Puppets Occupy Street, primul festival de arta animației din România care se desfășoară la Craiova, va avea loc între 25 august – 1 septembrie

 

Puppets Occupy Street, primul festival de arta animației din România care se desfășoară la Craiova exclusiv în spații neconvenționale, merge mai departe în acest an cu ediția a VII-a.

Festivalul Puppets Occupy Street se va desfășura în perioada deja cunoscută, 25 august – 1 septembrie, iar ediția din acest an va fi una națională, cu participarea exclusivă a artiștilor independenți și companiilor de teatru private din România.

Toți cei interesați să participe la ediția Puppets Occupy Street – Masquerade 2020 pot aplica până la 15 iunie, rezultatele selecției urmând să fie anunțate până cel târziu luni, 22 iunie, au anunțat organizatorii pe pagina de Facebook.

Teatrul pentru copii și tineret Colibri salută cu bucurie și emoție reîntâlnirea cu copiii la ateliere și spectacole în aer liber, începând din această lună, iar în perioada 25 august – 1 septembrie la Festivalul Puppets Occupy Street, care în 2020 va avea ediție exclusiv națională.

Primii cu care actorii Teatrului își vor da întâlnire, vor fi copiii care au participat la atelierele Fabricii de povești electroColibri, din seria ianuarie – martie 2020, și care nu s-au finalizat ca urmare a măsurii de interzicere a oricăror activități culturale la nivelul instituțiilor publice subordonate Consiliului Local Craiova, din 10 martie 2020. Atelierele se vor desfășura în aer liber, de luni, 08 iunie, la Teatrul Colibri, fiecărui participant urmând să-i fie comunicat în această săptămână, pe e-mail, un regulament de organizare și desfășurare a acestora.

”Pregătim totodată și o Stagiune estivală, cu spectacole create și adaptate pentru a fi prezentate în aer liber. Surprize au pentru public toți colegii noștri actori: Alla Cebotari, Geo Dinescu, Ionica Dobrescu, Cosmin Dolea, Marin Fagu, Alis Ianoș, Adriana Ioncu, Robert Iovan, Daniel Mirea, Emanuel Popescu, Oana Stancu. În același timp, trupa Teatrului Colibri își va spune poveștile cu păpuși și în mediul online, pe pagina https://www.facebook.com/TeatrulColibri/”,

menționează reprezentanții Teatrului Colibri.

Și pentru că așteptați cu nerăbdare vești în privința Festivalului Puppets Occupy Street, acesta se va desfășura în perioada deja cunoscută, 25 august – 1 septembrie. Ediția din acest an va fi una națională, cu participarea exclusivă a artiștilor independenți și companiilor de teatru private din România.

Please follow and like us:

TEATRU ONLINE | “Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, în regia lui Petrică Ionescu, va fi prezentat online, în weekend, de Teatrul Naţional din Bucureşti

 

Spectacolul “Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, în regia lui Petrică Ionescu, va fi prezentat online, în weekend, de Teatrul Naţional din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat TNB, “Visul unei nopţi de vară” de la Naţionalul bucureştean reuneşte elemente de autentică poezie shakespeariană, umor, bulversante construcţii vizuale, balet şi un excepţional fond muzical.

“Coborând obligatoriu prin experienţele şi pulsaţiile noastre în grotele, în beciurile cele mai joase şi adânci ale conştiinţei noastre, ne iniţiem, revenind la suprafaţă mai evoluaţi. Iubirea este, în viziunea foarte pesimistă a lui Shakespeare, numai o iluzie, ca şi teatrul şi viaţa însăşi. Am descoperit deriziunea absolută şi cruzimea fără scăpare a experienţei amoroase. Iluziile fără sfârşit. Aceste adevăruri multiple am încercat să le transmit cu cruzime, păstrând sarcasmul şi umorul prezent în fiecare inflexiune a textului shakespearian”, declara Petrică Ionescu, citat în comunicat.

Din distribuţie fac parte Marius Bodochi (Tezeu / Oberon), Raluca Petra (Hipolita), Maia Morgenstern (Titania), Costel Constantin (Egeu), Ana Covalciuc (Hermia), Silviu Mircescu (Demetrius), Alex Călin (Lisandru), Ilinca Hărnuţ (Helena), Dorin Andone (Chitră), Mihai Constantin (Fundulea), Costi Apostol (Cuibărică), Istvan Teglas (Suflete), Daniel Badale (Flămânzilă), Ştefan Ruxanda (Botgros), Claudiu Bleonţ (Puck), Eliza Păuna, Ilona Brezoianu, Alexandra Stroe (Zânele), Vitalie Bichir (Filostrat), Rareş Fota (Efeb), Alexandra Apetrei, Sigrid Bălţătescu, Beatrice Rubică, Paula Rotar, Elisabeta Râmboi, Adela Mihai, Ada Dumitru, Dana Porlogea, Oana Marcu, Romina Boldaşu, Bianca Bor (Zâne), Vladimir Albu, Nicolae Dumitru, Denis Hanganu, Eugeniu Cozma, Andrei Atabay, Victor Apetrei, Adrian Pop, Alexandru Sinca, Eftimie Ghighi (Elfi).

Spectacolul va putea fi vizionat pe canalul de YouTube al Teatrului Naţional vineri, de la ora 16,00, şi sâmbătă şi duminică, de la ora 18,00.

Please follow and like us:

ARTmania Festival 2020, din Piața Mare din Sibiu, se amână pentru 2021

IMPORTANT: Măsurile de prevenire a răspândirii infecției COVID-19 au blocat desfășurarea evenimentelor începând din martie 2020. Majoritatea concertelor au fost amânate, iar agenda noastră a fost actualizată. Sunt însă și cazuri în care noile date nu au putut fi încă stabilite sau nu au fost comunicate public. Festivalurile și concertele mari nu pot reveni mai devreme de 1 septembrie, a indicat recent ministrul Culturii.

UPDATE: ARTmania Festival a fost reprogramat pentru perioada 23-25 iulie 2021. Abonamentele deja achiziționate rămân valabile.

Cei care doresc să păstreze biletele vor primi un discount de 10% la produsele ARTmania de merchandise. Cei care nu pot participa la ediția din 2021, pot primi banii înapoi prin completarea formularului de rambursare, până pe 3 iulie 2020!

După data de 3 iulie, toate biletele cumpărate pentru ediția din 2020 devin valabile pentru ediția din 2021.

Lineup-ul ARTmania Festival 2021

Organizatorii au reconfirmat deja o parte dintre artiștii anunțați pentru 2020.

Din linup-ul ARTmania Festival 2021 vor face parte Amon Amarth, Cult of Luna, Clutch, My Dying Bride, Port Noir, Testament și The Vintage Caravan.

Acestor nume li se vor adăuga noi confirmări, demne de o ediție aniversară, notează organizatorii. Noii artiști vor fi anunțați la o dată ulterioară.

Amon Amarth (SE) poartă stindardul metal de peste 25 de ani, animați de aceeași inspirație și forță care i-a ajutat să iasă din necunoscutul începuturilor din Tumba (orașul natal din Suedia) în lumina scenei internaționale și să se transforme într-una dintre cele mai apreciate trupe metal din întreaga lume, maeștri moderni ai muzicii heavy metal și oaspeți obișnuiți ai celor mai importante festivaluri de profil.

Clutch (SUA) vin pentru prima dată în România pentru a aniversa alături de fani 15 ani de ARTmania Festival. Clutch sunt un nume de referință al scenei rock internaționale, care a reușit să atragă admirația publicațiilor de profil.

The Vintage Caravan, alternativ clasic rock din Islanda, este una dintre tinerele trupe în ascensiune rapidă pe scena muzicală internațională care vor cânta pentru prima dată în România la ARTmania Festival.

Cult of Luna (SE), va aduce mult apreciatele compoziții post-metal pe scena ARTmania Festival pentru a-și reîntâlni fanii cu ocazia aniversării a 15 ani de festival.

My Dying Bride (UK) revin la ARTmania Festival, la 12 ani de când au urcat pentru prima dată pe scena din Piața Mare. Formația britanică, prezentă de aproape 30 de ani în peisajul muzical internațional, este una dintre trupele care au popularizat genurile gothic metal și death doom metal în rândul publicului.

Please follow and like us:

Fuji Rock Festival, cel mai mare eveniment muzical din Japonia, anulat din cauza pandemiei de COVID 19

 

Fuji Rock Festival, cel mai mare eveniment muzical din Japonia, care era programat să aibă loc anul acesta la finalul lunii august, a fost anulat din cauza pandemiei provocate de noul coronavirus, potrivit The Guardian.

De la prima ediţie, în 1997, este prima dată când festivalul nu va avea loc. Pe scenele lui au cântat, între alţii, Red Hot Chilli Peppers, The Cure, Beck, Muse şi Kendrick Lamar.

Anul trecut, pe parcursul celor patru zile ale festivalului, au participat 130.000 de oameni.

Pe site-ul evenimentului, organizatorii au spus că sperau ca pandemia să se reducă la timp pentru a putea merge mai departe şi au prezentat scuze pentru că a durat atât de mult până să informeze publicul.

Ediţia de anul acesta urma să aibă loc pe parcursul a trei zile, începând cu 21 august, iar trupa americană The Strokes era inclusă în lineup.

În 2021, festivalul este programat pentru 20-22 august.

Japonia a înregistrat până în prezent aproximativ 17.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi puţin peste 900 de decese, potrivit datelor Johns Hopkins University.

viewscnt

Please follow and like us:

Tomorrowland 2020 online în luna iulie. Lineup-ul va fi comunicat pe 15 iunie. Biletele şi abonamentele vor fi puse în vânzare pe 18 iunie

 

Tomorrowland, unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică electronică din lume, va avea loc online la finalul lunii iulie.

Timp de două zile, pe 25 şi 26 iulie, vor mixa cele mai mari nume ale muzicii electronice şi vor fi prezentate producţii video.

Intitulat „Tomorrowland Around The World”, festivalul digital va fi deschis tuturor, fără graniţe – o premieră mondială şi un pas uriaş spre viitorul festivalurilor, spun organizatorii.

Anual, evenimentul avea loc timp de două weekenduri în Belgia. Din cauza crizei sanitare, organizatorii au decis să meargă înainte într-o nouă formulă.

Tomorrowland – Around the World

Tomorrowland – Around the World – The digital festival. On July 25th & 26th, the first chapter in The Reflection of Love will be written. Prepare for a spectacular two-day digital music festival experience on a new location, bringing together the planet’s biggest names in electronic dance music on multiple stages and the world’s best technology in 3D design, video production and special effects. Tickets will go on sale on June 18th.

Geplaatst door Tomorrowland op Donderdag 4 juni 2020

Vor exista 11 scene, dintre care trei au fost proiectate special pentru această ediţie de echipa de creaţie şi artişti 3D.

Fiecare scenă va prezenta set-uri ale unor renumiţi DJi, dar şi focuri de artificii şi show-uri laser, caracteristice Tomorrowland.

Tema ediţiei de anul acesta este „The Reflection of Love – Chapter 1”.

Pe lângă show-uri, vor avea loc diverse activităţi, inclusiv conferinţe online, jocuri şi ateliere (lifestyle, gastronomie, modă).

Tomorrowland Around The World va propune, zilnic, un program de 10 ore.

Mai multe detalii vor fi anunţate în săptămânile viitoare.

Lineup-ul va fi comunicat pe 15 iunie. Biletele şi abonamentele vor fi puse în vânzare pe 18 iunie, prin tomorrowland.com, iar preţul accesului pentru o zi costă 12,5 euro.

Please follow and like us: