Care sunt alimentele care ne pot ajuta în această perioadă să ne creștem imunitatea

 

Este foarte important în această perioada să avem grijă de imunitatea noastră și să încercăm să o creștem cât mai mult. Imunitatea apară organismul de viruși și alți agenți externi care ne pot îmbolnăvi. Și în cazul COVID 19, specialiștii spun că persoanele cu o imunitate bună – chiar în cazul în care sunt atinși de virus – trec printr- o formă mai ușoară a bolii.

Lactatele sunt foarte importante, în special produsele obținute din fermentație, cum sunt iaurtul sau chefirul. Refacerea și susținerea florei intestinale contribuie la creșterea imunitățîi noastre. Deși nu este bine să lipsească din alimentație, lactatele trebuie consumate moderat pentru că pot avea și rol inflamator într-o perioada în care avem nevoie de o stare a organismului ușor alcalină și cu nivel de aciditate scăzut.

Proteinele, în particular cele din carne , aduc în organism aminoacizii necesari pentru o sănătate bună. Este cunoscut faptul că organismul nostru  are nevoie pentru echilibru de 20 de aminoacizi, între care nouă sunt aminoacizi esențiali care nu sunt produși de către organism și trebuie preluați din alimente. Aminoacizii esențiali îi putem prelua mai ales din carne, pentru că aceste proteine sunt considerate proteine complete – conțin toți cei nouă aminoacizi esențiali.

Chiar dacă unii dintre noi se află în post, atunci când putem este bine să consumăm carne sau produse  echivalente cu un aport valoros în proteine, intre alimentele care ne pot apara de COVID 19. Țînând cont de necesarul de aminoacizi pentru a menține imunitatea  în acesta perioada la nivel ridicat, mai multe Biserici din Statele Unite au dat dispense enoriașilor pentru a consumă carne  pentru una sau mai multe zile pe săptămâna.

Aminoacizii esențiali îi putem prelua și din soia, carne, pește, lapte, ouă, nuci,  ovăz, linte, fasole, orez brun, leguminoase, brânză, grâu, smochine,  ceapă și cacao.

(w460) alimentele

Triptofanul este un aminoacid esențial important în această perioada pentru că el susține generarea serotoninei, o stare de bine antidepresivă și  îmbunătățește somnul. El poate fi găsit în ciocolată, lapte, brânză, carne, iaurt, ouă, pește, semințe de floarea soarelui, spirulină sau banane.

Acizii grași cresc și ei imunitatea, surse cunoscute fiind peștele gras  – somon, macrou, cod –  în special  pește oceanic cu aport ridicat de Omega 3 – și nucile sau semințele de în.

Legumele și fructele – între alimentele care ne cresc imunitatea – aduc vitamine și minerale  dacă sunt proaspete. La aceste elemente adăugăm în special fructele care conțîn vitamina C cum sunt kiwi sau legume care aduc un aport de beta caroten, cei mai cunoscuți fiind morcovii. Sunt importante alimentele bogate în vitamina C, zinc și selenium.

(w460) alimentele

Usturoiul și scorțișoara ocupă un loc aparte într o alimentație de creștere a imunitățîi organismului nostru. Este important pe cât posibil să putem consuma produse autohtone care au un efect mult mai bun asupra organismului, fiind crescute în mediul in care suntem obișnuiți, aproape de casă.

Pentru susținerea și vindecarea cailor respiratorii nu ar trebui să lipsească din alimentația noastră zilnică ceapa sau ghimbirul.

Un factor care scade foarte mult imunitatea este stresul. Ar trebui să încercăm să ne obișnuim cu această perioada dificilă și să apelăm eventual la suplimente naturale anti stres, de preferat din plante.

Pentru a află mai multe detalii despre o alimentație echilibrată și care să susțînă o imunitate corectă, puteți urmări în fiecare smbata de la 8.30 la TVR2 emisiunea Generația Fit și în particular rubrica de nutriție susținută de Daniel Oprea,

Important rămâne echilibrul și să ne menținem organismul în formă, fără să neglijăm alimnetele care ne pot apară de COVID 19. Vom reveni asupra acestor teme și în zilele următoare .

FOTO | Londonezii au umplut parcurile, ignorând carantina

 

 

Marea Britanie a raportat duminică un total de 47.806 cazuri de infectare cu Covid-19 şi 4.934 de decese provocate de Covid-19, cu 621 mai multe decât sâmbătă, 4 aprilie. Cu toate acestea, pneumonia care a ucis peste 67.000 de oameni în întreaga lume nu pare să-i sperie pe unii britanici, care s-au ales cu apelativul de „covidiots”. Priviți imaginile din galeria foto și veți înțelege de ce.

Mii de englezi au ieșit sâmbătă, în parcuri, profitând de temperaturile de peste 20 de grade Celsius. Imaginile sunt greu de privit de către cei care respectă carantina impusă de autorități și de cei care înțeleg că distanțarea socială este o armă importantă în lupta cu coronavirusul.

foto: EPA/EFE

Greenwich Park, Brockwell Park au fost adevărate oaze de relaxare. Unii s-au tolănit pe iarbă, în costum, savurând o carte, alții au făcut băi de soare pe bancă, biciliștii și alergătorii au umplut aleile, iar mamele și-au scos la plimbare pruncii, în cărucioare. Jurnaliștii britanici au găsit și cuvântul potrivit pentru a-i caracteriza pe cei care încalcă restricțiile carantinei: „covidiot” (covid+idiot), așa că titlurile de prima pagină au fost usturătoare.

    • foto: EPA/EFE
    • foto: EPA/EFE
    • foto: EPA/EFE
    • foto: EPA/EFE
    • foto: EPA/EFE
    • foto: Profimedia
    • foto: Profimedia
    • foto: Profimedia
    • foto: Profimedia

Exodul de sâmbătă nu a rămas însă netaxat de autorități. „The Sun” scrie că mai multe parcuri au fost închise azi (5 aprilie), după ce mii de oameni au descins în weekend pentru a se relaxa, de parcă pe glob nu ar fi o cumplită pandemie care ne-a dat viețile peste cap. Matt Hancock, ministrul Sănătății a anunțat că plimbările în scop de agrement sunt ilegale și că va taxa grav orice abatere.

foto: EPA/EFE

„Acestea nu sunt recomandari, ci reguli. Nu trebuie să-ți părăsești casa decât în patru situații: dacă ai probleme medicale, dacă ai nevoie de mâncare, dacă muncești sau pentru exerciții fizice. Avem o lege dată în sensul acesta. Nu e o recomandare, repet. E o regula, iar oamenii trebuie să o respecte”, a spus Matt Hancock, potrivit Daily Mail.

Tânără de 18 ani, reclamată de soțul ei că a plecat din izolare. Ea a fost găsită de poliție într-o mașină, cu doi bărbați

O tânără care se afla acasă, în izolare, a fost prinsă de polițiștii din Argeș după ce a plecat și a fost reclamată de soț. Aceasta a fost găsită într-o mașină, cu alți doi bărbați iar acum se află în carantină instituționalizată, ea fiind și amendată, transmite Mediafax.
Reprezentanții Poliției Argeș au transmis că, sâmbătă, oamenii legii au fost sesizaţi de către un bărbat întors recent în România dintr-o ţară aflată în „Zona roşie”, cu privire la faptul că persoana cu care se afla izolat, a părăsit locuinţa unde se aflau împreună.
În urma verificărilor, în scurt timp, poliţiştii au identificat autoturismul cu care tânăra de 18 ani a plecat. În acelaşi autoturism, împreună cu aceasta, se mai aflau doi bărbaţi de 24 şi 25 de ani.
„Toate cele trei persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de câte 5.000 de lei fiecare. (…) Ca urmare a încălcării măsurii de izolare la domiciliu, a fost dispusă introducerea în carantină instituţionalizată faţă de tânăra care nu a respectat măsura stabilită initial”, arată sursa citată.
A fost înștiințat DSP în cazul celor doi bărbați care au intrat în contact cu persoana care nu a respectat măsura izolării la domiciliu.