Festivalul Fall in Love 2020 amânat pentru septembrie 2021

 

A doua ediţie a festivalului Fall in Love de pe domeniul Mogoşoaia a fost amânată pentru septembrie 2021, în contextul restricţiilor adoptate de autorităţi pentru prevenirea răspândirii Covid-19.

Mura Masa (Marea Britanie), Little Dragon (Suedia), Lemaitre (SUA), Grasu XXL live band (România), Guess Who live band (România) şi Spike (România) erau primele nume confirmate pentru lineup-ul celei de-a doua editii a festivalului Fall in Love, programată să aibă loc în perioada 4 – 6 septembrie pe domeniul palatului Mogoşoaia.

„Artiştii străini confirmaţi pentru ediţia din acest an şi-au reconfirmat participarea pentru ediţia din 2021. Până atunci, trebuie să ne bucurăm de viaţă în diferite moduri şi să fim entuziasmaţi pentru ceea ce va urma”, au transmis marţi organizatorii.

Cei care au achiziţionat deja bilete pentru ediţia din toamnă 2020 le pot păstra pentru anul viitor sau pot obţine un voucher care va putea fi folosit pentru toate evenimentele organizate de Bazar Production S.R.L. şi/sau care sunt prezente pe bilete.ro.

Clienţii pot comunica opţiunea aleasă la office@bilete.ro, în termen de 30 de zile calendaristice de la data anunţului deciziei organizatorilor.

Prima ediţie, la care au cântat, între alţii, Kaiser Chiefs şi De La Soul, a fost marcată în 2019 de anularea show-ului Liam Gallagher cu câteva minute înainte de ora la care trebuia să urce pe scenă. Managementul artistului britanic a decis ca muzicianul să nu cânte pentru că nu au fost îndeplinite solicitările tehnice din contract. Organizatorii au spus că au fost întâmpinate probleme tehnice.

Please follow and like us:

Ziua Universală a Iei – Expoziţii, concerte, „cea mai frumoasă cămaşă populară” şi dezbateri

Ziua Universală a Iei - Expoziţii, concerte, „cea mai frumoasă cămaşă populară” şi dezbateri
(Foto: Semne Cusute)

 

Reţeaua reprezentanţelor Institutului Cultural Român din străinătate marchează şi anul acesta Ziua Universală a Iei, pe 24 iunie, printr-o serie de evenimente prezentate online, pe paginile de Facebook ale organizatorilor şi partenerilor.

Povestea iei româneşti este una milenară. „Originea acestei piese nu poate fi stabilită cu exactitate, în schimb simbolurile dispuse pe ea sunt regăsite pe vasele ceramice ale Cucutenilor, o cultură veche de şase milenii. În trecut, cămaşa avea mai mult decât o semnificaţie estetică, ea fiind plină de simboluri magice menite să ferească purtătorul de spiritele rele sau farmece“, afirmă etnograful Marius Matei, colaborator al ICR Madrid la realizarea proiectului de anul acesta.

Printre pictorii care au reprodus ia în lucrările lor se numără Henri Matisse, Nicolae Tonitza, Camil Ressu şi Ion Theodorescu-Sion. Pe podiumurile caselor de modă, ia a inspirat creatori celebri precum Yves Saint Laurent (cel care, în 1981, a lansat o colecţie inspirată de tabloul „La blouse Roumaine”), Jean-Paul Gaultier, Oscar de la Renta, Carolina Herrera şi Prada.

Roma: Poveşti cu Sânziene, muzică veche şi identitate românească în design vestimentar

Programul zilei de 24 iunie va include prezentarea poveştii „Sânzienele, suratele mele”, de Sînziana Popescu, în română şi italiană, în lectura autoarei şi a traducătoarei Sara Salone, a unui recital susţinut de ansamblul Imago Mundi şi prezentarea în premieră a scurtmetrajului „Sânziene”. Sărbătoare şi veşmânt realizat de Iulia Gorneanu.

Chişinău: Premii pentru cele mai frumoase ii din Basarabia

Reprezentanţa ICR la Chişinău va acorda trei premii în cadrul unui concurs dedicat iilor şi cămăşilor tradiţionale româneşti din Basarabia, organizat în perioada 24 iunie – 4 iulie 2020, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală al Republicii Moldova. Vor fi premiate trei creaţii recente, dintre cele înscrise, selectate de reprezentanţi ai Casei Portului Popular „Casa Cristea” şi ai Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău.

Londra: Creaţii moderne inspirate din portul popular

Anul acesta, programul va cuprinde premiera unui film de explicare a elementelor constitutive ale iei, realizat în parteneriat Muzeul Naţional al Ţăranului Român, o conversaţie în direct cu designerul vestimentar Adrian Oianu, ale cărui colecţii se inspiră din portul popular, o prezentare a Ioanei Corduneanu, de la Asociaţia „Semne cusute”, iar seara, ICR Londra va găzdui, online, ceremonia de premiere a câştigătorilor concursului „Capitala britanică a iei româneşti”, în prezenţa ambasadorului României, Dan Mihalache, şi a Andreei Tănăsescu, fondatoarea comunităţii „La Blouse Roumaine”.

Istanbul: Expoziţie foto cu o parte din patrimoniul românesc

Proiectul „Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Istanbul“, constând în prezentarea unor obiecte de patrimoniu cultural românesc, se va desfăşura în perioada 24-26 iunie. Vor fi distribuite fotografii cu elementele de patrimoniu (cămăşi cu altiţă, maramă şi podoabă de mărgele, paftale), puse la dispoziţie de Muzeul Ţăranului Român (MŢR), însoţite de o scurtă descriere în limba turcă.

Lisabona: Simbolistica iei, reper identitar

O serie de materiale video realizate exclusiv pentru Ziua Universală a Iei, de Institutul Cultural Român de la Lisabona şi Ambasada României în Republica Portugheză, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ din Bucureşti, va cuprinde o prezentare a simbolisticii iei şi a modalităţilor de realizare a acesteia, susţinută de directorul Muzeului Naţional al Satului, Paula Popoiu, imagini de arhivă, precum şi o evocare a unora dintre cele mai reprezentative evenimente dedicate costumului popular românesc din ultimii ani în Portugalia.

Madrid: Ia românească, de la tradiţie la modernitate

Prezentarea expoziţiei „Colecţia etnografică Marius Matei” este proiectul reprezentanţei din Spania care marchează Ziua Universală a Iei în data de 24 iunie. Vor fi prezentate 21 de piese unicat din colecţia particulară etnografică „Marius Matei” (Giroc, judeţul Timiş), care pun în valoare fondul excepţional de costume populare din zona Banatului: ansambluri vestimentare şi podoabe de aur şi argint purtate de femei la zile de sărbătoare, datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

New York: Dialog cu iniţiatoarea mişcării „La Blouse Roumaine”

Andreea Tănăsescu, antreprenor cultural, fondatoarea comunităţii „La Blouse Roumaine”, dedicată promovării în lume a iei româneşti, va dialoga online, în limba engleză, cu directorul ICR New York, Dorian Branea, pe tema „Cultura română ca strategie online”, în seria de conferinţe „Leon Feraru”.

Paris: Jazz inspirat din folclorul românesc

Pianista Ramona Horvath va concerta miercuri, la invitaţia reprezentanţei ICR din Franţa, pentru a marca Ziua Universală a Iei. Interpreta a ales două piese din repertoriul său, Mahala si La Horă, variaţii jazz inspirate din folclorul românesc. Proiectul va pune în valoare atât veşmântul tradiţional românesc, prin alegerea vestimentară a pianistei, cât şi muzica tradiţională românească, prin reintrepretarea ei în cheie modernă.

Veneţia: Poveşti din atelierul unei ţesătoare şi fotografii cu portul transilvănean

Elena Pascu, ţesătoare de ii din satul Mălâncrav, judeţul Sibiu, va prezenta iile pe care le are în lucru, evidenţiind croiala şi elementele decorative ale cămăşilor tradiţionale femeieşti din zona Sibiului, a Târnavelor şi din zona Braşovului, precum şi alte accesorii specifice portului tradiţional românesc din centrul ţării. Scurtmetrajul aduce în atenţia privitorilor aspecte practice ale procesului de pregătire a pânzei care urmează să devină ie. De asemenea, vor fi prezentate fotografii cu portul popular românesc din Maramureş, Valea Mureşului şi Valea Gurghiului, realizate de Roxana Mihaly, în prezent bursieră „Nicolae Iorga”, fotograf profesionist.

Varşovia: Ii, doine, hore, învârtite

Cu ocazia Zilei Universale a Iei, reprezentanţa ICR din Polonia va promova o expoziţie dedicată portului tradiţional românesc, ce cuprinde 27 de artefacte vestimentare din colecţia Muzeului Ţăranului Român şi este parte a unei expoziţii marca Google Arts & Culture, We Wear Culture, dedicată modei şi stilului. Piesele prezentate în expoziţia MNŢR sunt însoţite de o coloană sonoră din colecţia „Ethnophonie” a Muzeului Naţional al Ţăranului Român: doine, hore, învârtite, brâuri.

De asemenea, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a promovat campania derulată de comunitatea „La Blouse Roumaine” cu ocazia Zilei Universale a Iei, lansând tuturor invitaţia de a participa la crearea unei expoziţii online, iar Institutul Cultural Român de la Stockholm a prezentat un episod al seriei de tururi online #călătorimdeacasă, având tema ia tradiţională românească.

Please follow and like us:

Festivalul de film horror şi fantastic Lună Plină va avea loc anul acesta între 20 şi 23 august

Festivalul de film horror şi fantastic Lună Plină va avea loc anul acesta între 20 şi 23 august

 

Cea de-a noua ediţie a festivalului de film horror şi fantastic Lună Plină va avea loc anul acesta între 20 şi 23 august, în comuna Biertan din judeţul Sibiu.

Programat iniţial pentru începutul lunii august, organizatorii au decis să mute festivalul astfel încât să se asigure că vor fi respectate toate regulile de siguranţă şi igienă pentru un astfel de eveniment.

Programul festivalului include proiecţii de film în aer liber, cine-concerte şi diverse activităţi precum trasee cu bicicleta, ghost-hunt şi degustări de produse tradiţionale din zona Transilvaniei.

Selecţia de filme include producţii noi, dar şi filme clasice horror şi fantastice. Proiecţiile în aer liber vor avea loc la Grădina Méliès (curtea Centrului Evanghelic pentru Tineret/ Casa Parohială) şi la Cinema Vertigo (în curtea şcolii generale).

Bilete pot fi cumpărate de pe eventbook.ro la un preţ special până pe 1 iulie: de la 65 de lei, pentru acces la proiecţii sâmbătă şi duminică, la 120 de lei, abonament pentru toate cele patru zile de festival şi acces în camping.

Festivalul de film horror şi fantastic Lună Plină este un proiect organizat de Asociaţia Film şi Cultură Urbană.

Please follow and like us:

Rocanotherworld, între 24 – 28 iunie, la Iași! Regulament, măsuri de siguranță și acces public

 

Între 24 – 28 iunie, 15 artiști vor urca pe scena Rocanotherworld din zona de agrement Ciric din Iași. În fiecare seară, începând cu ora 18:30, pe scena de la The Secret vor urca câte 3 trupe, astfel:

Miercuri, 24 iunie: Adam’s Nest, Toulouse Lautrec, Robin and the Backstabbers

Joi, 25 iunie: Lucia, Pinholes, byron

Vineri, 26 iunie: Fine, It’s Pink, EYEDROPS, Argatu’

Sâmbătă, 27 iunie: Ana Coman, Jurjak, Luna Amară

Duminică, 28 iunie: om la lună, Les Elephants Bizarres, The Mono Jacks     

Spectatorii sunt rugați să parcurgă regulamentul pentru a fi bine informați cu privire la desfășurarea evenimentului. Limita numărului de persoane care au acces în spațiu este de 500; Accesul la evenimente se face începând cu orele 18:30; Se va păstra distanța de 1,5 m între persoane cât timp se face accesul; Încă de la intrare vor fi transmise toate informațiile necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului; La intrarea în perimetrul de desfășurare al festivalului se va efectua triajul observațional. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată) și nici al celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C; Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație; Nu vor fi disponibile biletele în format fizic la intrare; Biletele vor fi scanate, evitându-se astfel ruperea sau atingerea lor;

Accesul va fi permis pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată;

Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului, spectatorii fiind rugați să aibă asupra lor și un act de identitate valid. Pentru siguranța publicului și buna desfășurare a evenimentului, participanții sunt de asemenea rugați să nu aducă bagaje mari în incinta evenimentului;

Biletul de intrare își pierde valabilitatea în momentul ieșirii din perimetrul zonei de agrement Ciric;

Purtarea măștii (medicală / nonmedicală) care să acopere atât gura, cât și nasul este obligatorie pe toată durata evenimentului;

Spațiul va fi organizat în așa fel încât să permită menținerea distanței fizice de 2 m între persoane;

Cercurile asigură distanțarea socială necesară de 2 metri între persoane, menținând astfel siguranța în primul plan, tocmai de aceea gruparea în acest fel a persoanelor a fost necesară;

Se recomandă păstrarea distanței sociale de 2m în perimetrul festivalului; Amplasarea păturilor / bean bags-urilor / scaunelor se va efectua în zonele marcate pe sol, respectând distanțarea socială pentru fiecare persoană;

Pentru a evita orice risc de aglomerație într-un spațiu, în incinta festivalului există mai multe puncte de unde spectatorii își pot asigura cele necesare, în condiții de maximă siguranță și igienă, conform noilor reglementări. Este încurajată plata contactless cu cardul sau cu telefonul;

Suprafețele comun utilizate ( tejgheaua barurilor, toaletele ) vor fi dezinfectate ori de câte ori este necesar cu substanțe biocide autorizate; Spectatorii sunt rugați să păstreze distanța socială atunci când așteaptă;[Persoanele cu afecțiuni sau cu antecedente medicale personale sunt rugate să se înregistreze la cel mai apropiat Punct de Prim Ajutor și pot participa la eveniment numai cu însoțitor. Persoanelor care au probleme de ordin auditiv le sunt recomandate folosirea dopurilor de protecție pentru urechi;

În caz de ploaie, se recomandă folosirea pelerinelor de ploaie. Accesul cu umbrele este strict interzis în incinta locației;

Este interzis accesul cu băuturi îmbuteliate, obiecte contondente, stroboscop, făclii, torțe, artificii, petarde, arme, curele metalice, aparate foto/video profesionale;

Sunt interzise introducerea sau afișarea inscripțiilor, bannerelor, pancardelor și a altor elemente vizuale care incită la discriminări de orice fel și violență publică;

Este interzisă deteriorarea locației și aruncarea ambalajelor în spațiile neamenajate în acest scop;

Este interzis consumul de substanțe periculoase, toxice sau halucinogene în incinta locației și a perimetrului acesteia;

Persoanelor sub vârsta de 18 ani le este strict interzis accesul în locuri unde se servesc băuturi alcoolice sau se încurajeaza fumatul;

Este interzisă folosirea injuriilor în incinta locației;

Toate măsurile care trebuie respectate vor fi semnalate atât înainte de eveniment, cât și pe toată durata acestuia;

Bilete mai sunt disponibile de pe https://rocanotherworld.iabilet.ro/  și din rețeaua iaBilet.

Partener: Kaufland România.

Sponsori: Stalinskaya, Rose Mary, CGM, SCC.

Promo Partners: Ambra Sign, Wink.

Parteneri de ospitalitate: Bellaria, La Prânz, Ford, Casa de vinuri Cotnari, Vitamin Aqua, Aqua Carpatica.

Susținut de: Primăria Iași, Promotop, Bad unicorn, IPPU, Atelierul de film, Argo, Dots and Bits.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Music Channel, Agerpres, Iqads & SMARK, Zile și Nopți, Infomusic, Iconcert, Un site de muzică, Viva FM.

 

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Mai multe informații despre campaniile derulate se pot găsi și pe canalele Rocanotherworld:

Facebook: https://www.facebook.com/rocanotherworld/

Instagram: @rocanotherworld

Please follow and like us:

Șapte ani de Jazz in the Park în imagini

 

La sfârșitul acestei săptămâni, festivalul Jazz in the Park ar fi trebuit să bifeze cea de-a opta ediție în Parcul Central din Cluj, alături de unele dintre cele mai relevante nume din istoria curentă a muzicii: Kamasi Washington, Anna Calvi, Cecile McLorin Salvant sau Omar Sosa. Cum însă situația epidemiologică a deviat cursul normal al evenimentelor și această a opta ediție a fost amânată pe anul viitor, organizatorii au decis să ofere comunității un mod de a celebra festivalul care a făcut parte din viața orașului șapte ani la rând.

Astfel, între 25 și 28 iunie, Jazz in the Park propune A walk down memory lane, o plimbare în Parcul Central printre imaginile și poveștile care redau parcursul festivalului în primii lui șapte ani de existență. A walk down memory lane este un gest de prietenie și un omagiu adus ideii de sprijin reciproc, de solidaritate și înțelegere între comunitate și echipa Jazz in the Park.

’’Ne-am dorit tare să marcăm într-un fel cele patru zile care trebuiau să fie cele mai bune din istoria festivalului, dar să asigurăm în același timp sănătatea cetățenilor, care este prioritară pentru noi. Am ajuns la acest compromis, de a face o expoziție în casa noastră, Parcul Central. A fost emoțional pentru noi să o pregătim, fiindcă am retrăit sute de momente frumoase și sunt convins că va fi emoțional și pentru comunitate. Probabil vom mai avea niște momente anul acesta în care ne vom întâlni cu publicul nostru din nou, dar, până vin acestea, să ne bucurăm de expoziție împreună!’’, spune Alin Vaida, directorul și fondatorul festivalului Jazz in the Park.

Cei care ajung în parc vor putea admira fotografiile expuse de-a lungul aleii principale și din zona clădirii Casino și vor avea ocazia să afle informații și povești savuroase din culisele festivalului, precum și provocările sau surprizele de care au avut parte în timp membrii echipei organizatoare. Lucrările, care aparțin atât fotografilor care au colaborat cu festivalul de-a lungul anilor, cât și publicului, dezvăluie o serie de amintiri și momente prețioase care au marcat puternic evoluția acestuia, de la primul concert care a schimbat definitiv dinamica Parcului Central și până la acordarea premiului Europe’s Best Small Festival, pe care Jazz in the Park l-a primit anul trecut.

’’A walk down memory lane are patru mari componente: expoziția de pe Aleea Centrală, care conține 90 de poze și povești ale echipei despre experiențele noastre din timpul festivalului, realizările celor 7 ediții și poveștile muzicale adunate de-a lungul timpului.

Tot pe Aleea Centrală vor fi prezentați și o parte din oamenii care au pus umărul la tot ce a însemnat Jazz in the Park până în acest moment. A treia componentă este în fața Casinoului, unde avem secțiunea dedicată publicului nostru, expoziție realizată din fotografiile primite de la ei.

Ultima componentă a expoziției este cea care înglobează pe-un perete toate materialele grafice produse pentru Jazz in the Park în cele 7 ediții: afișele festivalului, dar și cele alea Fondului Jazz in the Park și ale proiectelor speciale ale festivalului. Sperăm că publicul Jazz in the Park să facă acest walk down memory lane alături de noi și să retrăim împreună într-un weekend toate sentimentele adunate în cele șapte ediții de până acum’’, explică Denisa Dan, project manager al expoziției.

Structurile expoziționale vor fi așezate astfel încât să nu încurajeze formarea unor mulțimi numeroase de oameni, iar dimensiunile mari vor permite vizualizarea acestora de la o distanță corespunzătoare. Pe parcursul celor patru zile, organizatorii recomandă publicului să respecte toate măsurile de igienă și siguranță impuse de actuala situație.

Evenimentul este susținut de Raiffeisen Bank, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Administrația Fondului Cultural Național, Endava, Mega Image, Accenture, Farmec, Yamaha, BetFair, East Grain, EBS Radio.

Jazz in the Park este un festival de jazz contemporan care are loc în Parcul Central din Cluj-Napoca. Fondat în 2013 de Fapte, Jazz in the Park a devenit foarte repede unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen, pe scenele lui concertând artiști precum Marcus Miller, Judith Hill, Ghost Note, Richard Bona, Bill Laurance, Dhafer Youssef, Robert Glasper, Nouvelle Vague sau Hindi Zahra.

În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei ’’Best Small European Festival’’ la cea de-a XI-a ediție a prestigioasei competiții European Festival Awards, devenind astfel primul festival de jazz din România care a obținut o distincție la acest eveniment. Din 2018, festivalul Jazz in the Park este membru al European Jazz Network.

 

Site: jazzinthepark.ro

Facebook: /jazzintheparkromania

Instagram: @jazzintheparkromania

Please follow and like us:

Cinema Drive-in: Noaptea Sanzienelor @ Event Park Snagov | miercuri, 24 iunie, ora 19:30

Partea 1 (60 min)

Chiar dacă anul acesta nu vom putea dansa în hora pentru a înnebuni flăcăii așa cum ne îndeamnă tradiția, trupa Amadeus ne va transpune într-o atmosferă magică.
Amadeus este una dintre cele mai apreciate trupe de crossover din întreaga lume, și în același timp, unul dintre cele mai longevive și mai apreciate proiecte muzicale din România. Cu un sunet modern și rafinat, evoluând într-un show cu adevărat electric, cele patru instrumentiste au cucerit publicul din România. Stilul muzical fresh, virtuozitatea și energia pe care le oferă pe scenă i-au adus trupei mult succes. Provocând pe aceeași scenă genuri muzicale contradictorii – clasic și modern – Andreea Runceanu (vioară), Bianca Gavrilescu (vioară), Patricia Cimpoiasu (violoncel) și Laura Lăzărescu (pian) au cântat în mai toată lumea, muzica lor fiind apreciată atât în Europa, dar și în America de Sud și Asia, unde au avut în mod repetat un mare succes la public. Distributie: Andreea Runceanu – vioară Bianca Gavrilescu – vioară Patricia Cimpoiașu – violoncel Laura Lăzărescu – pian Xenti Runceanu – keyboard Fritz van Q – Drums

Partea 2 (152 min)

FILMUL DOCTOR SLEEP

 Regie: Mike Flanagan

Scenariu: Stephen King, Mike Flanagan

Distributia: Ewan McGregor, Rebecca Ferguson, Kyliegh Curran

La intrare, vă rugăm să prezentați biletul/biletele primite pe e-mail pentru a fi scanate. Conform cu ultimele norme ale autoritatilor privind evenimente drive-in fiecare persoana din masina va fi verificata cu un termometru fara atingere. Sunt lasate in incinta doar persoanele care au maximum 37,3 grade C. Persoanele care refuza sa fie verificata temperatura nu vor avea acces. Vă rugăm să purtați masca de protecție.

Toate autoturismele vor fi parcate în spațiul dedicat cinema drive-in respectând regula de distanțare specifică pentru perioada aceasta. Mașina trebuie să respecte așezarea indicata pe teren.

Sunetul va fi difuzat pe frecventa radio anuntata la inceputul filmului pe ecranul de proiectie. Va rugam sa setati frecventa radio din setarile manuale ale radioului masinii dumneavoastra.

Vă rugăm ca pe timpul rulării filmului să nu aveți aprinse luminile mașinii. Dacă aveți un autoturism care are funcția de lumini automată vă rugăm să o dezactivați din setările de lumini.

Dacă aveți o mașină de tip SUV vă rugăm să luați în calcul un loc lateral sau în spate pentru a fi siguri ca înălțimea mașinii dumneavoastră nu influențează vizibilitatea celor din spate.

Nu este permis accesul și consumul de produse aduse din exteriorul locației.

Având în vedere restricțiile impuse de autorități în această perioadă de risc de infectare și răspândire COVID-19 vă rugăm să nu ieșiți din autoturism.

Până la noi detalii ale autorităților, accesul la toalete se va face după reguli stricte de distanțare. Conform legii trebuie sa purtați mască și mănuși. Va fi permis un număr de maxim 2 persoane. Accesul se va face pe rând așteptând în afara clădirii la o distanță recomandată de 2 metri între persoane . Este recomandat să folosiți toaletele înaintea plecării de acasă.

În cazul în care condițiile meteo nu permit proiectarea filmului, biletele nu sunt rambursabile și vor fi transferate pentru o dată ulterioară.

Please follow and like us: