Turneul mondial Guns N’ Roses a debutat pe 1 iunie, cu un show la Etihad Arena în Abu Dhabi

Guns N’ Roses a dat startul turneului mondial cu un show în Abu Dhabi

 

Turneul mondial Guns N’ Roses a debutat pe 1 iunie, cu un show la Etihad Arena în Abu Dhabi, şi a continuat acum două seri cu show-ul de la Tel Aviv. Parcul Hayarkon din Tel Aviv a fost luni seară gazda legendarilor Guns N’ Roses, cu un public de 60.000 de fani şi un spectacol de trei ore.

„Ce întâlnire frumoasă cu prietenii. Vă mulţumim că aţi venit”, a spus trupa către publicul prezent la concertul din Yarkon Park, Tel Aviv.

De la cel mai recent concert al trupei în Israel au trecut şase ani, iar de la primul au trecut 20 ani. Spectacolul a durat trei ore, a început cu piesa „It’s So Easy” şi a continuat cu câteva piese clasice îndrăgite, precum „Welcome to the Jungle”, „Live and Let Die”, „Estranged” şi „Civil War”, ultima fiind dedicată Ucrainei.

Printre cele peste 30 de melodii pe care Guns N’ Roses le-au interpretat s-a numărat şi „Anything Goes” de pe albumul Appetite for Destruction. Potrivit Setlist.fm, melodia a fost cântată doar de 40 ori de la lansare, iar ultima dată a fost în 1988.

 

Fanii de pe reţelele de socializare au adăugat că setlistul din 2023 al trupei pentru noul turneu global a fost cel mai fresh din ultimii ani.

Publicul prezent la cele două concerte a fost martorul unei energii remarcabile a trupei, ce a inclus câteva solo-uri de chitară ale lui Slash şi o versiune de şapte minute a hit-ului din 1992, „November Rain” (al cărui videoclip a strâns peste 2 miliarde de vizualizări, devenind „unul dintre cele mai vizionate videoclipuri rock ale tuturor timpurilor”), interpretată la pian de Axl Rose.

Guns N’ Roses vor continua turneul pe stadioanele din Europa, iar pe 16 iulie se vor opri în Bucureşti, pentru prima oară reuniţi în formula clasică, consacrată, pentru concertul rock al anului! Evenimentul, organizat de Emagic, va avea loc la Arena Naţională şi îi va aduce pe aceeaşi scenă pe Axl Rose, Slash şi Duff McKagan.

Componenţa trupei pentru turneul 2023: Axl Rose, Slash, Duff McKagan, Dizzy Reed, Richard Fortus, Frank Ferrer şi Melissa Reese.

Phil Campbell and the Bastard Sons vor deschide concertul Guns N’ Roses din România. Fostul chitarist Motörhead, Phill Campbell, va urca pe scena Arenei Naţionale alături de cel mai recent proiect al său, The Bastard Sons, în anticiparea celui de-al treilea material discografic – „Kings Of The Asylum”, ce urmează să fie lansat în vara acestui an de Nuclear Blast Records.

Biletele pentru concertul Guns N’ Roses + Phil Campbell and the Bastard Sons de la Arena Naţională pot fi achiziţionate de la gunsnroses.emagic.ro, gnr.emagic.ro, bilete.emagic.ro, tickets.emagic.ro, precum şi din reţelele iaBilet.ro şi Entertix.ro.

Intrarea la eveniment se face în baza regulamentului organizatorului şi include respectarea tuturor restricţiilor şi ale posibilelor condiţii suplimentare impuse de autorităţile locale înainte de eveniment şi în timpul desfăuşurării evenimentului.