Mai e o doar săptămână până când Vama și Killa Fonic intră în cea mai așteptată bătălie muzicală a anului: pe 11 mai, la Romexpo, sar scântei la Red Bull SoundClash 2023! Două scene față-n față, 4 runde în forță și-o singură miză: aplauzele publicului!

Ultimele bilete pentru 11 mai se pot achiziționa de pe redbull.ro/soundclash. 

De la line-up-ul incendiar la producție, atmosferă, conceptul unic în România și foarte mult suspans, ai toate motivele să nu ratezi cea de-a cincea ediție Red Bull SoundClash.

1. Conceptul

Evenimentul pune față-n față artiști din sfere muzicale diferite, într-o luptă epică. „E foarte interesant ce se-ntâmplă cu artiștii consacrați aici: diferit de cum îi știm de la radio sau TV, în momentul în care-i pui pe cele două scene, ei se transformă. Deși unii cântă poate hip-hop, alții poate pop, pe cele 2 scene e nevoie de rock pentru a invoca Zeii Războiului. Ceea ce e foarte mișto este că publicul hotărăște câștigătorul”, spune Adrian Despot, MC-ul show-ului. „Conceptul mi se pare genial. Mereu am fost adepta reinterpretărilor. Red Bull SoundClash e locul în care unii dintre cei mai tari artiști stau față în față pentru un duel muzical unic și mușcă din stiluri pe care probabil nu le-ar fi abordat în alte contexte”, adaugă DJ ZDA.

2. Tensiunea

La Red Bull SoundClash tensiunea este maximă. Este o adevărată confruntare muzicală, dar sunt și replici tăioase, care zboară ca un buzdugan de la o scenă la alta. E pe bune, se joacă dur. Sub zâmbetele și strângerile de mână prietenești, armele sunt ascuțite, corzile sunt schimbate, tobele sunt acordate, iar când începe show-ul, există o colegialitate, dar nu mai există niciun fel de prietenie. E care pe care! Greu de spus cine va învinge anul acesta: Killa Fonic e un talent, poate să treacă prin toate genurile muzicale, de la Michael Jackson la Rage Against the Machine, e cel mai mare fan. Pe de altă parte, Tudor Chirilă cu asta se ocupă: e mind trigger și e și actor, știe să impersoneze toate situațiile. O să fie o confruntare foarte intensă”, spune Adrian Despot.

3. Muzica

Muzica este elementul cheie la Red Bull SoundClash, cea care dă tonul confruntării dintre artiști și care le stimulează imaginația. Doar în cadrul evenimentului pot fi ascultate reorchestrări uluitoare ale unor piese consacrate, care sunt trecute prin stiluri complet diferite. Rundele The Clash și The Takeover sunt exemplele perfecte, când artiștii interpretează piese ale oponentului sau dau un cu totul alt stil celor proprii.

4. Decibelmetrul – Publicul alege învingătorul

Red Bull SoundClash este singurul eveniment din România în care doi artiști se confruntă muzical, iar aplauzele publicului decid învingătorul. Indiferent de partea cui vin, la fiecare ediție, mii de fani dau muzicii ce-i al muzicii și strigă pentru preferatul lor. Fiecare rundă este surprinzătoare, fanii reacționează mereu la cele mai bune momente, indiferent de tabăra din care fac parte, iar decibelmetrul captează cu precizie fiecare sunet și astfel este ales câștigătorul.

5. Factorul WOW:

Dacă la nivel internațional, la Red Bull SoundClash, s-au confruntat până acum nume emblematice precum The Roots, Erykah Badu, Ludacris, Snoop Dogg și Dubioza Kolektiv, la edițiile din România au strălucit unele dintre cele mai bune trupe și artiști locali, de la greii undergroundului la pop-staruri, care au dat naștere, nu de puține ori, unor momente virale. Luptătorilor Carla’s Dreams vs. CTC (2017), Loredana vs. Grasu XXL (2018), Subcarpați vs. Vița de Vie (2019), Irina Rimes vs. Spike (2022) li s-au alăturat invitați speciali de top precum Delia, Smiley, Damian Drăghici, Surorile Osoianu și Adrian Minune.

6. Atmosfera

Spectacolul are loc pe scenă, dar și în public. Artiștii își cântă piesele, le reorchestrează pe ale rivalilor, duc o luptă muzicală de zile mari, dar show-ul nu ar fi același fără miile de oameni care fac o atmosferă incendiară pe tot parcursul evenimentului. Strigă pentru preferații lor, aplaudă, cântă cu ei și trăiesc intens fiecare rundă pe care își doresc să o câștige. La Red Bull SoundClash, întreaga experiență se trăieșe pe scenă și dincolo de ea.

„Deși ai spune că Vama și Killa Fonic nu au nimic în comun, ce-i leagă este talentul pe care-l au, indubitabil în ambele cazuri, și îi mai caracterizează și dedicarea pe care o au pentru artă în general. Sunt genul de artiști multidisciplinari și o să-și joace cărțile foarte bine, o să se joace mult partea mintală. O să fie cu scântei pe 11 mai, nu am niciun dubiu, de abia aștept”, a spus Adrian Despot.

„Killa e special, de la outfituri și muzică, până la modul în care comunică. E super cameleonic și cred că se va descurca de minune la Red Bull SoundClash. Cei de la Vama au super multă experiență de grup în spate, cântă live de atât de mult timp și sunt sigura că, în cazul lor, unde-s doi puterea crește. Sinergia dintr-o formație are multe avantaje, a completat DJ ZDA.

 De 17 ani, Red Bull SoundClash aduce în fața fanilor dueluri artistice cu miză emoțională enormă. Prima ediție a avut loc în Olanda, iar de atunci a făcut înconjurul lumii pe cinci continente, în peste 50 de dueluri.

Rămâi la curent cu noutățile Red Bull SoundClash pe pagina evenimentului pe Facebook.

Mai multe informații pe https://www.redbull.com/ro-ro/events/red-bull-soundclash

Parteneri media: Voyo și Virgin Radio.

Red Bull SoundClash este un eveniment susținut de Honor, George by BCR și LIDL.

About Post Author

Lasă un răspuns