Cântăreaţa britanică Adele, în vârstă de 31 de ani, este transformată după ce a pierdut în greutate puţin peste 19 kilograme în ultimele luni, după cum a susţinut chiar ea.

Adele a fost surprinsă pe o insulă din Caraibe alături de Harry Styles, artist cu care a lucrat pentru albumul lui, iar imaginile cu aceasta demonstrează cât de mult a slăbit, scrie Daily Mail.

Surse au menţionat că artista ar fi susţinut că a slăbit 19 kilograme în doar câteva luni.   În fotografiile publicate de sursa menţionată, cântăreaţa, care se pregăteşte să revină pe scenă şi lucrează la un nou album, este îmbrăcată într-o rochie înflorată de vară, accesorizată cu o eşarfă roşie prinsă în jurul gâtului, şi zâmbeşte larg, afişând un look natural, iar lângă ea, pe nisip, are un cocktail.

Se pare că transformarea artistei este rezultatul exerciţiilor de pilates şi al sportului la sala de fitness, dar şi eliminării zahărului din alimentaţie.

Mai mult, ea a urmat o dietă drastică, The Sirtfood Diet, care presupune o alimentaţie pe bază de plante, cum ar fi kale şi hrişcă – activatori de sirtuină – care ajută la suprimarea apetitului şi activează „gena slabă“ a organismului.

Artista a împărtăşit noul stil de viaţă pe Instagram. „Obişnuiam să plâng, dar acum transpir…“, a scris ea.

Adele a slăbit 19 kilograme în doar câteva luni

FOTO Daily Mail

Adele s-a despărţit în aprilie 2019 de soţul său Simon Konecki, fondatorul drop4drop, o organizaţie care luptă pentru accesul global la apă potabilă curată, după opt ani de relaţie.

Adele şi Konecki s-au căsătorit în secret în 2016, după cinci ani de relaţie, iar cântăreaţa a făcut anunţul în timpul discursului de la premiile Grammy 2017, când i-a mulţumit soţului ei. În 2012, cei doi au devenit părinţii unui băieţel, Angelo.

Cel mai bine vândut artist născut la Londra, Adele şi-a lansat în 2008 primul album, „19“, care s-a vândut în peste 6 milioane de copii.

În 2009, a câştigat două premii Grammy şi a fost supranumită de presa britanică „Noua Amy Winehouse“.

În 2011, şi-a lansat al doilea album de studio, „21“, care, datorită unor piese precum „Rolling in the Deep“, „Someone Like You“ şi „Set Fire to the Rain“, a avut un succes fenomenal şi s-a vândut în peste 29 milioane de copii pe plan mondial. Acel album i-a adus artistei britanice şase premii Grammy în 2012.

În acelaşi an, a înregistrat piesa „Skyfall“, tema muzicală a filmului onomim din seria „James Bond“, pentru care a fost premiată cu un Glob de Aur şi un premiu Oscar.

Al treilea album de studio al cântăreţei Adele, „25“, a debutat în 2005 pe primul loc în topul Billboard 200, în momentul lansării sale.

La cea de-a 59-a ediţie a galei premiilor Grammy, Adele a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoriile Cel mai bun album al anului, Cel mai bun cântec al anului şi Înregistrarea anului.

În luna martie, Adele a fost văzută intrând într-un studio de înregistrări din New York, fapt ce a lansat speculaţii despre un nou album.

 

About Post Author

Lasă un răspuns