Bill Withers, compozitor al pieselor „Ain’t No Sunshine” şi „Lean on Me”, a murit la vârsta de 81 de ani

 

Cântăreţul soul Bill Withers, compozitor al unor piese ca „Ain’t No Sunshine” şi „Lean on Me”, a murit din cauza unor complicaţii cardiace la vârsta de 81 de ani.

Familia a anunţat că muzicianul a murit pe 30 martie, la Los Angeles.

Withers avea 33 de ani şi lucra într-o linie de asamblare de avioane când a lansat primul hit, „Ain’t No Sunshine”, premiat cu Grammy. Acestuia i-au urmat „Use Me” şi „Lean On Me”, premiat, de asemenea, cu Grammy în 1987.

El s-a retras din muzică la jumătatea anilor 1980. În 2015, a fost inclus în Rock and Roll hall of Fame.

Născut pe 4 iulie 1938, în Slab Fork, Bill Withers s-a înrolat în Marină la vârsta de 18 ani şi, după ce problema de vorbire pe care o avea s-a diminuat, a început să cânte şi să compună. După 9 ani în serviciul Marinei, a fost lăsat la vatră în 1965.

S-a mutat în Los Angeles, unde a început să cânte în cluburi în timp ce lucra la linia de producţie de avioane.

Albumul de debut, „Just As I Am”, a apărut în mai 1971 şi a fost produs de Booker T. Jones. A lansat în total opt albume de studio.

Piesele lui au fost interpretat ulterior de numeroşi artişti.

Pink infectată cu Covid-19

 

Cântăreaţa americană Pink a dezvăluit, vineri seară, ca a fost infectată cu Covid-19 şi, după ce s-a autoizolat cu familia în Los Angeles, s-a vindecat.

Primele simptome i-au apărut cântăreţei, dar şi fiului ei Jameson, în vârstă de 3 ani, în urmă cu două săptămâni.

„Această boală este o chestie foarte gravă şi reală”, a scris ea. „Este o parodie absolută, un eşec al Guvernului nostru să nu facă testarea mult mai accesibilă”.

Pink a anunţat că donează 500.000 de dolari către Temple University Hospital Emergency Fund din oraşul ei natal, Philadephia. Statul  Pennsylvania a raportat peste 8.570 de cazuri de infectare şi mai mult de 100 de decese, potrivit Centers for Disease Control. Cântăreaţa oferă alţi 500.000 de dolari fondului de urgenţă iniţiat de primarul oraşului Los Angeles.

„Mulţumesc tuturor profesioniştilor din Sănătate şi tuturor din lume care muncesc atât de mult pentru a-i proteja pe cei dragi nouă. Sunteţi eroii noştri! Aceste următoare două săptămâni sunt cruciale: staţi acasă!”, a mai scris artista în vârstă de 40 de ani.

La nivel global, de la depistarea coronavirusului în China, la finalul anului trecut, au fost raportate peste 1.080.000 de cazuri de infectare şi peste 58.000 de decese. Din totalul celor afectaţi de Covid-19, mai mult de 225.000 au fost vindecaţi.