004. Proiectul Vania & Midy s-a născut în urma fuzionarii treptate a două direcţii muzicale aparent diferite. Experienţei de producător a lui Midy i s-a adăugat viziunea globală a lui Vania. Sub numele de Vania şi Midy, ce doi au participat la Heineken Music Thirst 2007, obţinând locul 2 şi au pus împreună bazele casei de discuri groove++ recordings, care a ajuns în prezent la cel de-al 9-lea release. În 2008 a apărut Rebirth EP, la Blaufin, sublabel al cunoscutului Baroque Records, EP ce a avut un succes notabil pe plan internaţional.

 

În urma mai multor colaborări, cei trei şi-au dat seama că sunt foarte compatibili din punct de vedere muzical, astfel rezultând noul proiect, OK Corral, care are la activ un prim release, Anakin EP,la groove++ recordings. Anakin va fi urmat de un al doilea release foarte important, Planetarium EP, ce a apărut în Germania pe 19 iunie 2008, la Craft Music, casa de discuri manageriată de cunoscutul DJ şi producător german Tomcraft.

 

O dată intraţi în familia Great Stuff Recordings, OK Corral reprezintă România pe o compilaţie oficială lansată de labelul german, care susţine jocurile olimpice, şi poartă numele de Great Summer Games Stuff. OK Corral cu piesa România s-a alăturat astfel unor nume precum Butch – Turkey, Danilo Vigorito – Italy, Fergie – Ireland, Lützenkirchen – Cuba sau Gusgus – Iceland.

 

La Heineken Music Thirst 2008, OK Corral a ocupat locul 2, după Adrian Eftimie, cu aproape 1000 de voturi. Formula de live OK Corral este formată din Vania si Thornado, Midy preferand mai mult confortul unui studio de producţie. Pe cei doi îi puteti asculta atât ca DJ set OK Corral, cât şi ca live-act, live-actul conţinând numai piese ale celor trei, piese care vor fi cântate şi manipulate live.

 

OK Corral a lansat EP-ul “Pink Shue”, la Beef Records. “Pink Shue” conţine patru piese, Pink Shue (Green Goblin Version), Pink Shue (Ruby Version), un remix semnat Shades Of Gray, deţinătorii labelului Beef Records şi un remix semnat Jori Hulkkonen, artistul finlandez semnat cu F Communications, casă de discuri deţinută de Laurent Garnier, şi Turbo Recordings, labelul canadian ridicat de Tiga. Jori Hulkkonen este unul dintre cei mai apreciaţi producători din lume, fiind, de altfel, numele din spatele piesei Sunglasses at Night, piesă lansată de Tiga, cât şi unul dintre compozitorii şi producătorii celui mai recent album Tiga, numit Ciao. EP-ul Pink Shue este susţinut de artişti precum Laurent Garnier, Jori Hulkkonen, RadioSlave, Jodi Wisternoff şi mulţi alţii. 

 

De-a lungul timpului, Vania si Thornado au mixat în deschiderea sau alături de artişti de renume mondial precum Depeche Mode, Jeff Mills, Fatboy Slim, Tiesto, Carl Cox, Josh Wink, Paul van Dyk, Ozgur Can, Umek, Armin van Buuren sau Timo Maas.

Lasă un răspuns