Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Cerința mea către sistemul bancar a fost să găsească soluții pentru amânarea, două-trei luni, a ratelor

 

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat sâmbătă seara că a avut discuţii cu sistemul bancar şi a cerut reprezentanţilor acestuia să găsească soluţii pentru amânarea, timp de două-trei luni, a plăţii ratelor.

Am vorbit vineri cu sistemul bancar. Am avut discuţii informale. Şi asta a fost cerinţa mea către sistemul bancar: să găsească soluţii pentru amânarea, două-trei luni de zile, a ratelor. Bineînţeles, aici se va face în corelare cu regulamentul Băncii Naţionale. Dar sunt optimist că această soluţie va fi adoptată“, a spus Cîţu la Digi 24, citat de Agerpres.

Întrebat dacă această măsură va fi valabilă pentru toată lumea sau doar pentru cei aflaţi în carantină sau în izolare la domiciliu, ministrul a răspuns că nu cunoaşte detaliile, dar că speră să fie extinsă la cât mai multe persoane.

“Nu ştiu detaliile, le voi vedea. Eu sper să fie extins către cât mai multe persoane, pentru că nu ştim exact cum va arăta situaţia următoare. Dar se va face un plan flexibil care să poată să fie evaluat şi apoi să poată să fie revăzut. Dar e bine că sistemul bancar răspunde pozitiv la ceea ce am cerut vineri şi sunt sigur că vor veni cu măsuri în ajutorul cetăţenilor“, a afirmat Florin Cîţu.

Pe de altă parte, acesta a subliniat că autorităţile s-au pregătit pentru mai multe scenarii, în contextul epidemiei de coronavirus, fiind asigurată finanţarea pentru pensii, salarii, ajutoare sociale.

“Totul este deja asigurat, pentru că am împrumutat în prima parte a anului şi am făcut bine că am făcut acest lucru, pentru că deja au început să crească dobânzile peste tot în lume. Am avut un buffer record, deci din acest punct de vedere nu există probleme. Acum pregătim măsurile care targetează direct sectoarele din economie şi aceste măsuri sunt deja elaborate şi vor fi aprobate în prima şedinţă de Guvern de săptămâna viitoare. Aceste măsuri vin cu bani de la buget, sunt în coordonare şi corelare cu sectorul privat, sectorul bancar de exemplu, dar sunt şi măsuri care au la bază finanţare de la Comisia Europeană. Eu cred că în aceste condiţii este nevoie de un pachet semnificativ, putem să mergem chiar cu un pachet de finanţare atât public cât şi privat, care să fie de cel puţin 1% din PIB”, a explicat şeful de la Finanţe.

El a subliniat că se încearcă ajutarea companiilor pentru a trece de această perioadă, două-trei luni, şi o parte din măsuri vor fi de genul celei anunţate vineri, de a amâna o perioadă plata unor datorii către buget, precum contribuţiile.Totodată, vor fi pachete şi pentru IMM, pe partea de garantare, dar detaliile vor fi furnizate săptămâna viitoare.

Am vorbit la ANAF să terminăm cu popririle în această perioadă pe conturile persoanelor fizice, chiar şi la companii, să nu blocăm activitatea nici companiilor, nici persoanelor fizice“, a adăugat Cîţu.

Ministrul a mai spus că au avut loc discuţii şi cu supermarketurile pentru a se asigura că există stocuri de produse şi, dacă există probleme, să le ajute pe partea de importuri.

“Din ce mi s-a spus nu există probleme”, a punctat ministrul.

În ceea ce priveşte evoluţia monedei naţionale, Florin Cîţu a precizat că nu vede probleme şi a subliniat că este domeniul BNR, care ştie mai bine ce se întâmplă acolo.

“Vom face tot posibilul să injectăm lichiditate constant în sistem din partea Ministerului de Finanţe, ca să nu existe probleme la plăţi. Este foarte important să se facă plăţile, salarii, pensii, ajutoare sociale, să ajungă la timp la fiecare. Şi, în acelaşi timp, le recomandăm oamenilor să folosească sistemele electronice de plată pentru că înţeleg că există o problemă la ATM-uri, se aprovizionează mai greu, şi atunci ar fi mai bine ca toată lumea să folosească sistemele electronice de plată”, a afirmat ministrul Finanţelor.

El a menţionat că, în privinţa bursei, care a scăzut semnificativ în ultimele zile, “nu avem ce să facem”, dar vor fi ajutate companiile şi, arătând că există sprijin pentru aceste companii, este posibil să-şi revină şi piaţa de capital.

sursa: tvr

Please follow and like us:

Raed Arafat: Declararea stării de urgență, menită să ajute, nu să creeze probleme. Subiectul nu trebuie speculat, nici politizat

 

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, face apel la mass-media să adopte “o atitudine civică responsabilă”. El subliniază că declararea stării de urgenţă are rolul de a ajuta, nu de a crea probleme, iar acest subiect “nu trebuie speculat şi nici politizat”.

“În urma anunţului domnului preşedinte despre declararea stării de urgenţă au început speculaţiile, mesajele de panică şi mai ales mesajele care pot determina un anumit comportament al populaţiei. Au apărut afirmaţii în mass-media cum că alimentele vor fi raţionalizate sau că circulaţia va fi închisă… etc. Au apărut filmări regizate de persoane care iau situaţia în glumă arătând cum fuge un individ îmbrăcat în alb după un alt individ insinuând ca situaţia este scăpată de sub control. Mass media, cei care postează pe reţelele de socializare şi fiecare dintre noi ca cetăţeni responsabili va trebui să adoptăm o atitudine civică responsabilă”, a scris Arafat, sâmbătă seară, pe Facebook.

El îndeamnă la solidaritate şi încredere reciprocă.

“Declararea stării de urgenţă este menită să ajute, să sprijine şi în niciun caz să creeze probleme. Acest subiect nu trebuie speculat şi nici politizat. Este nevoie să fim solidari şi să avem încredere unii în ceilalţi”, a adăugat secretarul de stat.

sursa: tvr

Please follow and like us:

Premierul elen a ordonat închiderea plajelor după ce mii de greci au ignorat apelul de a rămâne în case

Mii de greci, încurajaţi de vremea caldă de sâmbătă, s-au adunat în număr mare pe plaje, sfidând autorităţile care au cerut ca oamenii să rămână acasă pentru a preveni răspândirea coronavirusului, scrie publicația Greek Reporter, citată de Agerpres.

Pe o plajă la Asteras Vouliagmeni, de la sud de Atena, agenţii de pază au întors oamenii din drum din cauza supraaglomerării.

Sâmbătă seara, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a ordonat autorităţilor să închidă toate plajele şi staţiunile de schi.

“Tocmai am ordonat ca toate plajele şi staţiunile de schi să fie închise mâine. Situaţia este gravă şi necesită ca toată lumea să acţioneze cu responsabilitate. Trebuie să evităm locurile publice cu prea multe persoane”, a scris premierul pe Twitter.

Anterior, autorităţile medicale au anunţat că alte două persoane au murit din cauza coronavirusului, ceea ce a crescut la 3 bilanţul deceselor în ţară. Ambii pacienţi decedaţi aveau probleme grave de sănătate pre-existente, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Totalul îmbolnăvirilor a ajuns la 228. Sâmbătă au fost înregistrate 38 de cazuri noi.

Please follow and like us:

Măsurile care au făcut diferenţa în combaterea pandemiei covid-19, dintre Coreea de Sud și Italia, sunt acum studii de caz utile pentru alte ţări precum SUA

 

Despărţite de circa 8.000 de kilometri, Italia şi Coreea de Sud au fost lovite de epidemia de coronavirus aproape în acelaşi timp, dar evoluţia focarelor a fost diferită din cauza unei abordări care s-a dovedit crucială: Italia s-a concentrat pe testarea celor cu simptome, în timp ce Coreea de Sud a lansat operaţiuni de testare pe scară largă cu ofiţeri de carantină care dau de urma contacţilor unui pacient prin aplicaţii şi sateliţi.

De la primele cazuri apărute la sfârşitul lunii ianuarie, Coreea de Sud a raportat 72 de decese din cele circa 8.000 de cazuri confirmate după ce a testat peste 220.000 de oameni.

Vineri, Centrul de Prevenţie şi Control al bolilor din Coreea a anunţat  doar 110 de cazuri noi, în scădere faţă de ziua precedentă.

În aceeaşi perioadă de timp, Italia a ajuns la peste 1.400 de morţi şi a identificat 15.000 de cazuri după efectuarea a peste 73.000 de teste asupra unui număr nespecificat de persoane.

Sâmbătă Italia a depăşit 20.000 de cazuri, dintre care aproape 3.500 de cazuri noi şi un nou record de decese:175.

Dacă epidemiologii spun că nu putem face comparaţii directe între aceste cifre, sunt şi experţi care subliniază importanţa unui puternic instrument de luptă împotriva extinderii focarelor epidemice – testarea agresivă şi susţinută.

Jeremy Konyndyk de la Centrul Pentru Dezvoltare Globală din Washington a subliniat faptul că testarea unui mare număr de oameni poate oferi ţărilor afectate o perspectivă mai bună asupra dimensiunii epidemiei, iar în cazul unei capacităţi de testare reduse autorităţile sunt obligate să apeleze la măsuri mai aspre de limitare a deplasărilor populaţiei, cum se întâmplă acum în Italia unde 60 de milioane de oameni sunt închişi în ţară.

„Restricţiile de mişcare care preuspun închiderea forţată a populaţiei îmi creează o senzaţie de disconfort. China a făcut asta, dar China a fost şi capabilă de aşa ceva, întrucât are o populaţie dispusă să se conformeze”, a spus acesta.

Costurile limitării epidemiei: intruziunile în viaţa privată

Ţările democratice precum Italia şi Coreea de Sud sunt studii de caz utile pentru alte ţări precum SUA care au avut dificultăţi în stabilirea unor sisteme de testare.

Problematic este însă faptul că în ţările care nu au atins un vârf epidemic impactul unei eventuale deficienţe a testării nu poate fi încă măsurabil. Astfel în SUA, ca şi în Japonia, dimensiunile problemei nu sunt încă vizibile, în timp ce dintre ţările aflate în stadiile timpurii ale epidemiei Germania de exemplu nu s-a confruntat cu probleme mari la testare: cancelarul Angela Merkel a avertizat populaţia că singura opţiune în faţa posibilităţii reale a infectării a 60% sau 70% dintre germani este limitarea propagarării virusului, relatează World Economic Forum.

Marea Britanie se alătură şi ea ţărilor care consideră că doar testarea pacienţilor simptomatici este utilă, contrar ultimelor recomandări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Coreea de Sud are o populaţie de circa 50 de milioane de oameni faţă de Italia care are 60 de milioane. 29.000 de oameni se află în autoizolare, în timp ce au fost închise doar anumite facilităţi şi un complex de apartamente puternic afectate, şi nu regiuni întregi. Cel puţin nu încă.

Seulul spune că se bazează pe experienţa cu epidemia MERS (Sindrom respirator acut din Orientul Mijlociu) din 2015: publicul este informat în permanenţă şi este desfăşurat un program masiv de testare a populaţiei, inclusiv a celor cu simptome uşoare şi chiar asimptomatici – întrucât şi aceştia din urmă pot transmite infecţia în comunitate.

Guvernul a primit autorizarea de a accesa date disponibile de pe camerele CCTV, GPS -ul de pe telefoane mobile şi vehicule, tranzacţii cu cardul, informaţii de la biroul de imigrări şi orice alte detalii personale ale oamenilor confirmaţi infectaţi. Autorităţile pot face publice o parte din aceste informaţii, astfel încât cei potenţiali expuşi şi cei apropiaţi lor să se poată testa.

În afară de identificarea potenţialor cazuri, sistemele informatizate ajută spitalele să gestioneze lanţurile de oameni expuşi: cei depistaţi pozitiv sunt plasaţi în izloare la domiciliu şi monitorizaţi prin aplicaţii pe telefon sau apeluri telefonice până la momentul eliberării unui loc în spital, unde sunt izolaţi în camere speciale. Transportul cu ambulanţa şi spitalizarea sunt gratuite.

Răspunsul Coreei de Sud nu este perfect: deşi rata numărului de noi cazuri a scăzut după ce atins un vârf la mijlocul lui februarie, mii de teste sunt în curs de procesare şi procesul de depistare a lanţurilor de contaminare este încă în desfăşurare.

Abordarea Coreei de Sud funcţionează cu costul intruziunii în viaţa privată: măsurile sale depind de complianţa cetăţenilor la ceea ce în Europa şi SUA ar fi considerat încălcări ale unui drept fundamental.

Spre deosebire de China şi Singapore care au recurs la metode similare de conţinere a epidemiei, Coreea de Sud este o democraţie unde cetăţenii pot protesta în faţa anumitor măsuri.

Choi Jaewook, profesor de medicină preventivă la Universitatea din Coreea, membru înalt al Asociaţiei doctorilor din Coreea spune că „dezvăluirea de informaţii despre pacienţi vine cu probleme de încălcare a drepturilor la viaţă privată”, astfel că acestea „ar trebui să fie limitate” la deplăsările pacienţilor: date precum vârsta, sexul şi angajatorii nu ar trebui comunicate.

Adjunctul Ministrului Sănătăţii din Coreea de Sud, Kim Gang-lip, a spus că răspunsurile tradiţionale precum închiderea zonelor afectate şi izolarea pacienţilor pot avea o eficienţă modestă şi deveni problematice în societăţile deschise. El a declarat că, raportat la experienţa Coreei de Sud cu epidemia izbucnită aici, închiderea zonelor afectate înseamnă o reducere a disponibilităţii oamenilor de a ajuta la găsirea celor cu care au intrat în contact.

„O asemenea abordare este îngustă, coercitivă şi inflexibilă”, a spus el.

Similarităţi între epidemiile din Italia şi Coreea de Sud

Focarele epidemice iniţiale au apărut în oraşe mai mici şi nu în metropole. Astfel serviciile de sănătate locale au fost rapid depăşite. De asemenea, în ambele ţări doctorii au ales să ignore recomandările în privinţa testării.

În Italia epidemia a izbucnit luna trecută după ce un localnic s-a prezentat la spital cu simptome de gripă şi s-a externat în aceeaşi zi după ce a spus personalului că nu a călătorit în China.

Bărbatul de 38 de ani, cunoscut ca Mattia, a fost diagnosticat două zile mai târziu, pe 20 februarie, după ce a revenit la spital. Mattia e suspectat a fi luat virusul de la cineva din Germania şi nu din China.

La momentul respectiv ghidurile oficiale impuneau testarea doar pentru cei veniţi din China sau cu contacţi din China sau alte regiuni afectate. Un anestezist a trecut peste protocoale şi a făcut testul, a povestit Massimo Lombardo, director al serviciilor spitaliceşti locale din Lodi.

În acest moment al epidemiei sistemul medical italian este împins la limită atât în privinţa testării, cât şi a gestionării celor confirmaţi pozitiv .

Iniţial autorităţile regionale din Italia au testat un mare număr de oameni şi au inclus toate rezultatele pozitive în numărători, chiar şi în cazul persoanelor asimptomatice.

O schimbare de strategie de gestionare în Italia 

Italia şi-a schimbat strategia după diagnosticarea primului pacient, Mattia: de atunci au testat şi au numărat doar persoanele simptomatice. Autorităţile au susţinut că este cea mai bună cale de utilizare eficientă a resurselor: riscurile contaminării au fost considerate mai mici din partea pacienţilor asimptomatici.

Totodată, testarea limitată genera rezultate mai sigure şi mai rapide. Abordarea era una riscantă, întrucât şi cei fără simptome puteau fi deja infectaţi şi să transmită virusul.

Massimo Antonelli, directorul secţiei de terapie intensivă de la Fondazione Policlinico Universitario Agostino Gemelli IRCCS din Roma a spus că testarea pe largă largă înseamnă identificarea unui număr tot mai mare de pacienţi care trebuie gestionaţi de spitalele oricum depăşite. În plus, testarea presupune proceduri medicale elaborate şi urmărire ulterioară.

„Problema este căutarea activă a cazurilor. Iar asta înseamnă cifre uriaşe”, a spus el.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Italia are o finanţare a sistemului sanitar public sub media Uniunii Europene, de 8.9% din PIB. Coreea de Sud are o alocare de 7.3% din PIB.

Italia a suferit o destabilizare a sistemului sanitar: departamente de urgenţă au fost suplimentate, doctorii nu mai pleacă în concedii şi operaţiile sunt amânate.

Pier Luigi Viale, şeful unităţii bolilor infecţioase de la spitalul Sant’ Orsola-Malpighi din Bologna lucrează în ture de 24 de ore. Spitalul său tratează un număr mare de pacienţi cu coronavirus. Doctori cu expertiză mare merg de la un spital/clinică la altul pentru a oferi asistenţă, în timp ce se ocupă de pacienţi cu alte boli contagioase, care şi ei se luptă să trăiască.

Săptămâna trecută, primarul oraşului de 5.000 de locuitori Castiglione d’Adda, situat în interiorul „zonei roşii” din Lombardia – primul oraş închis din Italia a cerut ajutor de urgenţă după ce spitalul a trebuit închis şi a rămas cu un singur doctor la 100 de pacienţi infectaţi cu coronavirus. Ceilalţi 3 doctori sunt bolnavi sau în autoizolare.

„Doctorii şi asistentele au ajuns la limită, a spus o asistentă de ala spitalul unde a fost tratat primul cetăţean italian, Mattia, acum externat de la terapie intensivă. „Dacă trebuie să ne ocupăm de pacienţi pe respiraţie artificială ei trebuie monitorizaţi constant – nu mai putem să preluăm şi alte cazuri”.

Dacă criza continuă şi cazurile continuă să se înmulţească, problemele se vor adânci nu doar pentru cei infectaţi care nu pot fi trataţi, ci şi pentru alţi pacienţi cu tratamente amânate sau întrerupte. Dacă va fi cuprins şi sudul mai puţin prosper, problemele sunt şi mai mari. Secţiile de terapie intensivă solicitate cel mai mult în această perioadă necesită personal specializat şi echipamente costisitoare. Italia are 5.000 de paturi de terapie intensivă. Multe dintre ele erau deja ocupate de pacienţi cu alte probleme respiratorii. Lombardia şi Veneto au împreună circa 1.800 de paturi în sistemul public şi privat – doar o parte pot fi disponibile pentru pacienţii cu coronavirus.

Guvernul a cerut autorităţilor regionale suplimentarea cu 50% a paturilor şi reorganizarea turelor la spitale pentru includerea unui personal sporit.  5.000 de dispozitive de respiraţie artificială au fost achiziţionate şi urmează ca o parte din ele să fie trimise pe secţii de terapie intensivă.

Echipe de specialişti şi anestezişti vor fi formate inclusiv prin aducerea de personal din afara celor mai afectate regiuni.

Spitalele sunt împovărate nu doar de pacienţi, ci şi de trasarea contacţilor pacienţilor testaţi pozitiv. Un doctor din Bologna a a povestit că şi-a petrecut o zi de lucru de 12 ore încercând să ia urma contacţilor unui singur pacient.

„Poţi face asta doar dacă ai între 2 şi 3 cazuri, dar dacă numărul lor creşte undeva trebuie pus punct. Sistemul va suferi o implozie dacă continuăm să-i testăm pe toţi şi apoi să trebuiască să luăm urma contacţilor”, a spus acesta care a vrut să rămână anonim.

Măsurile de gestionare ale Coreei de Sud: testare pe scară largă şi ofiţeri de carantină  

În această ţară, ca şi Italia, unul dintre primele cazuri a fost detectat în urma intuiţiei unui angajat care a trecut peste ghidurile oficiale referitoare la oportunitatea testării.

Ca şi în Italia, primul diagnosticat a fost un cetăţean chinez: în Coreea de Sud este vorba de o femeie de 35 de ani, confirmată pe 20 ianuarie. Însă epidemia propriu-zisă s-a extins de la cel de-al 31-lea pacient, o femeie de 61 de ani din oraşul sud-estic Daegu, diagnosticată pe 18 februarie.

Pacienta sud-coreeană, ca şi Mattia, nu a avut contacte cunoscute cu Wuhan, oraşul unde au fost identificate primele cazuri. Şi aici decizia doctorilor de efectuare a testului a venit contra recomandarilor de testare doar a persoanelor venite din China sau a celor intrate în contact cu un caz confirmat.

Pacientul 31 a mers la slujbele extrem de aglomerate ale unui ordin religios din Daegu: 61% dintre cazurile ţării sunt legate de această femeie care a refuzat iniţial testarea pe motiv că nu a călătorit.

Infecţiile s-au propagat dincolo de congregaţie după înmormântarea unei rude a fondatorului bisericii la un spital din apropiere. Alte mici focare sunt răspândite în toată ţara.

Odată cu identificarea focarului din cadrul bisericii, Coreea de Sud a deschis circa 50 de facilităţi de testare drive-through (pentru şoferi şi cei care călătoresc cu maşini personale).

Personal medical în costume de protecţie consultă pasagerii autovehiculelor şi în anumite cazuri iau şi probe. Procedura durează 10 minute, iar călătorii primesc rezultatele prin SMS alături de alte sfaturi de protecţie.

117 instituţii sunt echipate pentru efectuarea testelor, potrivit Centrului de Prevenţie şi Control din Coreea: capacitatea lor maximă este de 20.000 de teste pe zi. Testele persoanelor cu simptome la recomandarea unui doctor sunt finanţate de stat. Un test de coronavirus solicitat privat poate costa până la 140 de dolari, a spus un angajat al companiei Seegene Inc, care furnizează 80% din trusele de testare ale ţării. Compania poate testa 96 de probe odată.

Totodată, există 130 de ofiţeri de carantină care se ocupă de identificarea unor potenţiali pacienţi: ei urmăresc deplasările lor prin telefon, aplicaţii sau semnalele telefoanelor mobile sau cutiile negre ale maşinilor. Obiectul lor este să dea de urma contacţilor pacienţilor pozitivi pentru a fi testaţi la rândul lor.

Doctori din spitalele publice se ocupă exclusiv de monitorizarea celor depistaţi pozitiv. „Nu am întâlnit oameni care să mintă grosolan. Însă foarte mulţi oameni nu-şi amintesc detaliat ce au făcut”,  a spus unul dintre ofiţeri.

Ofiţerii de carantină se confruntă însă şi cu situaţii în care oamenii nu cooperează: o femeie cu simptome nu le-a spus unde lucrează, dar au putut descoperit alte cinci cazuri de contaminare după ce au întrebat cunoscuţii şi au obţinut datele mişcărilor acesteia prin GPS.

„Acum ofiţerii de carantină au autoritate maximă”, a spus un oficial care se ocupă de colectarea informaţilor de la aceştia. Totodată, oamenii primesc prin SMS informaţii despre persoane infectate din apropierea lor.

sursa: adevarul

Please follow and like us:

Spania, în carantină – Mii de oameni au ovaţionat, de la ferestre, profesioniştii din domeniul sanitar. Karaoke în familie, în fiecare seară

 

Mii de spanioli din diverse oraşe au ieşit, sâmbătă noapte, la ferestre şi pe balcoane, pentru a mulţumi cu aplauze şi urale profesioniştilor din domeniul sanitar care îi îngrijesc zilele acestea, în spitale şi la domiciliu, pe cei bolnavi de COVID-19. După declararea stării de alertă, Guvernul spaniol a decretat carantină.

„Omagiul” a fost organizat online, pe reţelele de socializare, cu mesaje prin care le era cerut cetăţenilor să se îmbrace în alb şi să iasă la ferestre, la ora locală 22.00, pentru a-i aplauda pe medici şi asistenţi.

În Madrid, aplauzele s-au auzit câteva minute. Oamenii au fluturat prosoape şi batiste albe, după cum arată înregistrările încărcate apoi pe reţelele de socializare.

 

Acţiunea a fost similară celor organizate în Italia. Medicii şi asistenţii „curajoşi” sunt „ultimul nostru tranşeu şi îşi dau până la ultima suflare pentru noi”.

„Spania în alb pentru ei, ca mâine, când se întorc frânţi în casele lor, să ştie că îi admirăm”, se arăta într-un mesaj de invitaţie.

Tot sâmbătă seară, a fost făcut un apel pentru organizarea, în fiecare seară, a unui „karaoke în familie”. Spaniolii vor ieşi la ferestre, la ora 21.00, pentru a cânta „Resistiré”, de El Dúo Dinámico, şi pentru a ovaţiona personalul medical.

Pe lângă melodia El Dúo Dinámico, mulţi oameni au difuzat sâmbătă imnul naţional şi au fluturat steaguri ale Spaniei.

 

Spaniolii vor putea ieşi din case doar pentru cumpărături de primă necesitate, pentru a merge la serviciu şi la spitale şi pentru a îngriji vârstnicii. Guvernul va putea controla străzile şi toate forţele de ordine sunt acum la comanda ministrului de Interne.

De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, în Spania au fost înregistrate peste 6.000 de cazuri de infectare şi aproximativ 200 de decese.

sursa: news.ro

Please follow and like us: