Pe 28 septembrie s-a implinit un an de la operaţia de anevrism cerebral, suportată de Elena Carstea (48 de ani) in Statele Unite. Artista romancă spune că se simte mai bine, insă o mai doare capul.

"Ii mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a fost alături, că am scăpat cu viaţă! Mă simt bine, însă, uneori, mai am dureri de cap. Câteodată mă simt obosită, dar asta e de la tiroidă. În continuare nu am voie să mă supăr şi să mă enervez”, ne-a declarat Elena Cârstea, care îşi aminteşte că momentul cel mai greu prin care a trecut anul acesta a fost după scandalul cu Silvia Dumitrescu. Cârstea spune că atunci i-a amorţit o parte a feţei, lucru care a speriat-o destul de rău. Operaţia de anul trecut a costat aproximativ 100.000 de dolari, însă aproape 80% din această sumă a fost acoperită de asigurarea de sănătate pe care Elena o are în Statele Unite.

Pentru că nu avea restul de bani, Elena s-a împrumutat. “Am şi acum datorii. Nu le-am plătit pe toate”, ne-a mai spus Elena.

Isi duce zilnic fetele la scoala!

În rest, viaţa decurge liniştit pentru Elena, care acum locuieşte în Florida. “Le duc zilnic pe fete la şcoală şi, totodată, le iau cu maşina. Adriana, în vârstă de 11 ani, este mai aproape de şcoală, dar Sanda, care are deja 13 ani, trebuie să meargă mult mai departe… Sunt mândră de fetele mele. Au crescut, sunt deja mai înalte ca mine”, a încheiat interpreta.

Vrea s-o aduca si pe mama ei in Statele Unite

Elena recunoaşte că-i e foarte dor de ţară, deşi are în America o familie fericită. “Mi-e dor de prieteni şi de colegi. Sper că se simte mai bine Cornel Constantiniu. Salutaţi-l din partea mea. Şi tot prin intermediul vostru o felicit pe Monica Anghel pentru copil. Mă bucur enorm pentru ea! Să vadă şi ea cum e să ai copil! Monica a născut pe 10 septembrie, chiar în ziua în care am aniversat patru ani de căsătorie cu Glenn. Îmi este dor de casă. Când o să pot, o să o mai aduc aici pe mama. Am nevoie de ea!”, a mai spus Elena Cârstea.

""

Lasă un răspuns