Actorul Tom Hardy, cunoscut pentru rolurile din „Mad Max: Fury Road”, „Inception” şi „Taboo”, şi scriitorul Ken Follett au primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic (CBE) din partea prinţului Charles într-o ceremonie care a avut loc vineri la palatul Buckingham.

Hardy este prieten al prinţilor William şi Harry şi a participat în luna mai la nunta celui mai mic fiu al prinţului Charles.

La aceeaşi ceremonie a mai fost decorat istoricul de televiziune Lucy Worsley (OBE – Ofiţer al ordinului Imperiului Britanic), scrie BBC, iar omul de afaceri şi filnatropul Lloyd Dorfman a primit titlul de cavaler.

Hardy a jucat, în 2006, rolul Robert Dudley, preferatul reginei Elizabeth I, în serialul de televiziune „The Virgin Queen”. În vârstă de 41 de ani, el a fost nominalizat la Oscar pentru rolul secundar din „The Revenant” (2015) şi a mai jucat în filme ca „The Dark Knight Rises” şi „Venom”.

Ken Follett, în vârstă de 69 de ani, decorat pentru serviciile aduse literaturii, este cunoscut pentru romane ca „The Pillars of the Earth”, „World Without End” şi trilogia „Century”.

Lucy Worsley are 45 de ani şi este cunoscută pentru scrierile sale adaptate în documentare de televiziune, precum „Food in England: The Lost World of Dorothy Hartley” şi „A Very British Romance”.

Lloyd Dorfman, fondatorul Travelex, este preşedinte al The Prince’s Trust din 2005. În vârstă de 66 de ani, el a donat 10 milioane de lire sterline Teatrului Naţional, în 2010, iar una dintre scenele instituţiei îi poartă numele.

About Post Author

Lasă un răspuns