Ozuna, marele câştigător al Billboard Latin Music Awards, cu 11 trofee. Printre câştigători: Rosalia, J Balvin, Bad Bunny şi Nicky Jam, precum şi Natti Natasha şi Shakira. OZUNA, NICKY JAM, Karol G și J. BALVIN vin în această vară la El Carrusel Festival, Bucureşti

Cântăreţul portorican de reggaeton şi trap Ozuna este marele câştigător al Billboard Latin Music Awards, cu 11 trofee obţinute la gala care a avut loc joi seară în Las Vegas.

Ozuna a doborât recordul de nominalizări, cu 23 la 11 categorii. El a fost desemnat inclusiv „artistul anului”, a fost premiat pentru albumul „Odisea” şi a devenit solistul cu cele mai multe trofee câştigate într-un an în istoria premiilor.

Între câştigătorii serii s-au numărat Rosalia, J Balvin şi Bad Bunny.

Nicky Jam şi Bad Bunny au primit cinci, respectiv patru trofee, dintre care trei au fost primite pentru piesa „Te Boté”, pe care cei doi o cântă cu Nio García, Casper Mágico, Darell şi Ozuna, desemnată inclusiv „cântecul anului”.

Pentru cel mai bun turneu a fost premiat Luis Miguel, între cântăreţe s-au remarcat Natti Natasha şi Shakira, iar producătorul anului a fost desemnat Chris Jeday.

Pe: OZUNA, NICKY JAM, Karol G și J. BALVIN alaturi de emblematicii Black Eyed Peas, rapperii Rae Sremmurd (Swae Lee and Slim Jxmmi), Young Thug, dar si Diplo, ii puteti vedea, in perioada 27 – 30 iunie 2019, pe scenele amenajate în cadrul complexului expozițional Romexpo, in cadrul Festivalului El Carrusel 2019, Bucuresti.

Festivalul El Carrusel va oferi publicului șansa de a petrece toată noaptea, printr-o serie de show-uri after-party exclusive, în sala legendară a cupolei, adiacentă scenei principale. Imediat după miezul nopții, aceste petreceri vor completa lista celor mai populare piese, ce vor menține atmosfera de sărbătoare până la răsăritul soarelui.

Accesul va fi permis, zilnic, începând cu orele 14.00, iar ineditul va fi dat de after party-urile de după miezul nopții, care vor ține până în zori. Biletele au fost puse spre vânzare, în rețeaua EVENTIM și online, și sunt sub formă de abonament pentru toate cele 4 zile, după cum urmează:

General Admission – 330 lei

Golden Circle – 430 lei

După epuizarea contingentului, biletele vor fi disponibile doar la preț întreg:

General Admission – 380 lei

Golden Circle – 480 lei

VIP Ticket – 720 lei

VIDEO: Billboard Latin Music Awards Red Carpet

Please follow and like us:
error

Young Thug va concerta anul acesta la El Carrusel Festival, care va avea loc la Bucureşti în perioada 27 – 30 iunie. Cum a debutat și cum a devenit celebru; câștigător Grammy 2019

Jeffery Lamar Williams (născut pe 16 august 1991), cunoscut sub numele de Young Thug, este un rapper american, cântăreț, compozitor și producător.

Acesta va concerta anul acesta in cadrul El Carrusel Festival 2019, care va avea loc la Bucureşti în perioada 27 – 30 iunie.

Cunoscut pentru stilul sau vocal excentric si fashion, el a devenit cunoscut dupa colaborarile cu rapperii Rich Homie Quan, Future, Birdman, Cash Out, Shawty Lo si Gucci Mane.

Young Thug a lansat inițial o serie de mixuri începând cu 2011, “I Came From Nothing”. La începutul anului 2013, a semnat cu Gucci Mane’s 1017 Records , iar mai târziu în acel an a lansat mixul 1017 Thug to critical praise.

Young Thug a devenit popular în 2014, dupa single-urile “Stoner” și “Danny Glover”, plus ” About the Money” si Rich Gang’s “Lifestyle.”

Devine celebru dupa colaborarea in single-ul “Havana” al cântăreaței, Camila Cabello.

“Havana” a reprezentat un succes comercial care a atins numărul unu în mai multe țări, inclusiv în SUA, unde a ajuns pe primul loc pe Billboard Hot 100 în ianuarie 2018.

Young Thug a fost distins cu Grammy Award pentru single-ul anului la Grammy Awards 2019 pentru contribuțiile sale la “This America”, împreună cu Donald Glover și Ludwig Göransson si Childish Gambino.

Young Thug se numără între noile nume confirmate pentru festivalul El Carrusel, care va avea loc la Bucureşti în perioada 27 – 30 iunie.

Potrivit The Fader, “într-un verset tipic Young Thug, el , strigă, cântă, folosindu-si vocea într-o serie de timbre ciudate ca un instrument frumos folosit din tot sufletul “.

Pitchfork a numit stilul său ” extraordinar de distinctiv “cu” o abordare ciudată, experimentală a rapper-ilor “, lăudând” prezența, personala, mistica și, potențialul, doar puterea unui star “.

Billboard a scris că” Thug folosește această difuzare vocală multiplă în avantajul său: rapperul ar putea trece în repetare, el găsește un nou mod de a-și distorsiona și de a-și deforma tonul, de a forța resursele în fisuri și crăpături ritmice.

EL CARRUSEL FESTIVAL 2019

Artiştii deja anunţaţi pentru această ediţie: J Balvin, Nicky Jam şi Ozuna, Black Eyed Peas, Rae Sremmurd (Swae Lee şi Slim Jxmmi), Young Thug, Diplo, Karol G, Zion y Lennox, Khea, si altii.

El Carrusel Festival 2019
El Carrusel Festival 2019

Pentru anul acesta, organizatorii – D&D East Entertainment şi Marcel Avram – anunţă că vor pregăti mai multe scene în cadrul complexului Romexpo, un parc de distracţii, zone pentru mâncare, artă şi relaxare.

El Carrusel va cuprinde şi petreceri care se vor prelungi până dimineaţa. Accesul va fi permis, zilnic, începând cu ora 14.00.

Abonamentele au fost puse în vânzare, în reţeaua Eventim şi online, şi costă 330 şi 430 de lei. După epuizarea primului contingent, ele vor costa 380, 480 şi 720 de lei.

BILETE: AICI !

Please follow and like us:
error

El Carrusel Festival 2019

El Carrusel Festival 2019

‘El Carrusel Festival’ 2019 ii aduce pe J BalvinNicky Jam si Ozuna, in Romania! Black Eyed Peas, Rae Sremmurd, Young Thug, Diplo, Karol G, Zion y Lennox şi Khea la festivalul El Carrusel

Dupa succesul inregistrat, anul trecut, in prima editie „El Carrusel”, cu Maluma si Luis Fonsi, iata ca, in 2019, a doua editie a festivalului aduce alte nume mari a muzicii internationale.

Intre 27 – 30 iunie, pe scenele de la Romexpo – Bucuresti, vor concerta J BALVINNICKY JAM si OZUNA, primii artisti, deja, confirmati, in cea de-a doua editie „El Carrusel”, urmand ca, ulterior, lista artistilor sa mai fie completata cu alte nume sonore.

Si de data aceasta, organizatorii vor amplasa un parc de distractii, dar si zone de foodcourt si relaxare, iar accesul va fi permis, zilnic, incepand cu ora 14.00.

Black Eyed Peas, Rae Sremmurd, Young Thug şi Diplo se numără între noile nume confirmate pentru festivalul El Carrusel, care va avea loc la Bucureşti în perioada 27 – 30 iunie.

Artiştilor deja anunţaţi pentru această ediţie, J Balvin, Nicky Jam şi Ozuna, li se alătură Black Eyed Peas, Rae Sremmurd (Swae Lee şi Slim Jxmmi), Young Thug, Diplo, Karol G, Zion y Lennox şi Khea.

Pentru anul acesta, organizatorii – D&D East Entertainment şi Marcel Avram – anunţă că vor pregăti mai multe scene în cadrul complexului Romexpo, un parc de distracţii, zone pentru mâncare, artă şi relaxare.

El Carrusel va cuprinde şi petreceri care se vor prelungi până dimineaţa. Accesul va fi permis, zilnic, începând cu ora 14.00.

Abonamentele au fost puse în vânzare, în reţeaua Eventim şi online, şi costă 330 şi 430 de lei. După epuizarea primului contingent, ele vor costa 380, 480 şi 720 de lei.

Grupul Black Eyed Peas a fost premiat de mai multe ori cu discul de platină, deţine şase premii Grammy, iar albumele lansate au fost vândute în peste 75 de milioane de copii în întreaga lume. 

Diplo, recent premiat cu Grammy, este cofondator al grupului Major Lazer şi este cunoscut pentru colaborări cu Skrillex, Justin Bieber, Justin Timberlake, Gwen Stefani, Tinie Tempah, Madonna, Beyonce, Usher şi Snoop Dogg.

Rae Sremmurd este un duo trap, format din fraţii Swae Lee şi Slim Jxmmi, care a debutat în 2014 cu piesa „No Flex Zone”.

Young Thug, rapper de origine americană, a cunoscut succesul după colaborări cu Gucci Mane, Birdman, Richie Homie, Trick Daddy, Kayne West şi Travis Scott.

Karol G este una dintre cele mai cunocute artiste latino, câştigătoare a unui premiu Latin Grammy, cunoscută pentru piese ca „Ahora Me Llama”, „Mi Camă” şi „Dame tu cosita” feat Pitbull, „Hello” feat Ozuna, „Calypso” (Remix) feat Luis Fonsi şi „Creeme” feat Maluma.

Zion y Lennox este un duo originar din Puerto Rico care a devenit cunoscut în 2004, odată cu primul album „Motivando a la Yal”, recompensat cu un disc de aur. Cei doi au colaborat cu J Balvin, Daddy Yankee, Tito El Bambino.

Please follow and like us:
error

NEW VIDEO: Rae Sremmurd & Afrojack, Stanaj – “Sober”. Rae Sremmurd, (Swae Lee și Slim Jxmmi) confirmaţi la ediţia de anul acesta a Festivalului El Carrusel, care va avea loc în perioada 27 – 30 iunie 2019. Tot ce trebuie să ştii despre Rae Sremmurd

Rae Sremmurd (pronounced “Ray-Shrim-er”) ,
(Swae Lee and Slim Jxmmi) confirmaţi la ediţia de anul acesta a Festivalului El Carrusel, care va avea loc în perioada 27 – 30 iunie, pe scenele de la complexul Romexpo din Bucureşti.

Cea mai noua colaborare, Rae Sremmurd si Afrojack “Sober.”

NEW VIDEO:

Lansat vineri (15 martie 2019), ii găsește cei patru colaboratori petrecând într-un spațiu futurist, luminat cu neon. Scenele sunt interpuse cu imagini de tip triplate cu figuri asemănătoare omului care se reunesc și care găsesc lumină unul în celălalt. Slim Jxmmi și Swae Lee, între timp, vin cu versuri energice caracteristice; Swae : “Nimeni nu a spus că trebuie să trăiești o viață plictisitoare / Nici un rahat tipic, schimbăm vibe-ul.

De asemenea, la ediţia de anul acesta, pe lângă concerte, vor fi şi un parc de distractii, dar şi zone de foodcourt şi relaxare, iar accesul va fi permis, zilnic, începând cu orele 14.00.

Totodată, organizatorii evenimentului vor oferi publicului şansa de a petrece toată noaptea, printr-o serie de show-uri after-party exclusive, în sala cupolei, adiacentă scenei principale.

Abonamentele pentru cele patru zile de festival au fost puse în vânzare în reţeaua Eventim, la preţuri promoţionale de 330 de lei (acces general) şi 430 de lei (golden circle).

Ulterior, abonamentele vor costa între 380 de lei şi 720 de lei (VIP).


Rae Sremmurd s-au descris ca un N’Sync de ghetou, datorită amestecului lor unic de fried* rap din Sud, hashtag și versuri glumete dar cu atac direct la anumite cauze.

Rae Sremmurd , adica frații Slim Jxmmi și Swae Lee – exprima o sărbătoare a vietii bune, a familiei, sexului în condiții de siguranță și salariile, si dau un good vibe; optimismul tineresc pentru o lume anxioasă.

Sunetul lor melodic, dar experimental, de electro-trap, se datorează atât hip-hop-ului, cât și popului, dar nu se conformează cu ele, insa este “ciudat și acceptabil”, sunt cuvintele lui Swae Lee.

“Beyoncé este fanul nostru” — a scris Swae Lee dupa Super Bowl.

Piesa din „Mannequin Challange” se numește „Black Beatles” și e un track de la Rae Sremmurd, datorita careia au devenit virali.

Swae Lee a colaborat cu XXXTENTACION , Lil Pump si Maluma, in proiectul “Arms Around You” , inainte de moartea tragica a lui
XXXTENTACION . (Rapperul XXXTentacion a fost ucis în Florida la doar 20 de ani,. Era considerat unul dintre cei mai controversați rapperi și s-a confruntat cu mai multe acuzații de violență domestică.
Mai mulţi artişti din comunitatea hip-hop i-au adus omagii rapperului pe reţelele de socializare. Kanye West a scris pe Twitter: ”odihneşte-te în pace, nu am apucat să-ţi spun cât de mult mă inspiri, îţi mulţumesc pentru că ai existat”. )

Duo-ul a apărut prin 2014 cu piesa No Flex Zone și de atunci au tot dat-o cu hituri constante, de la No Type la mai puțin inspiratul Up Like Trump.

Reprezinta o piesă despre Donald Trump. Pe atunci nimeni nu se gândea că starul TV va ajunge președintele Statelor Unite ale Americii cu un discurs rasist, xenofob.

Highlight-ul materialului e piesa Look Alive, care combină trap-ul cu muzica electronică. Sună de parcă ar merge perfect într-un club din viitor unde toată lumea se sparge pe codeină și un fel de drog care nici măcar nu s-a inventat încă. Hitul care i-a propulsat pe primul loc în Billboard 100 a fost „Black Beatles”. În mare parte datorită trendului cu „Mannequin Challenge”.


Cei doi de la Rae Sremmurd, Gucci Mane și producătorul Mike Will Made It, unul dintre cei mai buni oameni „la butoane” din genul trap, și omul care a lucrat pe aproape toate piesele celor doi frați iți explică cum a creat beat-ul în video de mai jos: 

In piesă apare și Gucci Mane,cel care i-a descoperit. Gucci Mane e considerat de toată lumea ca fiind cel mai important om din trap. A dat „naștere” mai multor artiști de-a lungul timpului. A și scos o piesă cu titlul All My Children, unde zice că toți rapperi din ziua de azi sunt pruncii lui.

Băieții au avut tupeu când s-au decis să o numească „Black Beatles”. Te compari cu cea mai mare formație rock din toate timpurile. Nu e prima oară când se întâmplă chestia asta în trap. Membrii altei trupe cu un potențial extraordinar au declarat că vor să fie și mai cunoscuți decât băieții din Liverpool. Trupa e Migos, cunoscută pentru Versace.

În 2013 și 2014 era pe val. În prezent se străduiește să mai scoată ceva relevant. Dacă te compari cu The Beatles, o să dispari de pe scenă în câțiva ani. Să sperăm că nu se va întâmpla asta și cu Rae Sremmurd. Nu puteau să-i zică „Black Rolling Stones”?

În fine, explicația lui Slim Jxmmi pentru denumirea piesei e următoarea: „când zic „Black Beatles” în piesă mă refer la un statut de rockstar. Nu am vrut să fac o comparație directă. E vorba despre o trupă super cunoscută. Ei au fost cunoscuți la nivel internațional. Acolo vrem să ajungem și noi”. Să sperăm că s-au scos cu explicația asta, înainte să nu fie blestemați de fantoma lui John Lennon. Era el pacifist pe pământ, dar cine știe cum e în afterlife? Moartea te schimbă. Oricum, Paul McCartney e un fan.


Please follow and like us:
error

VIDEO: J Balvin, in cea mai noua colaborare cu Benny Blanco, Selena Gomez și Tainy. Artistul va concerta la EL CARRUSEL Festival 2019, care va avea loc la Bucureşti în perioada 27 – 30 iunie. El revine in Romania pentru a treia oara

La câteva luni după lansarea videoclipului dupa colaborarea cu Calvin Harris și Miguel, “I Found You / Nilda’s Story”, Benny Blanco revine cu un nou featuring cu Selena Gomez, J Balvin și Tainy, in noul single ” I Can not Get Enough “, care a debutat pe pozitia # 93 in Billboard Hot 100 și continuă să urce vertiginos, datorita succesului si fanilor acestora.

“I Can not Get Enough” reprezinta prima colaborare pentru cei patru artisti, dar Benny Blanco a lucrat cu Selena Gomez in diferite ocazii, în timp ce J Balvin a avut featuring atât cu Tainy, cât și cu Selena Gomez.

Balvin nu s-a putut abtine si a postat, o poza cu descrierea ”Nu mai am rabdare.”.

In urma postarilor, fanii au inceput sa isi exprime entuziasmul pe retelele de socializare, spunand ca abia asteapta sa vada reintoarcerea Selenei, tinand cont ca in ultimele luni a facut o pauza de la viata publica, din cauza problemelor de sanatate.

Pentru video “I Can not Get Enough “au apelat la regizorul Jake Schreier, si producătorii Jackie Kelman Bisbee, Alex Fisch si alti tineri recrutați.

J. Balvin va concerta la EL CARRUSEL Festival 2019, care va avea loc la Bucureşti în perioada 27 – 30 iunie.

El Carrusel va cuprinde şi petreceri care se vor prelungi până dimineaţa. Accesul va fi permis, zilnic, începând cu ora 14.00.

Abonamentele au fost puse în vânzare, în reţeaua Eventim şi online, şi costă 330 şi 430 de lei. După epuizarea primului contingent, ele vor costa 380, 480 şi 720 de lei.


J. Balvin ne-a mai vizitat tara, sustinand doua concerte, unul in Bucuresti, in clubul Le Gaga, in 2013,unde s-a indragostit de o bomba sexy de la noi,
Rodica Miron, a sarutat-o si i-a zis ca ar vrea o noapte cu ea; altul in Mamaia, pe plaja Princess Summer Club, in 2013, unde a urmărit si o prezentare de modă Bonsay, iar la finalul defilării, întrebat care i s-a părut cea mai frumoasă fată, a mărturisit că-i plac toate fotomodele.

Artistul a dat lovitura dupa ce a lansat piesa “Tranquila”

Artistul columbian a spus că are peste 40 de tatuaje şi a mărturisit că este timid. El s-a arătat chiar încântat că melodia „Tranquila” a fost preluată de români şi pusă pe ritmuri de manea.

În 2012, a debutat cu piesa „Yo Te Lo Dije” care i-a lansat cariera în America, iar în 2013, single-ul „6 AM”i-a asigurat faima internațională, menținându-se pe locul 2 în Billboard Hot Latin Songs.

In 2015, a intrat in Cartea Recordurilor, pentru cea mai mare perioada de No 1, in top Billboard Hot Latin Songs, cu piesa “Ginza”.

Totodata, a fost si primul artist de muzica latino care a obtinut discul de diamant, pentru vanzari record cu piesele “6 AM” si “Ay Vamos”.

La un an mai tarziu, a colaborat cu Nicky Jam, pentru single-ul “X”, dar si cu Jeon si Anita – “Machika”.

Colaborarea cu  Willy William, în 2017, pentru piesa „Mi Gente”  a adunat 1 miliard de vizualizări pe YouTube și a ajuns locul 1 in Global 50 pe Spotify. Remix-ul cu Beyoncé a devenit primul single al artistului pe locul 1 în topurile americane. După acest succes, J Balvin și Willy Williams au lansat încă 6 remix-uri cu diferiști artiști: Steve Aoki, Alesso, Cedric Gervais, Dillon Francis, Sunnery James & Ryan Marciano și Henry Fong

În timpul unui eveniment de la Las Vegas, Barack Obama l-a introdus pe artistul J. Balvin într-un mod original, care a arătat simpatia fostului preşedinte pentru acest gen de muzică.

Mai precis, Barack Obama a strigat în faţa mulţimii: “Cui nu îi place J. Balvin şi muzica reggaeton?”  La auzul acestor cuvinte, mulţimea i-a ovaţionat atât pe Obama, cât şi pe Balvin. Mai mult, fostul preşedinte a mărturisit că în culise a fredonat şi s-a mişcat pe ritmuri reggaeton, dar că din fericire pentru el nu l-a filmat nimeni când facea asta.  

José Balvín, cunoscut ca J. Balvin, este un cântăreț columbian de reggaeton și de muzică rap. Balvin s-a născut în Medellín, cel mai mare oraș din departamentul Antioquia, unde a devenit interesat de rap, reggaeton, champeta și bachata. Una dintre cele mai cunoscute piese ale lui J. Balvin este Mi Gente.

Vedeta americană Beyoncé a primit şapte nominalizări pentru colaborarea sa cu J Balvin, la piesa tema ‘Mi gente’. 

J Balvin a reușit să-l detroneze pe Drake, cel care deținea titlul de cel mai ascultat artist de pe Spotify.

Compania a făcut anunțul conform căruia artistul a depășit 48 de milioane de ascultări într-o lună, asta după ce vara trecută piesa „Mi gente” a fost prima piesă cântată doar în spaniolă care a ajuns numărul 1 în top 50.

A mai colaborat cu Pitbull si Camila Cabello in single-ul “Hey Ma”. Piesa apare in varianta in spaniola si o gasiti pe coloana sonora a celui mai nou film din seria Fast & Furious, asa ca nu lipsesc din scenele din film.

A colaborat si cu artiste si artisti romani, intre care: INNA, Xonia si Costi Ionita.

Please follow and like us:
error

VIDEO/ FOTO | Karol G & Becky G printre cele mai difuzate artiste pe plan mondial, in reteaua Spotify. Karol G, va concerta anul acesta la festivalul El Carrusel, care va avea loc la Bucureşti în perioada 27 – 30 iunie.

Spotify a dezvăluit cele mai populare artiste de pe platforma sa. Ca o modalitate de a sărbători luna martie , dedicata femeii, în toate materialele audio, aplicația a evidențiat 20 de artiști de sex feminin cu cele mai mari audiente din lume, bazate pe fluxuri (steaming), incepand de la 1 ianuarie, pana pe 1 martie 2019.

Ariana Grande se află pe primul loc in top, cu peste 56 de milioane de ascultători pe luna, urmată de Billie Eilish, Lady Gaga, Halsey și Dua Lipa în top cinci.

Un grup de vedete ale muzicii latino au intrat in top, inclusiv
cântăreață americano-dominicana de muzică rap, trap și hip hop, CardiB. (
primul artist de sex feminin care a câştigat la categoria de rap solo), pe locul 8; Selena Gomez, care este de origine mexicană, pe locul 9; Starul columbian , Karol G pe locul 13; star-ul americano-cubanez, Camila Cabello pe locul 14; și cântăreața mexicano-americană Becky G pe locul 16.


Karol G

Becky G

Lista completa:

1. Ariana Grande
2. Billie Eilish
3. Lady Gaga
4. Halsey
5. Dua Lipa
6. Taylor Swift
7. Rihanna
8. Cardi B
9. Selena Gomez
10. Nicki Minaj
11. Sia
12. Bebe Rexha
13. Karol G
14. Camila Cabello
15. Anne-Marie
16. Becky G
17. Beyoncé
18. Demi Lovato
19. Miley Cyrus
20. Adele

Karol G, va concerta anul acesta la festivalul El Carrusel, care va avea loc la Bucureşti în perioada 27 – 30 iunie.

Artiştii anunţaţi pentru această ediţie: J Balvin, Nicky Jam şi Ozuna, Black Eyed Peas, Rae Sremmurd (Swae Lee şi Slim Jxmmi), Young Thug, Diplo, Karol G, Zion y Lennox şi Khea.
Abonamentele au fost puse în vânzare, în reţeaua Eventim şi online, şi costă 330 şi 430 de lei. După epuizarea primului contingent, ele vor costa 380, 480 şi 720 de lei.

Carolina Giraldo Navarro (născută pe 14 februarie 1991), in Columbia, cunoscută sub numele de scena, Karol G, este o cântăreața și compozitoare de reggaeton.

Piesele sale “Ahora Me Llama”, “Mi Cama” și “Culpables” au ajuns în top 10 Billboard Hot Latin Songs. A câștigat un premiu Latino Grammy.

În 2017, single-ul său in colaborare cu Bad Bunny intitulat “Ahora Me Llama”, a devenit cel mai popular și a avut, in timp record, peste 680 de milioane de vizionări pe YouTube. In același an, a lansat piesa “A Ella”, care a devenit foarte populară în Columbia.

A colaborat cu cântăreața latino Kevin Roldán și a lansat melodia “Eres mi Todo”. Tododata, a colaborat cu Maluma, in noiembrie 2018, in piesa “Créeme”.

Karol G a călătorit anul acesta, in luna martie, în Brazilia pentru a lua parte la carnavalul de la Rio, din 2019.

Interpreta “Mi cama” a împărtășit videoclipuri și fotografii ale evenimentului de la Rio de Janeiro si povestiri pe Instagram.

View this post on Instagram

Carnaval 🍑🇧🇷

A post shared by KAROL G (@karolg) on

“Am venit în acel loc (Brazilia), aceasta imagine imi vine în minte, legat acesta tara. Sunt aici la Hristos, pe a muntele alb, Corcovado”,spune Karol G, într-unul din video postat pe instagram.

Please follow and like us:
error

Black Eyed Peas, Rae Sremmurd, Young Thug, Diplo, Karol G, Zion y Lennox şi Khea la festivalul El Carrusel

El Carrusel Festival 2019

Black Eyed Peas, Rae Sremmurd, Young Thug şi Diplo se numără între noile nume confirmate pentru festivalul El Carrusel, care va avea loc la Bucureşti în perioada 27 – 30 iunie.

Artiştilor deja anunţaţi pentru această ediţie, J Balvin, Nicky Jam şi Ozuna, li se alătură Black Eyed Peas, Rae Sremmurd (Swae Lee şi Slim Jxmmi), Young Thug, Diplo, Karol G, Zion y Lennox şi Khea.

Pentru anul acesta, organizatorii – D&D East Entertainment şi Marcel Avram – anunţă că vor pregăti mai multe scene în cadrul complexului Romexpo, un parc de distracţii, zone pentru mâncare, artă şi relaxare.

El Carrusel va cuprinde şi petreceri care se vor prelungi până dimineaţa. Accesul va fi permis, zilnic, începând cu ora 14.00.

Abonamentele au fost puse în vânzare, în reţeaua Eventim şi online, şi costă 330 şi 430 de lei. După epuizarea primului contingent, ele vor costa 380, 480 şi 720 de lei.

Grupul Black Eyed Peas a fost premiat de mai multe ori cu discul de platină, deţine şase premii Grammy, iar albumele lansate au fost vândute în peste 75 de milioane de copii în întreaga lume. 

Diplo, recent premiat cu Grammy, este cofondator al grupului Major Lazer şi este cunoscut pentru colaborări cu Skrillex, Justin Bieber, Justin Timberlake, Gwen Stefani, Tinie Tempah, Madonna, Beyonce, Usher şi Snoop Dogg.

Rae Sremmurd este un duo trap, format din fraţii Swae Lee şi Slim Jxmmi, care a debutat în 2014 cu piesa „No Flex Zone”.

Young Thug, rapper de origine americană, a cunoscut succesul după colaborări cu Gucci Mane, Birdman, Richie Homie, Trick Daddy, Kayne West şi Travis Scott.

Karol G este una dintre cele mai cunocute artiste latino, câştigătoare a unui premiu Latin Grammy, cunoscută pentru piese ca „Ahora Me Llama”, „Mi Camă” şi „Dame tu cosita” feat Pitbull, „Hello” feat Ozuna, „Calypso” (Remix) feat Luis Fonsi şi „Creeme” feat Maluma.

Zion y Lennox este un duo originar din Puerto Rico care a devenit cunoscut în 2004, odată cu primul album „Motivando a la Yal”, recompensat cu un disc de aur. Cei doi au colaborat cu J Balvin, Daddy Yankee, Tito El Bambino.

Please follow and like us:
error

‘El Carrusel Festival’ 2019 ii aduce pe J Balvin, Nicky Jam si Ozuna, in Romania

Dupa succesul inregistrat, anul trecut, in prima editie “El Carrusel”, cu Maluma si Luis Fonsi, iata ca, in 2019, a doua editie a festivalului aduce alte nume mari a muzicii internationale.

Intre 27 – 30 iunie, pe scenele de la Romexpo – Bucuresti, vor concerta J BALVIN, NICKY JAM si OZUNA, primii artisti, deja, confirmati, in cea de-a doua editie “El Carrusel”, urmand ca, ulterior, lista artistilor sa mai fie completata cu alte nume sonore.

Si de data aceasta, organizatorii vor amplasa un parc de distractii, dar si zone de foodcourt si relaxare, iar accesul va fi permis, zilnic, incepand cu ora 14.00.

Primele bilete, pentru festivalul “El Carrusel” – editia a II-a, cu titlu Early Bird, se pun in vanzare joi, 7 februarie 2019, in reteaua Eventim si on-line, incepand cu ora 9.00, dupa cum urmeaza:

Abonament General Admission – 330 lei + taxe
Abonament Golden Circle – 430 lei + taxe

Dupa epuizarea contingentului, biletele vor fi disponibile doar la pret intreg:

Abonament General Admission – 380 lei + taxe
Abonament Golden Circle – 480 lei + taxe
Abonament VIP – 720 lei + taxe
Biletele puse in vanzare sunt abonamente ce asigura accesul participantilor la toate cele 4 zile de festival.

J Balvin

Jose Alvaro Osorio Balvin, nascut pe 7 iulie 1985 si cunoscut sub numele de scena J Balvin, este un artist columbian de reggaeton.

Balvin s-a nascut in Medellin, cel mai mare oras din Antioquia, unde, de la o varsta frageda, a inceput sa fie interesat de rap, dance, champeta si bachata.

Cantaretul a atins culmile succesului cu celebra piesa “Tranquila”, iar, in prezent, este unul dintre cei mai bine vanduti artisti peste hotare din America Latina.

In 2015, a intrat in Cartea Recordurilor, pentru cea mai mare perioada de No 1, in top Billboard Hot Latin Songs, cu piesa “Ginza”.

Totodata, a fost si primul artist de muzica latino care a obtinut discul de diamant, pentru vanzari record cu piesele “6 AM” si “Ay Vamos”.

In 2017, J Balvin dadea lovitura cu alta piesa, “Mi gente” feat Willy William, care a atins, intr-un timp foarte scurt, 1 miliard de vizualizari, dar si cu remixul cantat chiar de Beyonce.

La un an mai tarziu, a colaborat cu Nicky Jam, pentru single-ul “X”, dar si cu Jeon si Anita – “Machika”.

Nicky Jam

Nicky Jam este unul dintre cei mai de referinta artisti de muzica raggaeton ai lumii, cu colaborari precum Daddy Yankee, Enrique Iglesias, J Balvin, Bad Bunny, Steve Aoki sau Ozuna, dar si castigator al premiului Grammy, in 2015, pentru cea mai buna performanta urbana.

In 2018, a fost invitat sa cante la Cupa Mondiala la Fotbal, alaturi de prietenul sau, megastarul de la Hollywood, Will Smith.

Ozuna

Ozuna este un cantautor de muzica raggaeton, cunoscut, cel mai mult, publicului roman, pentru hit-ul “Taki Taki”, single care este no 1 pe radiourile din Romania, cu peste 1 miliard de vizualizari pe Youtube.

Lansat la finalul anului 2018, a debutat ca No 1 in clasamentul Hot Latin Song, si si-a mentinut pozitia fruntasa timp de 3 saptamani, iar in prezent, la nivel international, se afla pe primele locuri in top Billboard.

Eveniment prezentat de Marcel Avram, East European Production si D&D East Entertainment.

Please follow and like us:
error

‘El Carrusel Festival’ 2019 ii aduce pe J Balvin, Nicky Jam si Ozuna, in Romania!

Dupa succesul inregistrat, anul trecut, in prima editie “El Carrusel”, cu Maluma si Luis Fonsi, iata ca, in 2019, a doua editie a festivalului aduce alte nume mari a muzicii internationale.


Intre 27 – 30 iunie, pe scenele de la Romexpo – Bucuresti, vor concerta J BALVIN, NICKY JAM si OZUNA, primii artisti, deja, confirmati, in cea de-a doua editie “El Carrusel”, urmand ca, ulterior, lista artistilor sa mai fie completata cu alte nume sonore.


Si de data aceasta, organizatorii vor amplasa un parc de distractii, dar si zone de foodcourt si relaxare, iar accesul va fi permis, zilnic, incepand cu ora 14.00.


Primele bilete, pentru festivalul “El Carrusel” – editia a II-a, cu titlu Early Bird, se pun in vanzare joi, 7 februarie 2019, in reteaua Eventim si on-line, incepand cu ora 9.00, dupa cum urmeaza:

Abonament General Admission – 330 lei + taxe
Abonament Golden Circle – 430 lei + taxe

Dupa epuizarea contingentului, biletele vor fi disponibile doar la pret intreg:

Abonament General Admission – 380 lei + taxe
Abonament Golden Circle – 480 lei + taxe
Abonament VIP – 720 lei + taxe
Biletele puse in vanzare sunt abonamente ce asigura accesul participantilor la toate cele 4 zile de festival.

J Balvin

Jose Alvaro Osorio Balvin, nascut pe 7 iulie 1985 si cunoscut sub numele de scena J Balvin, este un artist columbian de reggaeton.


Balvin s-a nascut in Medellin, cel mai mare oras din Antioquia, unde, de la o varsta frageda, a inceput sa fie interesat de rap, dance, champeta si bachata.

Cantaretul a atins culmile succesului cu celebra piesa “Tranquila”, iar, in prezent, este unul dintre cei mai bine vanduti artisti peste hotare din America Latina.


In 2015, a intrat in Cartea Recordurilor, pentru cea mai mare perioada de No 1, in top Billboard Hot Latin Songs, cu piesa “Ginza”.

Totodata, a fost si primul artist de muzica latino care a obtinut discul de diamant, pentru vanzari record cu piesele “6 AM” si “Ay Vamos”.


In 2017, J Balvin dadea lovitura cu alta piesa, “Mi gente” feat Willy William, care a atins, intr-un timp foarte scurt, 1 miliard de vizualizari, dar si cu remixul cantat chiar de Beyonce.

La un an mai tarziu, a colaborat cu Nicky Jam, pentru single-ul “X”, dar si cu Jeon si Anita – “Machika”.

Nicky Jam

Nicky Jam este unul dintre cei mai de referinta artisti de muzica raggaeton ai lumii, cu colaborari precum Daddy Yankee, Enrique Iglesias, J Balvin, Bad Bunny, Steve Aoki sau Ozuna, dar si castigator al premiului Grammy, in 2015, pentru cea mai buna performanta urbana.

In 2018, a fost invitat sa cante la Cupa Mondiala la Fotbal, alaturi de prietenul sau, megastarul de la Hollywood, Will Smith.

Ozuna

Ozuna este un cantautor de muzica raggaeton, cunoscut, cel mai mult, publicului roman, pentru hit-ul “Taki Taki”, single care este no 1 pe radiourile din Romania, cu peste 1 miliard de vizualizari pe Youtube.

Lansat la finalul anului 2018, a debutat ca No 1 in clasamentul Hot Latin Song, si si-a mentinut pozitia fruntasa timp de 3 saptamani, iar in prezent, la nivel international, se afla pe primele locuri in top Billboard.

Eveniment prezentat de Marcel Avram, East European Production si D&D East Entertainment.

Please follow and like us:
error

Festival ‘El Carrusel’ Maluma, Luis Fonsi & many more

Maluma concerteaza, la Bucuresti, in cadrul celui mai mare festival de muzica latino, „El Carrusel”!

LUIS FONSI aduce “DESPACITO”, LIVE, la Bucuresti, pe 1 iulie, in cadrul festivalului „El Carrusel”!

Mult asteptatul artist de origine columbiana, Maluma, vine in Bucuresti, pe 30 iunie 2018, in prima zi a celui mai mare festival de muzica latino din Romania, „El Carrusel”.

Dupa Maluma, inca un nume mare “cap de afis”, confirmat pentru 1 iulie, in cadrul festivalului „El Carrusel”, este chiar LUIS FONSI, cel care a doborat toate recordurile muzicale, cu DESPACITO.

„El Carrusel” este unul dintre cele mai grandioase evenimente, organizate vreodata in Romania, unde, de la an la an, nume mari ale muzicii internationale vor urca pe aceeasi scena. Evenimentul se va desfasura pe parcursul a doua zile, 30 iunie – 1 iulie 2018, la Romexpo. In prima zi vor concerta: Maluma, Andra, Fly Project si Mandinga, iar in cea de-a doua zi: Luis Fonsi, Juan Magan, Robin Schulz, Richy B si What’s UP.

Artistul și compozitorul columbian Maluma a ajuns în atenția publicului în 2010, odată cu lansarea piesei „Farandulera”. Single-ul a devenit hit în Columbia, după acest succes urmând lansarea albumului de debut ”Magia” (2012). Un an mai târziu, în 2013, Maluma a fost nominalizat la MTV Europe Music Awards, în categoria ”Best Latin America Central Act”, si la Latin Grammy Awards, pentru Best New Artist.

Maluma are la activ două colaborări cu Shakira, prima fiind piesa „Chantaje” – lansată prin intermediul Sony Music Entertainment. Clipul a depășit 90 de milioane de redări pe Youtube, însă următorul a depășit 94 de milioane. E vorba de “Trap”.

Luis Londoño Arias (pe numele sau real) a avut anul trecut un videoclip în Top 10 Youtube, materialul „Felices los 4”, cel mai vizualizat videoclip al artistului, ocupând un important loc 4, cu peste 1 miliard patru sute milioane vizualizari.

Recent, a participat la Billboard Latin Music Awards, unde a castigat premiul pentru artistul anului.

Luis Fonsi, pe numele sau complet Luis Alfonso Rodríguez López-Cepero este un artist din Puerto Rico, in varstă de 40 de ani si creatorul hitului „Despacito”.

Melodia a fost cel mai vizionat clip din lume, Fonsi si Daddy Yankee, co-creatorii viralului, primind 4 premii Latin Grammy pentru creatia hit-ului.

În acest moment, „Despacito” are 5.1 miliarde de vizualizări pe YouTube, fiind melodia cu cele mai multe accesai a tuturor timpurilor, iar boom-ul dat in SUA l-a reprezentat versiunea lui Justin Bieber, care a sarit de 622 milioane de vizualizari.

Totodata, Luis Fonsi are, la activ, colaborari cu artisti internationali precum: Maluma, Laura Pausini, David Bisbal, iar cel mai recent hit cu Demi Lovato, ‚Echame La Culpa’, a depasit un miliard de views si este, in continuare, difuzat in toata lumea.

Juan Magan este un producator-cantaret si DJ de origine spaniola cunoscut pe plan international pentru muzica lui “electro/latino”. Ca si cariera muzicala, acesta a lucrat alaturi de: Don Omar, Selena, Nelly Furtado, Pitbull, Paulina Rubio si multi altii.

Robin Schulz este un DJ de muzică electronică și producător muzical german. Acesta este cunoscut datorită colaborării cu muzicianul olandez Mr. Probz, pentru cântecul “Waves”, și cu duo-ul francez Lilly Wood & The Prick, pentru “Prayer in C”.

Cu o cariera muzicala de peste 17 ani, cu 13 albume lansate si hituri care s-au auzit chiar si peste hotare, Andra este una dintre cele mai apreciate voci feminine din Romania.

In cadrul festivalului El Carrusel, “Very Special Guest” va fi nimeni alta decat ANDRA! Surpriza vine de la organizatori, care nu exclud un moment surpiza cu cei doi artisti!

“Sunt cea mai fericita ca Maluma a ales si Romania, in turneul lui de promovare! Abia astept concertul, de care sunt sigura ca va fi unul spectaculos, din toate punctele de vedere“ a declarat Andra.

Biletele pot fi achizitionate incepand de astazi, 2 mai 2018, și vor fi disponibile în rețeaua Eventim și pe www.eventim.ro.


Bilete la pret promotional:

Early Bird Golden Circle – 300 lei

Early Bird Aces General – 220 lei


Dupa epuizarea acestora, biletele vor fi disponibile doar la pret intreg la urmatoarele categorii:

VIP – 750 lei

Golden Circle – 360 lei

Aces General – 260 lei

 


Please follow and like us:
error

Festival ‚EL CARRUSEL’ BUCUREȘTI | 30 Iunie – 1 Iulie 2018

 

Maluma concerteaza, la Bucuresti, in cadrul celui mai mare festival de muzica latino, “El Carrusel”!

 

Mult asteptatul artist de origine columbiana, Maluma, vine in Bucuresti, pe 30 iunie 2018, in prima zi a celui mai mare festival de muzica latino din Romania, “El Carrusel”.

Evenimentul va avea loc in perioada 30 iunie – 1 iulie 2018, la Romexpo, unde vor mai concerta: Juan Magan, Robin Schulz, Andra, Fly Project, Mandinga, Richy B si Whats UP.

 

“El Carrusel” este primul eveniment grandios, organizat vreodata in Romania, unde, de la an la an, numele mari ale pietei internationale de muzica vor urca pe aceeasi scena.

 

Artistul și compozitorul columbian Maluma a ajuns în atenția publicului în 2010, odată cu lansarea piesei “Farandulera”.

Single-ul a devenit hit în Columbia, după acest succes urmând lansarea albumului de debut ”Magia” (2012).

Un an mai târziu, în 2013, Maluma a fost nominalizat la MTV Europe Music Awards, în categoria ”Best Latin America Central Act”, si la Latin Grammy Awards, pentru Best New Artist.

 

Maluma are la activ două colaborări cu Shakira, prima fiind piesa “Chantaje” – lansată prin intermediul Sony Music Entertainment.

Clipul a depășit 90 de milioane de redări pe Youtube, însă următorul a depășit 94 de milioane. E vorba de “Trap”.

 

Luis Londoño Arias (pe numele sau real) a avut anul trecut un videoclip în Top 10 Youtube, materialul “Felices los 4”, cel mai vizualizat videoclip al artistului, ocupând un important loc 4, cu peste 1 miliard patru sute milioane vizualizari.

 

Recent, a participat la Billboard Latin Music Awards, unde a castigat premiul pentru artistul anului.

 

Juan Magan este un producator-cantaret si DJ de origine spaniola cunoscut pe plan international pentru muzica lui “electro/latino”. Ca si cariera muzicala, acesta a lucrat alaturi de: Don Omar, Selena, Nelly Furtado, Pitbull, Paulina Rubio si multi altii.

Robin Schulz este un DJ de muzică electronică și producător muzical german. Acesta este cunoscut datorită colaborării cu muzicianul olandez Mr. Probz, pentru cântecul “Waves”, și cu duo-ul francez Lilly Wood & The Prick, pentru “Prayer in C”.

Cu o cariera muzicala de peste 17 ani, cu 13 albume lansate si hituri care s-au auzit chiar si peste hotare, Andra este una dintre cele mai apreciate voci feminine din Romania.

 

In cadrul festivalului  El Carrusel,  “Very Special Guest” va fi nimeni alta decat ANDRA! Surpriza vine de la organizatori, care nu exclud un moment surpiza cu cei doi artisti!

Sunt cea mai fericita ca Maluma a ales si Romania, in turneul lui de promovare! Abia astept concertul, de care sunt sigura ca va fi unul spectaculos, din toate punctele de vedere“ a declarat Andra.

 

Biletele pot fi achizitionate incepand de astazi, 2 mai 2018, și vor fi disponibile în rețeaua Eventim și pe www.eventim.ro.

 

Bilete la pret promotional:

Early Bird Golden Circle – 300 lei

Early Bird Aces General  – 220 lei

 

Dupa epuizarea acestora, biletele vor fi disponibile doar la pret intreg la urmatoarele categorii:

VIP – 750 lei

Golden Circle – 360 lei

Aces General – 260 lei

 


Please follow and like us:
error

Luis Fonsi in cea de-a doua zi a Festivalului "El Carrusel", primul festival latino din Romania

 

    “El Carrusel” este unul dintre cele mai grandioase evenimente organizate vreodată în Romania, unde, de la an la an, nume mari ale muzicii internaționale vor urca pe aceeași scenă.

    Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile, 30 iunie – 1 iulie 2018, la Romexpo, unde vor mai concerta: Juan Magan, Robin Schulz, Andra, Fly Project, Mandinga, Richy B și What’s UP.

 

    Luis Fonsi, pe numele său complet Luis Alfonso Rodríguez López-Cepero, este un artist din Puerto Rico, în varstă de 40 de ani, şi creatorul hitului „Despacito“.

    Videoclipul piesei deţine recordul de cel mai vizionat clip din lume, cu cele mai multe accesări din toate timpurile, iar Fonsi şi Daddy Yankee, co-creatorii viralului, au primit patru premii Latin Grammy pentru creaţia hit-ului.

    În acest moment, „Despacito“ are 5,1 miliarde de vizualizări pe YouTube.

 




    Multe idei geniale iau naștere peste noapte. Așa i s-a întâmplat și lui Luis Fonsi când a compus „Despacito”.
   
    Cântărețul portorican a afirmat că, în urmă cu 2 ani, s-a trezit într-o dimineață fredonând versurile celei mai ascultate piese din istoria YouTube.
    Cu toate astea, a mai durat câteva luni până ce piesa a ajuns la forma finală.
    Artistul și-a dorit ca melodia să aibă un sound pop-urban, dar nu a reușit să îl găsească de unul singur.
    Așa că a apelat la Daddy Yankee, care a reușit să-l adapteze, încât să devină cel mai tare hit din lume la ora actuală.

    Festivalul va avea loc pe parcursul a două zile, 30 iunie şi 1 iulie 2018, la Romexpo şi va începe la ora 15.00, timp în care, până la desfășurarea concertelor, publicul își va putea petrece timpul în zonele special amenajate de food court și entertainment.

 




    Biletele sunt valabile pentru ambele zile de festival şi pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim şi de pe eventim.ro.

    Preţurile sunt cuprinse între 220 şi 360 de lei, în funcţie de categorie şi de perioada de achiziţie. Un bilet la categoria VIP costă 760 de lei.

    În prima zi vor concerta Maluma, Andra, Fly Project şi Mandinga, iar în cea de-a doua zi vor urca pe scenă artiştii Luis Fonsi, Juan Magan, Robin Schulz, Richy B şi What’s UP.

 

Please follow and like us:
error

VIDEO/ FOTO | Concertul „Michael Jackson – Live in Bucharest (The Dangerous Tour)” 1992, lansat pe YouTube în acelaşi timp cu documentarul HBO. Reportaj din 1992.

Administratorii averii lui Michael Jackson au lansat duminică seară concertul „Live in Bucharest (The Dangerous Tour)” pe YouTube în acelaşi timp cu documentarul „Leaving Neverland” al HBO.

Concertul are o durată de două ore, la fel ca cele două părţi ale documentarului realizat de Dan Reed, în care artistul este acuzat de molestarea unor minori.

Lansarea a fost anunţată le contul de Twitter al artistului. „Live in Bucharest” va fi disponibil pe YouTube pentru o perioadă limitată.

Luni seară, un alt concert Michael Jackson va fi lansat, „Live at Wembley Stadium”, în acelaşi timp cu partea a doua a controversatului documentar.

Prin acestea, administratorii averii lui Michael Jackson încearcă să distragă atenţia şi să discrediteze documentarul care a avut premiera în Statele Unite duminică, la ora 20.00 (pe Coasta de Vest). În România, el va fi disponibil din 8 martie, pe HBO GO.

În documentarul „Leaving Neverland” se vorbeşte despre cum Jackson, aflat în vârful carierei, a început – aparent – o relaţie cu doi băieţi, în vârstă de 7 şi 10 ani, şi familiile lor.

Cei doi, Wade Robson şi James Safechuck, acum în vârstă de peste 30 de ani, susţin că au fost abuzaţi sexual de Jackson şi dezvăluie cum au depăşit asta după ani.

Robson, în vârstă de 36 de ani, povesteşte cum a fost molestat de Jackson de la 7 la 14 ani. De cealaltă parte, Safechuck, care a apărut alături de Jackson într-o reclamă Pepsi, a declarat că a fost abuzat de cântăreţ de la vârsta de 10 ani.

Administratorii averii lui Michael Jackson au intentat în luna februarie un proces reţelei HBO, pe care o acuză că a încălcat o clauză de non-discreditare prin decizia de a difuza documentarul „Leaving Neverland”. Ei cer daune de 100 de milioane de dolari.

Documentarul „Leaving Neverland” a avut premiera în ianuarie, la festivalul Sundance, şi s-a bucurat de critici favorabile.

CONCERTUL Michael Jackson Live in Bucharest “The Dangerous Tour” @ România. Reportaj din 1992

Acest show a fost catalogat de catre critici drept cel mai bun spectacol live al Regelui muzicii Pop. 

Prietenia sa cu germanul de origine română Marcel Avram îl face pe ”Jacko” să includă capitala României în turneul ”Dangerous”, pentru promovarea albumului său. * In ultimii ani, Marcel Avram a organizat concerte pentru vedete internaționale ca Rihanna, SIA, AC/ DCRobbie Williams ,Bon Jovi, Iron Maiden, Scorpions, Muse, StingBob DylanFestivalul Rock the City ,Nick Cave and The Bad Seeds, Festivalul El Carrusel, Maluma, Luis Fonsi. Nici legendele nu-i sunt străine, iar în cei 40 de ani de activitate a mai colaborat cu Michael Jackson, Pink Floyd, U2, Rolling Stones, Madonna, Rod Stewart, Prince, Bon Jovi, Celine Dion, Elton John, Tina Turner, The Who, Deep Purple, Ozzy Osbourne, Frank Sinatra, Sammy Davis Jr., Barbra Streisand, Tom Jones si Liza Minelli.
În 1968 îşi începe cariera de impresar şi producător. Una dintre cele mai mari personalităţi din industria muzicală a fondat în 1968 Mama Concerts, care va deveni ulterior cea mai mare agenţie organizatoare de spectacole din lume. A lucrat 20 de ani cu starul american, descriindu-l pe “Regele pop-ului” ca fiind “un copil mare”.

Biletele costă 7.000 de lei, sumă uriașă la acea vreme. La propriu, fanii nu mai mănâncă pentru a strânge bani de tichete, se împrumută, ajung în număr uriaș – 70.000 – la stadion.

Trei zile durează montarea scenei, sunt 20 de camioane pline cu echipament: orașul lui Bucur este paralizat, nu se mai discută despre altceva. 

Michael vinde drepturile TV canalului HBO pentru 21.000.000 $, cea mai mare sumă din istorie plătită, vreodată, pentru un concert ”live”. In deschidere sunt cei de la Snap!, alți uriași, pentru acea vreme.

Spectacolul durează 122 de minute, obține cea mai mare audiență din istoria HBO. E tras de către BBC dar și de BNN / Ned 3.

În 1992, o ţară abia ieșită dintr-un comunism feroce era transformată de Michael Jackson, pentru câteva ore, în kilometrul zero al lumii. Pentru români, Michael Jackson a însemnat recuplarea la restul lumii. Pentru ceilalți, dovada că România există cu adevărat.

„Michael Jackson nu există. Nu e un om, nu e un superstar, nu e un extraterestru venit dintr-o galaxie. Michael Jackson este o poveste. Fiecare epocă şi-a creat eroii, i-a modelat după chipul şi asemănarea ei. În acest sfârşit de mileniu, Făt-Frumos poartă un nume: Michael Jackson“.

Rândurile de mai sus, apărute în presa centrală a doua zi după primul concert al lui Michael Jackson în România, din 1 octombrie 1992, sintetizau o epocă. Una a ieșirii abrupte din comunism, a nevoii de povești frumoase. În piețele ambulante, printre blugi şi obiecte electrocasnice, apăruseră primele casete. În România anului 1992 existau Michael Jackson şi restul muzicii.

Noțiunea de „proprietate intelectuală“ nu avea niciun sens. Albumul „Dangerous“ era vândut cu o foaie scoasă la imprimantă, pe post de copertă, şi numele pieselor înșirate într-un tabel stângaci.

În octombrie 1992, Michael Jackson nu ținea un simplu spectacol, ci redefinea un spațiu. Nu mai puțin de 61 de ţări erau conectate simultan, într-o transmisie televizată grandioasă, la țipetele, isteria, lacrimile şi aplauzele de pe Stadionul Naţional. România exista din nou.

„A dovedit cât de fals am trăit, prefăcându-ne bucuroși de minciuna unor surogate otrăvitoare”, scria presa în ziua de după concert.  Lacrimile admiratoarelor, suprinse de camerele TV la plecarea de pe Aeroportul Otopeni, au făcut înconjurul lumii. Era tristeţe şi disperare în acele lacrimi, însă, mai mult decât atât, era reacţia unei naţiuni ce fusese redescoperită de restul lumii printr-un concert de muzică.

Mihai Tatulici (realizatorul acestui reportaj narat într-o „limbă de lemn” ce trădează disoluția recentă a cenzurii comuniste) l-a cunoscut pe Michael Jackson cu prilejul primului concert de la Bucureşti, în 1992. Tatulici s-a ocupat, împreună cu colegii din TVR, de reportajele despre starul american, dar şi de primirea echipei acestuia.

„Am lucrat cu toată echipa de la «Veniţi cu noi pe programul 2». Reportajele intrau zilnic pe TVR. În cadrul emisiunii s-au făcut două transmisiuni speciale dedicate lui Michael Jackson”, declara Tatulici.

Politicienii, în frunte cu președintele de atunci al ţării, nu au ratat ocazia să se afişeze alături de megastarul american. Astfel, Ion Iliescu şi soţia lui, Nina, au fost nevoiţi să-l aştepte o oră pe artist la Cotroceni. Iliescu a dat mâna cu Michael, a pozat şi s-a declarat un fan al artistului, felicitându- l „pentru lupta sa în slujba umanității”.

1 octombrie 1992 este ziua in care Romania l-a intampinat pe Regele muzicii pop, cu ocazia concertului Live in Bucharest: The Dangerous Tour”.

în 1992, Jackson vizitează un orfelinat din București și donează 10.000 de dolari pentru construirea unui parc copiilor din orfelinat. Michael Jackson revine în România, în 1996, în cadrul turneului HIStory World Tour.

Evenimentul a avut loc pe Stadionul National Lia Manoliu unde au fost prezenti peste 70 000 de fani.

Turneul mondial Dangerous Tour a inclus 69 de concerte, cu o audienta de peste 3,5 milioane de fani.

Concertul a fost difuzat de HBO si inregistrarea sa a doborat toate recordurile de audienta la acea data.

Secvente din turneul lui Michael Jackson. Dintre piesele interpretare fac parte: “Jam”, “Wanna Be Startin Something”, “Human Nature”, “Smooth Criminal”, “I Just Can’t Stop Loving You”, “She’s Out Of My Life”, “Thriller”, “Billie Jean”, “Beat It”, si “Black Or White.”

Concertul de la Bucuresti a fost singurul sau concert distribuit pe video si DVD in 2005.


Please follow and like us:
error

”Felices los 4”, Maluma, model din videoclip, Natalia Barulich

 

    Aflat în Portofino pentru a susține un concert în timpul prezentării de modă ”Dolce & Gabbana”, Maluma s-a gândit să profite de ocazie pentru a o lua pe iubita sa, modelul cubanez Natalia Barulich, la o plimbare romantică pe străzile orașului italian.

 

    Cei doi au fost surprinși în portul orașului, la bordul unui iaht luxos, iar apoi pe străzile orașului Portofino, în ipostaze amoroase, neferindu-se să fie văzuți împreună.


   
    Zâmbitori, îndrăgostiți și foarte relaxați, Maluma și Natalia fac un cuplu nemaipomenit. 


    Amintim că primele zvonuri privind o relație între cei doi au apărut chiar după ce Natalia a jucat rolul protagonistei în videoclipul ”Felices los 4”, care i-a adus faima cântărețul columbian.

    Atracția fizică dintre cei doi a fost atât de evidentă, încât toți au bănuit că se-ntâmplă ceva între Natalia și Maluma și-n viața reală. Și așa a fost!





 

   

    Maluma concerteaza, la Bucuresti, in cadrul celui mai mare festival de muzica latino, "El Carrusel"!

     Mult asteptatul artist de origine columbiana, Maluma, vine in Bucuresti, pe 30 iunie 2018, in prima zi a celui mai mare festival de muzica latino din Romania,"El Carrusel".

    Evenimentul va avea loc in perioada 30 iunie – 1 iulie 2018, la Romexpo, unde vor mai concerta: Juan Magan, Robin Schulz, Andra, Fly Project, Mandinga, Richy B si Whats UP.

 

sursa: okmagazine.ro

 

Please follow and like us:
error

Festivalurile si concertele verii 2018!

 

Va fi o vară explozivă şi vom avea parte de multă muzică live.

 

12 iunie – Scorpions revine pentru a şaptea oară în România

Rockerii de la Scorpions revin în România și vor concerta la Romexpo, în 12 iunie.

 


Este cel de-al șaptelea spectacol susținut de legendara trupă în țara noastră și face parte din turneul “Crazy World Tour”. Biletele la acest concert au preţuri cuprinse între 150 şi 350 de lei.

 

15 iunie – Concert Goran Bregovic la Sfântu Gheorghe

 

 

Cunoscutul artist Goran Bregovic va concerta la Sfântu Gheorghe în luna iunie, în cadrul unui eveniment organizat de cotidianul local "Observatorul de Covasna", cu prilejul aniversării a 15 ani de existenţă.
Pe lângă Bregovic şi orchestra sa, Wedding & Funeral Orchestra, pe scenă vor urca şi câteva nume cunoscute din industria muzicală românească, ce vor fi făcute publice ulterior, evenimentul urmând să se încheie cu un joc de artificii.

Biletele au fost puse în vânzare online, începând de joi, la preţuri cuprinse între 60 de lei (pe gazon), 90 de lei (în tribune) şi 160 de lei (VIP), după data de 15 aprilie preţul acestora urmând să crească cu aproximativ 20%. 


19 iunie – Show cu Nick Cave şi The Bad Seeds la Romexpo

 

 

Australianul Nick Cave şi trupa sa, The Bad Seeds, vor concerta pentru prima dată la Bucureşti în 19 iunie, în cadrul festivalului “Rock the City”.

Evenimentul va avea loc la Romexpo (Parcare A).

Biletele pentru o zi au preţuri cuprinse între 160 şi 250 de lei, iar abonamentele costă între 220 şi 320 de lei.

 

ARCADE FIRE în premieră în România, in Romexpo pe 20 Iunie 2018  

 

 

Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment aduc publicului român, în premieră, în data de 20 iunie 2018, grupul canadian Arcade Fire. 

 Concertul va avea loc în București, la Romexpo (parcarea A). Bilete pe: http://www.eventim.ro/ro/bilete/rock-the-city-presents-bucuresti-romexpo-486079/event.html


21 iunie –  Massive Attack, show la Arenele Romane

 

 

 

 

Pionierii trip-hop vor concerta la Arenele Romane în 21 iunie, acompaniaţi, în deschidere, de Young Fathers.

Pentru concertul Massive Attack mai sunt disponibile doar bilete acces general, iar preţul este de 170 de lei.


22 iunie – Maître Gims cântă la Arenele Romane

 

 

 

Artistul congolez Maître Gims, cunoscut pentru  hit-urile “Bella” şi “Mi Gna”, va concerta în 22 iunie la Arenele Romane din Bucureşti.

Biletele pot fi cumpărate din reţeaua Eventim şi costă 119 lei.

 

Dakini Festival 2018 @ Tuzla | 27 iunie – 1 iulie 

 

 

Festivalul Internațional Dakini, aflat la ediția cu numărul 2, își va  deschide porțile în data de  27 iunie.

Timp de 5 zile și 5 nopți sub boltă înstelată, scăldați de Marea Negra și lumina blândă a lunii pline, se deschid orizonturile către poartă magică Dakini.

“Dakini înseamnă libertate, diversitate, tolerantă, conexiune, magie, elevare, armonie.

Doar cu un bilet, în cadrul vacanței Dakini, va veți bucură de mare, soare, oameni frumoși, relaxare, yoga și multe alte activități creative care vor aduce bucuria descoperirii sinelui și a frumuseții vieții.”, susțin reprezentanții Maitreya Events, organizatorii evenimentului.
Bilete la: https://www.myticket.ro/ro/evenimente/218/dakini-festival-2018-27-iun-1-iul-2018-tuzla-beach-constanta.html

 


30 iunie -1 iulie, Maluma şi Luis Fonsi vin la Romexpo

 

  

 

Iubitorii de muzică latino trebuie să-şi pregătească pantofii de dans. Festivalul “El Carrusel” îi are cap de afiş pe celebrii artişti Maluma şi Luis Fonsi.

Columbianul care a cucerit topurile şi inimile domnişoarelor din întreaga lume va urca pe scenă în 30 iunie, iar autorul piesei “Despacito” va cânta în 1 iulie.

Evenimentul are loc la Romexpo, iar biletele sunt valabile pentru ambele zile de festival.

Biletele costă 220 de lei, 300 de lei şi 750 de lei, categoria VIP.

 

Neversea 2018 @ Constanta | 5 – 8 iulie 

 

 

Trupa irlandeză THE SCRIPT vine pentru prima dată în România, pe scena festivalului NEVERSEA.  

Lor li se alătură: Armin van Buuren, John Newman, Scooter, Redfoo, Axwell&Ingrosso, Hardwell, Steve Angello, Alan Walker, W&W, Sunnery James&Ryan Marciano, Jamie Jones, Chase&Status, Nina Kraviz, Dub Fx și mulți alții. 

Prețul abonamentelor pentru cele 4 zile de festival este 449 de lei plus taxe.

Acestea pot fi achiziționate de pe www.neversea.com. Sunt disponibile și abonamente VIP la prețul de 900 de lei plus taxe. 

 

Gărâna Jazz Festival | 12 – 15 iulie 2018

 

 

Garana Jazz Fest XXII va avea loc între 12 și 15 iulie, în județul Caraș-Severin.

Cu un public internațional din ce în ce mai numeros, Gărâna, satul dintre munți, va găzdui patru zile de concerte și experiențe muzicale dedicate pasionaților de jazz. 

Concertele se vor desfășura pe trei scene: Poiana Lupului, Biserica Catolică din satul Văliug și Hanul La Răscruce, locul în care a avut loc prima ediție a festivalului, în urmă cu 22 de ani.

 Bilete la: https://www.bilete.ro/garana-jazz-festival/

 

Electric Castle 2018 @ Castelul Banffy |18 -22 Iulie

 

Organizat în luna Iulie, pe incredibilul domeniu al Castelului Banffy, din Transilvania, Electric Castle dispune de cea mai mare suprafață de festival din țară, și îsi propune să ofere o experiență completă, prin lineup-ul electric, ce rupe barierele dintre muzica electronică, rock, jazz, hip-hop sau reggae, activitățile din timpul zilei și arta contemporană.

Cântăreața pop Jessie J. Alături de aceasta au fost confirmate alte nume importante, precum Mura Masa, Excision, Groove Armanda, Richie Hawtin și mulți alții.

 

Bilete la: https://electriccastle.ro/tickets

 

 

22 iulie – Judas Priest, concert în aer liber la Romexpo

 

 

 

Formaţia de heavy metal revine la Bucureşti în 22 iulie pentru un concert în aer liber.

Evenimentul face parte din turneul “Firepower” şi are loc la Romexpo.

Biletele costă între 149 şi 300 de lei.

25 iulie – Joe Satriani, acorduri de chitară la Arenele Romane

 

 

 

Unul dintre cei mai mari chitarişti ai lumii va urca pe scena de la Arenele Romane, în 25 iulie.

Show-ul face parte din turneul “What Happens Next Tour”, iar biletele costă între 74 şi 229 de lei.

 

Rockstadt Extreme Fest – 02-05 aug 2018

 

 

Rockstadt Extreme Fest 2018 va avea loc in perioada 2-5 august, in aceeasi locatie a Terenului de Biatlon de la baza Cetatii Rasnov, spatiu unde zeci de formatii internationale vor concerta pe parcursul a 4 zile in cadrul celui mai iubit si apreciat festival de muzica extrema din Romania. 
 
W.A.S.P., una din putinele legende ale scenei metal ramase in viata, revine in Romania la Rockstadt Extreme Fest.

 IN FLAMES, W.A.S.P., OBITUARY, POWERWOLF, CONVERGE, ENSLAVED, DYING FETUS, METAL ALLEGIANCE, BRUJERIA, SEPTICFLESH, DIRTY SHIRT, BUCOVINA, BELPHEGOR, ORIGIN, COMA, GUTALAX, FLESHLESS, GET THE SHOT, FULL OF HELL, DUST BOLT, INFEST, OBSCURE SPHINX, KISTVAEN, E-AN-NA, INGESTED, KUROKUMA, THE FALLEN PROPHETS, THE THIRTEENTH SUN, W3 4R3 NUM83R si IMPURE WILHELMINA.

    Biletele sunt disponibile online cat si in retele locale via: www.rockstadtextremefest.ro www.myticket.ro www.bilete.ro

 

UNTOLD 2018 @ Cluj Napoca | 02 -05 August 2018

 

Cea de-a patra ediție UNTOLD Festival va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 2-5 august 2018. 

The Chainsmokers, câștigătoarea unui Grammy, va urca pe scena festivalului. 

Jason Derulo,The Prodigy, Bonobo, Afrojack, Armin van Buuren, AlessoDimitri Vegas & Like Mike, Diplo, Kygo, Oliver Heldens, Steve Aoki, Loko Dice, Nina Kraviz, Solomun, Andy C, Dub FX, Flux Pavilion, Modestep, Noisia (DJ Set), Pendulum (DJ Set), Wilkinson (DJ Set), etc.

Vor fi aproximativ 250 de artişti în cele 4 zile de festival. Provocarea cea mai mare pentru cei care vor să ajungă la ″Untold″⁣ este cazarea. Mulţi turişti şi-au făcut rezervări încă de anul trecut.

Bilete la: http://www.eventim.ro/ro/bilete/untold-festival-2018-cluj-napoca-cluj-arena-491868/event.html?gclid=EAIaIQobChMIp-aeqrq02wIVzbDtCh0drg17EAAYAiAAEgK1PPD_BwE

 

Summer Well Festival 2018 @ Domeniul Stirbey | 11 – 12 August

 


Editia 2018 a festivalului Summer Well va avea loc pe Domeniul Stirbey, in weekendul 11-12 august

Cigarettes After Sex, The Kooks, Rationale, Justice, Kodaline, HMLTD, Bastille, Sofi Tukker, Tom Grennan, Isaac Gracie.

Bilete la: http://www.eventim.ro/ro/bilete/summer-well-festival-2018-buftea-domeniul-stirbey-986219/performance.html

 

Sunwaves Festival :: SW24 – August 2018 @ Aza Beach, Mamaia

 

 

Ediția de vară a festivalului Sunwaves va avea loc între 15 și 21 august pe plaja Aza Beach din Mamaia. Festival Pass – 289 lei

Sunwaves este unul dintre cele mai vechi și apreciate festivaluri de la malul mării, ce adună, la fiecare ediție, zeci de mii de oameni.

Festivalul românesc se transformă într-un mare ring de dans, iar nume mari ale muzicii electronice pășesc în spatele pupitrelor și încântă publicul.


17 August – Nightwish sărbătoresc 20 de ani la Romexpo

 

 

Trupa Nightwish revine în România după 3 ani.

Show-ul are loc în aer liber, la Romexpo, şi face parte din turneul mondial "Decades" în care trupa sărbătoreşte 20 de ani de activitate.

Biletele costă între 149 şi 300 de lei.

 

Snoop Dogg la București, pe 29 august @ Arenele Romane

 

 

Legendarul artist nu mai are nevoie de nicio prezentare. Cu toții am dansat la petreceri pe Still, Drop it like it’s hot, Next Episode, California și alte zeci de hit uri. Dacă Snoop nu exista, ar fi trebuit inventat.

 

Bilete la: http://www.eventim.ro/ro/bilete/snoop-dogg-bucuresti-arenele-romane-1049763/performance.html

 


Please follow and like us:
error

Maluma şi-a înnebunit admiratoarele din România cu un simplu mesaj!

 

    A mai rămas o lună până când Maluma, artistul columbian va concerta la Bucureşti.

    În aşteptarea momentului, fanii se mulţumesc şi cu câteva vorbe de la artistul lor preferat pe care acesta le-a transmis într-o înregistrare video prin intermediul organizatorilor.

    Artistul va face show la Bucureşti, la 30 iunie 2018, în prima zi a festivalului "El Carrusel".

    Maluma (24 de ani), pe numele său real Juan Luis Londoño Arias vine pentru prima dată în România luna viitoare.

    Omul momentului, în special în ţările latine, va concerta şi la Bucureşti la finele lunii iunie, în prima zi a festivalului "El Carrusel".

    Pentru a-şi arăta şi el bucuria de a concerta într-o  ţară în care are o grămadă de fani, care îi ştiu pe de rost piesele, Maluma a transmis un mesaj personal tuturor fanilor lui români.  

   "Sunt foarte încântat că o să fiu, pentru prima oară, în România! Cred ca va fi un show extraordinar, unde, sigur, ne vom distra de minune", a transmis el printr-un scurt video.

    Tot în mesajul lui, carismaticul artist a precizat ca va avea telefonul cu el, pentru a se poza cu cei veniţi la spectacol. 

    Printre cele mai cunoscute melodii se numără „Corazon”, „Felices los 4” și „El prestamo”.

 

 

    Maluma nu este doar un cântăreț, ci și compozitor. Albumul lui de debut, Magia, din 2012, a avut succes comercial în Columbia, și un an mai târziu, artistul a fost nominalizat pentru Grammy Latin ca cel mai bun artist nou.

    În 2015, el a lansat al doilea album al lui, Pretty Boy, Dirty Boy. În 2014 și 2015, Maluma a servit ca juriu și antrenor la emisiunea "Vocea pentru Copii" din Columbia.

    În luna octombrie 2015 a ieșit pe piață prima sa linie de haine.

    Maluma este un nume în muzică de vreo 2-3 ani, deși el cântă din anul 2010. Artistul se bucură de mare succes în special în țările latine.

 

 

    Festivalul "El Carrusel" va avea loc in perioada 30 iunie – 1 iulie 2018, la Romexpo, unde vor mai concerta: Juan Magan, Robin Schulz, Andra, Fly Project, Mandinga, Richy B si What’s UP.  

    Biletele se pot achiziţiona prin reţeaua Eventim şi de pe www.eventim.ro.

 

 

"El Carrusel" este primul eveniment grandios, organizat vreodata in Romania, unde, de la an la an, numele mari ale pietei internationale de muzica vor urca pe aceeasi scena.

 

Artistul și compozitorul columbian Maluma a ajuns în atenția publicului în 2010, odată cu lansarea piesei "Farandulera".

Single-ul a devenit hit în Columbia, după acest succes urmând lansarea albumului de debut ”Magia”(2012).

Un an mai târziu, în 2013, Maluma a fost nominalizat la MTV Europe Music Awards, în categoria ”Best Latin America Central Act”, si la Latin Grammy Awards, pentru Best New Artist.

 

Maluma are la activ două colaborări cu Shakira, prima fiind piesa "Chantaje" – lansată prin intermediul Sony Music Entertainment.

Clipul a depășit 90 de milioane de redări pe Youtube, însă următorul a depășit 94 de milioane. E vorba de “Trap".

 

Please follow and like us:
error

Cântăreţul Maluma a fost jefuit la Moscova

 

    Cântăreţul columbian Maluma a fost victima unui furt la Moscova, lui fiindu-i furate bunuri de peste 780.000 de dolari din camera de hotel.

    Maluma a asistat la meciul Columbia – Japonia, din grupa H de la Cupa Mondială, informează News.ro.

    Potrivit presei internaţionalei, solistului columbian i-au fost furate o geantă Louis Vuitton, 11 ceasuri Rolex şi Hublot, bijuterii Cartier din aur galben, alb şi roz.

    De asemenea, au fost furate şi zece perechi de ochelari încrustate cu diamante şi perle.

    Toate aceste bunuri au fost furate de un bărbat care a pătruns în apartamentul din hotelul solistului columbian, după ce a afirmat că este prieten al artistului de 24 de ani.

 


    Maluma s-a deplasat, marţi, la Saransk, unde a asista la meciul Columbia – Japonia.

    Cântăreţul de origine columbiană Maluma concertează la Bucureşti, pe 30 iunie, în prima zi a festivalului de muzică latino El Carrusel, care va avea loc la Romexpo până pe 1 iulie.

    Maluma a ajuns în atenţia publicului în 2010, odată cu lansarea piesei „Farandulera".

    Single-ul a devenit hit în Columbia, iar lui i-a urmat lansarea albumului de debut, „ Magia” (2012).

    Un an mai târziu, în 2013, Maluma a fost nominalizat la MTV Europe Music Awards, la categoria „Best Latin America Central Act”, şi în cadrul Latin Grammy Awards, pentru „Best New Artist”.

    Are la activ două colaborări cu Shakira – pentru piesa „Chantaje", clip care a depăşit 90 de milioane de redări pe YouTube, şi „Trap”, care a depăşit 94 de milioane.

    Recent, Maluma – pe numele său real Luis Londoño Arias – a participat la Billboard Latin Music Awards, unde a câştigat premiul la categoria artistul anului.

 

Please follow and like us:
error

Despacito se va auzi la București, pe 1 iulie. Luis Fonsi a confirmat prezența

 

    După Maluma, încă un nume mare este confirmat pentru 1 iulie, în cadrul festivalului “El Carrusel”: LUIS FONSI, cel care a doborât toate recordurile muzicale cu DESPACITO.

    “El Carrusel” este unul dintre cele mai grandioase evenimente organizate vreodată în Romania, unde, de la an la an, nume mari ale muzicii internaționale vor urca pe aceeași scenă.

    Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile, 30 iunie – 1 iulie 2018, la Romexpo, unde vor mai concerta: Juan Magan, Robin Schulz, Andra, Fly Project, Mandinga, Richy B și What’s UP.

    Ora de începere, pentru ambele zile, va fi 15.00, timp în care, până la desfășurarea concertelor, publicul își va putea petrece timpul în zonele special amenajate de food court și entertainment.

 


Please follow and like us:
error