Voluntar de festival: Electric Castle caută 1000 de voluntari pentru a opta ediție

 

Pentru toți cei care line-up-ul verii perfecte conține muzică, distracție și șansa de a face parte din echipa celui mai bun festival de dimensiuni medii de pe continent,

Pentru toți cei care line-up-ul verii perfecte conține muzică, distracție și șansa de a face parte din echipa celui mai bun festival de dimensiuni medii de pe continent, Electric Castle lansează invitația de a se înscrie ca voluntari ai celei de-a 8a ediții! Peste 1000 de voluntari vor fi prezenți, între 15 și 19 iulie, pe domeniul Banffy din Bonțida.

Înscrierile au debutat pe electriccastle.ro/volunteers și rămân deschise până în 15 martie, singura condiție obligatorie fiind vârsta minimă de 16 ani. După înscrieri, cei selectați vor susține un interviu cu cei care coordonează departamentele, iar apoi urmează o perioadă de familiarizare atât cu festivalul, cât și cu departamentul în care lucrează. Cei 1000 de voluntari selectați vor deveni membri în unul dintre cele 16 departamente: Comunicare, Backstage, Artists & Guests, Logistică, Accomodation, New Media și altele.

Toți voluntarii primesc acces în festival, loc în camping, masă în timpul turelor, iar cei care decid să nu campeze au transportul asigurat din Cluj-Napoca.

Căutăm oameni implicați, punctuali, cu inițiativă, orientați către găsirea unei soluții într-o situație neprevăzută, care lucrează bine în echipă, comunicativi și cu prezență de spirit. Abilitățile pe care le au sau pe care își doresc să le fructifice stau la baza viitoarei lor repartizări într-unul dintre departamente”, spune Andi Vanca, Head of Communication.

De-a lungul timpului, la Electric Castle au făcut voluntariat nu doar români, ci și oameni din peste 15 alte țări, cum ar fi Germania, Honduras, Rusia, Serbia, Lituania, Franța și Bulgaria. În medie, 30% dintre voluntari se întorc de la un an la altul pentru a retrăi experiența Electric Castle din culise.

Voluntarii se alătură echipei principale a festivalului care înseamnă 7000 de oameni ce „administrează” o suprafață de peste 40 de hectare, cu peste 90% dintre facilități instalate în doar 8 săptămâni, un efort anual ce transformă Electric Castle în festivalul cu una dintre cele mai complexe producții de eveniment din Europa.

lansează invitația de a se înscrie ca voluntari ai celei de-a 8a ediții! Peste 1000 de voluntari vor fi prezenți, între 15 și 19 iulie, pe domeniul Banffy din Bonțida.

Înscrierile au debutat pe electriccastle.ro/volunteers și rămân deschise până în 15 martie, singura condiție obligatorie fiind vârsta minimă de 16 ani.

După înscrieri, cei selectați vor susține un interviu cu cei care coordonează departamentele, iar apoi urmează o perioadă de familiarizare atât cu festivalul, cât și cu departamentul în care lucrează.

Cei 1000 de voluntari selectați vor deveni membri în unul dintre cele 16 departamente: Comunicare, Backstage, Artists & Guests, Logistică, Accomodation, New Media și altele.

Toți voluntarii primesc acces în festival, loc în camping, masă în timpul turelor, iar cei care decid să nu campeze au transportul asigurat din Cluj-Napoca.

Căutăm oameni implicați, punctuali, cu inițiativă, orientați către găsirea unei soluții într-o situație neprevăzută, care lucrează bine în echipă, comunicativi și cu prezență de spirit. Abilitățile pe care le au sau pe care își doresc să le fructifice stau la baza viitoarei lor repartizări într-unul dintre departamente”, spune Andi Vanca, Head of Communication.

De-a lungul timpului, la Electric Castle au făcut voluntariat nu doar români, ci și oameni din peste 15 alte țări, cum ar fi Germania, Honduras, Rusia, Serbia, Lituania, Franța și Bulgaria. În medie, 30% dintre voluntari se întorc de la un an la altul pentru a retrăi experiența Electric Castle din culise.

Voluntarii se alătură echipei principale a festivalului care înseamnă 7000 de oameni ce „administrează” o suprafață de peste 40 de hectare, cu peste 90% dintre facilități instalate în doar 8 săptămâni, un efort anual ce transformă Electric Castle în festivalul cu una dintre cele mai complexe producții de eveniment din Europa.

Capitalism pe pâine! Preţul măştilor faciale a explodat pe fondul panicii generate de coronavirus

 

Epidemia de coronavirus declanşată de curând în Italia a stârnit apetitul comercianţilor, unii dintre ei văzând în aceasta o oportunitate de a se îmbogăţi peste noapte: preţul măştilor chirurgicale a explodat în doar câteva ore.

Epidemia de coronavirus din Italia, unde există cea mai mare comunitate de români din afara ţării, este exploatat de comercianţi.

Preţul măştilor de protecţie cu trei straturi, care se vindeau duminică seară pe eMag cu 178,50 lei – un set de 50 de bucăţi, de culoare albastră sau verde -, cu promisiunea de livrare în trei zile, au ajuns luni, la orele amiezii, să se vândă cu un preţ mai mare cu 100 de lei.

Luni seară, la 20.00, eMag afişa un preţ de 500 de lei la un set de 50 de măşti!

În captura de mai jos se vede preţul măştilor duminică, 23 februarie, puţin după ora 19.00.

Luni, 24 februarie, la ora 15,46, eMag vindea setul de 50 de bucăţi de măşti chirurgicale faciale cu 285,60 lei. De asemenea, şi termenul de livrare e crescut, de la 3 la 8 zile.

15 minute mai târziu, acelaşi set de 50 de bucăţi nu mai putea fi livrat în trei zile,decât în schimbul sumei de 416,50 lei.

Pentru mai puţini bani, „doar” 309,80 lei, eMag se angaja să le livreze în… 8 zile.   Luni la 20.00: preţul apare redus la 500 de lei de la 595!

Spre comparaţie, în farmacii, cele mai ieftine măşti faciale costă circa 0,50 – 0,70 de lei bucata, stocurile fiind însă epuizate în multe unităţi.

CUMPARA de: AICI!

CINEMA | Box office-ul românesc. Comedia românească „Miami Bici” debut pe primul loc, urmat de „Sonic the Hedgehog”

 

Comedia românească „Miami Bici” debut în fruntea box office-ului românesc de weekend.

Filmul regizat de Jesús del Cerro, cu Matei Dima şi Codin Maticiuc în distribuţie, a fost vizionat 154.420 de spectatori şi a generat încasări de 3.354.715 lei, potrivit cifrelor oferite de Cinemagia.

 

 

 

 

 

„Sonic the Hedgehog”, regizat de Jeff Fowler, cu James Marsden, Jim Carrey şi Ben Schwartz în distribuţie, a fost vizionat în primul weekend de 42.508 de spectatori şi a generat încasări de 919.230 de lei, debut pe locul secund.

Filmul de acţiune „Băieţi răi pe viaţă/ Bad Boys For Life”, cu Will Smith şi Martin Lawrence, a coborât două locuri, până pe trei, cu 12.107 spectatori şi încasări de 277.867 de lei în al şaselea weekend de la premieră.

Filmul de acţiune „Păsări de pradă şi fantastica Harley Quinn/ Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn”, cu Margot Robbie şi Ewan McGregor în distribuţie, s-a clasat pe poziţia a patra, în coborâre un loc, după ce în al treilea weekend de la debut, a fost vizionat de 8.032 de spectatori şi a generat încasări de 177.729 de lei.

„Insula fanteziilor/ Fantasy Island”, o versiune horror a serialului din anii 1970, despre o staţiune de pe o insulă magică, a coborât trei locuri în lista, până pe cinci. În al doilea weekend de la lansare, filmul a fost vizionat de 7.705 spectatori şi a generat încasări de 164.066 de lei.

Filmul de acţiune „Gangsteri cu stil/ The Gentlemen”, regizat de Guy Ritchie, cu Matthew McConaughey, Charlie Hunnam, Hugh Grant şi Colin Farrell în distribuţie, s-a clasat pe locul al şaselea, în coborâre două poziţii, după ce, în al patrulea weekend, a fost vizionat de 6.014 spectatori şi a generat încasări de 143.675 de lei.

Tot două locuri a coborât şi „Dolittle”, cu Robert Downey Jr. în rol principal. Filmul de aventuri s-a clasat pe şapte, după ce, în al şaselea weekend de la premieră, a fost vizionat de 6.194 de spectatori şi a generat încasări de 133.474 de lei.

Animaţia „Latte şi cristalul fermecat/ Latte & the Magic Waterstone” a ocupat locul al optulea, în coborâre o poziţie, după ce, în al treilea weekend, a fost vizionată de 6.485 de spectatori şi a generat încasări de 120.837 de lei.

„Parazit/ Parasite” al lui Bong Joon-ho, premiat anul acesta cu patru trofee Oscar, s-a menţinut pe locul al nouălea în clasamentul românesc. Filmul sud-coreean, câştigătorul de anul trecut al trofeului Palme dOr, a fost vizionat de 4.212 spectatori şi a generat încasări de 89.818 lei în al optulea weekend de la premieră.

Drama de război „1917: Speranţă şi moarte”, regizată de Sam Mendes, a coborât patru locuri, până pe zece, cu 3.734 de spectatori şi încasări de 87.819 lei în al cincilea weekend de la debut.