Doi fraţi din municipiul Baia Mare sunt cercetaţi de poliţişti după ce în maşina unuia dintre aceştia au fost găsite mai multe plicuri cu substanţe vegetale suspectate a fi cannabis, informează Agerpres.

Unul dintre tineri, în vârstă de 22 de ani, a fost prins, în urma unui control în trafic, iar ancheta i-a condus pe ofiţerii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Maramureş la descoperirea a 40 de kilograme de substanţă vegetală şi pulbere, despre care se bănuie că ar fi droguri de risc şi mare risc, dar şi a unui veritabil laborator de fabricare şi ambalare a stupefiantelor.

Totodată, în locuinţele percheziţionate au fost descoperite cinci cântare, pungi şi etichete pentru ambalarea substanţelor, recipiente, capsule, dispozitive de porţionare şi încărcare a capsulelor, pliculeţe cu plante etnobotanice, pipe şi dispozitive folosite pentru consumul drogurilor, 2,9 g de cannabis, un comprimat CPP (drog de mare risc), o ţigaretă preparată cu cannabis, precum şi un pistol cu aer comprimat cu 550 de alice aferente, o unitate centrală, mai multe dispozitive de stocare a datelor, facturi şi peste 16.000 de lei. Toate aceste produse şi dispozitive au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

""

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns