Sa nascut la data de :0000-00-00
Numele real :Dorroo Craciun
Dorroo Craciun s-a născut în 1980 în Braila, un oraş de provincie în care a simţit mereu că timpul a stat în loc. Acest lucru l-a determinat să se îndrepte spre muzica electronică (un teren puţin explorat pe atunci la noi) încă de la vârsta de 13-14 ani cu artişti ca J.M.Jarre şi Vangelis, după care i-a descoperit pe cei de la Kraftwerk.
Albumele lor l-au influenţat mult şi i-au condus paşii către muzica electronică uptempo, underground. În aceeaşi perioadă urmarea câteva emisiuni ale postului VIVA cum ar fi Berlin House sau Club Rotation, emisuni care prezentau viaţa de noapte şi scena muzicii electronice underground (în principal din Germania şi Ibiza).
Când reusea să pună mâna pe casete audio înregistrate cu seturi de la posturi de radio din afară ţării era un adevărat festin. Atunci a fost atras pentru prima dată de ideea de a mixa iar fascinaţia pentru butoane s-a amplificat în timp cu atât mai mult cu cât şi fratele său mai mare era pasionat şi el de aceeaşi muzică.
Venit la Bucureşti să urmeze facultatea, a luat contact pentru prima dată cu petrecerile de muzică electronică, cu dj români şi străini, fapt care l-a determinat să-şi urmeze pasiunea. Din acest motiv, în 2002, în timp ce se afla în Anglia şi-a cumpărat primele pickup-uri, un mixer şi o pereche de căşti semi-profesionale.
Tot în Anglia a avut ocazia să meargă la câteva petreceri în cele mai importante cluburi londoneze (Fabric, Pacha, Ministry of Sound, The End), petreceri care l-au marcat şi şi-au lăsat amprenta asupra stilului său de muzică. Întors în ţară, s-a apucat de treabă, şi după ce şi-a făcut şcoala pe platane, a trecut pe cd-uri, descoperind avantajele acestora.
De-a lungul timpului a mixat în Fashion Club (Braşov), Artist’s Café (Pt.Neamţ), Hypnose (Brăila), Chill Out (Sibiu – în cadrul unui dj contest) şi a avut seturi difuzate la Kiss FM, Radio Deea, Radio Impuls FM şi Radio Pro-B însă Dorroo s-a axat întotdeaună în primul rând pe producţie.
Deşi iubeşte muzica electronică în general, se axează pe house (deep, soulful, acid, tech, minimal, funky) şi techno (minimal, latin, hard), acestea findu-i cele mai aproape de suflet iar producţiile lui combinând exact aceste stiluri.