Andra e noul antrenor de la Vocea României

     Tudor Chirilă și Irina Rimes sunt deja confirmați pentru rolurile de antrenori, dar publicul nu e satisfăcut, vrea să știe tot!

    Conform unei surse citate de Libertatea.ro, numele celui de-al treilea antrenor: este Andra!

    Negocierile au ajuns la final, părțile s-au înțeles și, potrivit surselor noastre, contractul este ca și parafat.

    ”Andra, te vreau în echipa mea”! – au spus producătorii showului, iar Andra a spus ”da”! Potrivit informațiilor noastre, părțile s-au înțeles, se pare, asupra tuturor aspectelor legate de noul rol pe care Andra îl va avea la Vocea României.

    Pentru cântăreață e un pas aproape firesc, dată fiind evoluția sa la Vocea României Junior din această vară.

    Totuși, decizia nu a fost una ușoară pentru artistă, în primul rând din cauza programului extrem de încărcat.

    În mai multe rânduri, Andra s-a plâns că nu apucă să petreacă alături de soț și de copii atât timp cât și-ar dori. Oferta de a fi antrenor la Voce pare să fi bătut toate celelalte argumente, iar semnătura pe contract a rămas doar o formalitate.

    În plus, pentru toamnă – perioadă care ar coincide și cu lansarea noului sezon al show-ului Vocea României, Andra pregătește și un mare concert mare, ”Tradițional”, la Sala Palatului.

    Un proiect de suflet al artistei, în an centenar, închinat primei ei iubiri, folclorul. Și este deja un fapt cunoscut, cântareața se pregătește temeinic înaintea unei astfel de reprezentații ajungând chiar ca, în ultimele zile premergătoare concertului, să se izoleze la un hotel și să nu vorbească cu nimeni pentru a-și proteja vocea. 

    Producătorii showului au fost nevoiți să țină cont de toate aceste aspecte, iar discuțiile s-au prelungit destul de mult. 

    Dar -conform surselor, este vorba despre o decizie finală –  au căzut de acord așa că, din toamnă, ”pielea de găină” va fi brevetată și la Voce”!

    Contactat de reporterii Libertatea, Cătălin Măruța, soțul vedetei, s-a rezumat la a spune: “Nu sunt în măsură să comentez aceste informații”.

     E drept, Andra este și jurat la ”Românii au talent”, dar cele doua show-uri de forță ale ProTv ului nu se suprapun.  Din surse, și Smiley va rămâne antrenor la Voce și în acest sezon.

    Imediat după anunțarea Irinei Rimes ca antrenor, numele Andrei a fost printre favorite.

    Potrivit informațiilor citate de libertatea.ro, dicuțiile cu ea începuseră chiar înainte de cooptarea basarabencei în echipă.

    De altfel, și într-un sondaj realizat de Libertatea la vremea respectivă, Andra, Inna, Smiley și Mihai Mărgineanu erau cei pe care publicul îi indica drept posibili viitori antrenori.

    Conform formatului internațional, nu este impusă niciun fel de restricție cu privire la sexul antrenorilor.

    Astfel că, de-a lungul istoriei acestui concurs au făcut parte din juriu una sau mai multe femei.

Cântăreţul Maluma a fost jefuit la Moscova

 

    Cântăreţul columbian Maluma a fost victima unui furt la Moscova, lui fiindu-i furate bunuri de peste 780.000 de dolari din camera de hotel.

    Maluma a asistat la meciul Columbia – Japonia, din grupa H de la Cupa Mondială, informează News.ro.

    Potrivit presei internaţionalei, solistului columbian i-au fost furate o geantă Louis Vuitton, 11 ceasuri Rolex şi Hublot, bijuterii Cartier din aur galben, alb şi roz.

    De asemenea, au fost furate şi zece perechi de ochelari încrustate cu diamante şi perle.

    Toate aceste bunuri au fost furate de un bărbat care a pătruns în apartamentul din hotelul solistului columbian, după ce a afirmat că este prieten al artistului de 24 de ani.

 


    Maluma s-a deplasat, marţi, la Saransk, unde a asista la meciul Columbia – Japonia.

    Cântăreţul de origine columbiană Maluma concertează la Bucureşti, pe 30 iunie, în prima zi a festivalului de muzică latino El Carrusel, care va avea loc la Romexpo până pe 1 iulie.

    Maluma a ajuns în atenţia publicului în 2010, odată cu lansarea piesei „Farandulera".

    Single-ul a devenit hit în Columbia, iar lui i-a urmat lansarea albumului de debut, „ Magia” (2012).

    Un an mai târziu, în 2013, Maluma a fost nominalizat la MTV Europe Music Awards, la categoria „Best Latin America Central Act”, şi în cadrul Latin Grammy Awards, pentru „Best New Artist”.

    Are la activ două colaborări cu Shakira – pentru piesa „Chantaje", clip care a depăşit 90 de milioane de redări pe YouTube, şi „Trap”, care a depăşit 94 de milioane.

    Recent, Maluma – pe numele său real Luis Londoño Arias – a participat la Billboard Latin Music Awards, unde a câştigat premiul la categoria artistul anului.

 

IEsc – Festivalul Iei, ediția a patra

 

    Vă anunțăm cu bucurie că în weekendul 22-24 iunie ne revedem la IEsc, în Parcul Herăstrău – Roaba de Cultură să sărbătorim Ziua Internațională a Iei! 

    Concerte de folclor reinterpretat, studiouri foto profesionale, colțuri de make-up și hairstyling, proiecție de film românesc, ateliere de creație dedicate motivelor tradiționale și o zonă gastronomică și de relaxare. Intrarea este liberă!

 


    Concerte de folclor reinterpretat, expoziții de ii și accesorii, studiouri foto profesionale, colțuri de make-up și hairstyling, proiecție de film românesc, ateliere de creație dedicate motivelor tradiționale și o zonă gastronomică și de relaxare, asta vă așteaptă weekend-ul acesta la IEsc!

 


    Vor împleti în muzica lor ritmurile moderne cu sunete și elemente din folclorul autentic românesc: JAZÚZMEI3Irina Sarbu & Ethnotic ProjectURMAMichael T și Iqude!

Karusello, Asociația D’AventMetal CreativȘezătoarea Urbană și Flori de Gabroveni ne vor îndruma să descoperim elemente ale culturii tradiționale românești, în cadrul unor ateliere tematice, la care sunteți invitați să luați parte indiferent de vârstă!

    Doamnele și domnișoarele prezente la eveniment sunt invitate să viziteze gratuit cele două Beauty Corners by Beauty District înainte de sesiunile foto, pentru o experiență completă de studio, în care își pot face „bujori în obrăjori” sau „cosițe împletite”.

HAGGARD anunță două concerte în România

 

              Bilete disponibile online pewww.AmBilet.ro

    

    După un concert excepțional susținut toamna trecută în București, cunoscuta formație HAGGARD revine anul acesta în România și va susține doncerte, de data aceasta la Cluj Napoca (/Form Space) și București (club Quantic) în data de 25, respectiv 26 octombrie 2018, unde vor putea fi auzite atât piese noi ce vor fi incluse pe viitorul album discografic, cât și dintre cele vechi și mult cunoscute.

    Biletele pot fi achiziționate online pe www.AmBilet.ro la următoarele prețuri:

    Pentru București: – https://ambilet.ro/tc-events/bilete-haggard-la-bucuresti/​

  • 69 lei (doar 150 bilete la acest preț)
  • 75 lei –  Bilet Preț Normal
  • 80 lei –  Bilet Preț de acces în ziua evenimentului
  • 125 lei – Bilet Meet & Greet (Bilet de acces + sesiune Meet & Greet, badge M&G, afișul evenimentului și acces cu 30 minute înaintea accesului general) –  doar 20 astfel de bilete disponibile.

Event: Haggard live în București

Pentru Cluj Napoca: – https://ambilet.ro/tc-events/haggard-la-cluj-napoca/

  • 59 lei (doar 100 bilete la acest preț)
  • 69 lei (100 bilete la acest preț)
  • 75 lei –  Bilet Preț Normal
  • 80 lei – Bilet Preț de acces în ziua evenimentului
  • 125 lei – Bilet Meet & Greet (Bilet de acces + sesiune Meet & Greet, badge M&G, afișul evenimentului și acces cu 30 minute înaintea accesului general) – doar 20 astfel de bilete disponibile.

Event: Haggard live în Cluj Napoca

*Număr limitat de bilete*

Eveniment organizat de Promusic Events & Maximum Rock
Susținut de Aqua Carpatica & Domeniile Sâmburești

 

NOTA 10 la EVALUAREA NAȚIONALĂ 2018. Câți elevi au încheiat examenul cu media generală 10

 

    NOTA 10 la EVALUAREA NAȚIONALĂ 2018.

    Ministerul Educaţiei Naţionale informează marţi că 73,5% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la sesiunea din 2018 de la Evaluarea Naţională au medii mai mari sau egale cu 5.

    Conform unui comunicat, „situaţia statistică generală relevă că din cei 142.847 de candidaţi prezenţi, un număr de 104.972 de candidaţi a obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) – 73,5%”.

    NOTA 10 la EVALUAREA NAȚIONALĂ 2018.

    Dintre aceştia, potrivit centralizării MEN, 319 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10.

    Rata de participare la sesiunea 2018 a Evaluării Naţionale a fost de 94,8% – 142.847 de candidaţi prezenţi dintr-un total de 150.603 elevi înscrişi.

    La proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste 5 un număr de 118.969 de candidaţi (83%), în timp ce 2.089 de candidaţi au fost notaţi cu 10.

    La Matematică, 87.577 de candidaţi (61,3%) au note peste 5, iar 1.903 candidaţi au obţinut nota 10.

    Contestaţiile pot fi depuse marţi, între orele 14,00 – 19,00.

    Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate sâmbătă, atât la avizierul unităţilor de învăţământ, cât şi online pe site-ul evaluare.edu.ro.

    Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.

La Scaldat

La scăldat
de Teddy Bear

    "La scăldat" de Teddy Bear te așteaptă pe 1 iulie, începând cu ora 10, la plajă și muzică bună. Pe după-amiază o dăm în dans și party.

    Tu trebuie să-ți aduci costumul de baie și buna dispoziție, iar Teddy se ocupă de restul!

    Locația este Blue Laguna, în apropierea Sălii Polivalente.

Ni se alătură:
MoonSound
Sllash
The rabbit King 
Andrew Case

See you there!

“CRACIUN VIENEZ” prima data, in PLOIESTI, pe 21 decembrie

 

    Pentru prima data, in intampinarea sarbatorii de Craciun, pe 21 decembrie, incântătoarea orchestră vieneză Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, soseste la Ploiesti si va străluci pe scena CASEI DE CULTURA A SINDICATELOR, sub egida “CRACIUN VIENEZ”, cu începere de la ora 19:00.

     Concertul se anunţă a fi o întâmpinare imperială şi luminoasă a  sărbătorilor de iarnă şi, totodată, o incantare pentru melomani.

UN SPECTACOL DE POMINA

DE CRACIUN PENTRU PLOIESTENI  !!!

    Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, orchestra de renume si la nivel international, transpune muzical era imperiala plina de farmec a Vienei, avand totodata o traditie indelungata de lucru alaturi de cantareti de opereta si dansatori de balet. 

    Fondata in 1997, efectivul instrumental asigura reprezenatiile la Opera din Viena si la festivalurile din Salzburg.

    In plus, orchestra se distinge prin unicitatea sunetului, prezenta scenica si aspect vestimentar impecabile.

    Schoenbrunn Festival Orchestra Vienna este devotata muzicii de curte vieneze, mai ales valsurilor lui Johann Strauss, dar si lucrarilor muzicale ale geniului Wolfgang Amadeus Mozart., Joseph Haydn sau Franz Schubert .

    Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna realizeaza turnee si la nivel international, atat in Europa, cat si peste ocean, fiind primita cu entuziasm în Suedia, Finlanda, Danemarca, Germania,  Elvetia, Italia, România, Olanda, Spania, Japonia, China, Croatia si Rusia.

    Accesul in spatiul de spectacole se face pana la ora inceperii concertului si pe baza citirii codului de bare de pe biletul printat.

    Daca nu printati biletul, nu veti putea avea acces in sala de spectacol.

    Contravaloarea biletelor se returneza EXCLUSIV, numai in cazul amanarii sau anularii spectacolului.

   NU SE FAC EXCEPTII.

    Accesul nu este permis copiilor sub 7 ani. Copiii peste 7 ani platesc bilet intreg.

 

Biletele se gasesc la casa de bilete a CASEI DE CULTURA A SINDICATELOR

Si online, pe www.bilet.ro.

 

“S.O.S Cazino!”, o campanie lansată de organizatorii Neversea pentru a salva Cazinoul din Constanța

 

    După peste 20 de ani de amânări şi eşecuri înregistrate de autorităţi, soarta cazinoului din Constanța s-ar putea schimba.

    Primăria şi organizatorii festivalului “Neversea” au lansat o campanie prin care oricine poate face donaţii pentru renovarea construcţiei simbol de pe litoralul nostru.

    Luni au fost oferiţi primii 10.000 de euro, pentru a salva una dintre cele mai frumoase clădiri din sud-estul Europei.

    “S.O.S Cazino!” este o invitaţie adresată celor care vor să salveze simbolul litoralului.

 


    Doritorii pot dona până pe 1 noiembrie pe site-ul Neversea. Artişti, vloggeri extrem de cunoscuţi, dar şi companii private s-au implicat în această campanie.

    “M-am bucurat foarte tare să aflu de această cauză, SOS Cazino, şi voi puteţi contribui la asta. Din septembrie o să înceapă lucrările de consolidare”, a transmis Alexandra Stan.

    “Eu m-aş bucura foarte tare să fie Cazinoul refăcut, acest simbol al Constanței şi al litoralului să fie aşa cum, eu sincer, nu l-am văzut niciodată”, este mesajul lui Bromania.

    “Pe de o parte, ne dorim să tragem un semnal de alarmă asupra acestei frumoase clădiri, acestui simbol nu numai al oraşului Constanța, dar chiar al României.

    Să-i facem conştienţi pe oameni că împreună, noi cu autorităţile locale, cu specialiştii în domeniu, putem să salvăm acest obiectiv important pentru ţara noastră”, a transmis Edy Chereji director marketing festival Neversea.

 


    Clădirea este în grija Companiei Naţionale de Investiţii care, în această lună, a reluat pentru a patra oară procedura pentru consolidarea şi restaurarea Cazinoului.

    De fiecare dată firmele participante la licitaţii se contestă între ele, în goană după bani.

    “Experiența ne-a arătat că au trecut trei ani, trei licitaţii anulate, dar nu vrem ca timpul să mai lase urme adânci pe faţa Cazinoului, a obrazului oraşului nostru şi, de ce nu, al României”, a transmis primarul Constanței, Decebal Făgădău.

    Cazinoul de la malul mării a fost inaugurat în 1910.

    “Cazinoul este singura clădire din România care este pur art-nouveau, prin ornamente, prin stil, prin volum, toate acestea. Este o clădire foarte importantă pentru România şi merită să fie restaurată”, a explicat Radu Cornescu, arhitect.

    Cazinoul din Constanța a fost inclus recent în lista celor “7 minuni” ale Europei aflate în pericol.

    Suma totală strânsă la finalul campaniei, susţinută şi de PRO TV, va fi dublată de organizatorii festivalului “Neversea”.

Festivalului ”Art Time” – Zilele Muzicii Vieneze, ediţia VI @ Timisoara

Valsul şi opereta cuceresc în această săptămână trei dintre parcurile centrale ale Timişoarei, unde marţi, joi şi sâmbătă se va desfăşura cea de-a VI-a ediţie a Festivalului ”Art Time” – Zilele Muzicii Vieneze.

Moderatorul evenimentului, baritonul timişorean Cristian Rudic, a declarat că a fost aleasă muzica vieneză pentru cele "trei seri de nostalgie", întrucât Johann Strauss tatăl, dar mai ales fiul, au pus Timişoara pe harta muzicală a Europei, în urmă cu mai bine de un veac şi jumătate.

Johann Strauss fiul a ajuns la Timişoara în anul 1847, susţinând aici primul său concert în afara Vienei, fiind declarat de publicul timişorean "regele valsului".

"Programul actualei ediţii se constituie în jurul familiei Strauss, Oscar, Eduard, dar va fi şi Lehar, Kalman.

Pornim într-un periplu al culturii vieneze absolut, îmbogăţit anual cu repertoriu proaspăt, în acest an fiind nou în proporţie de 80%, adus de la Viena de dirijorul Wolfgang Groehs, de care ne leagă o veche prietenie", a spus Cristian Rudic.

Baritonul timişorean a adăugat că a ales ca scenă a festivalului parcurile "Botanic", "Regina Maria şi "Rozelor" fiindcă foişoarele lor conferă o atmosferă mai apropiată de cea în care Strauss, opereta şi valsul cucereau Europa, iar muzica de promenadă seducea publicul.

"Opereta este una dintre fericirile secolului XIX, s-a născut în oraşul bucuriei urbane, Parisul de atunci, ca fiică nelegitimă a operei comice şi cucereşte foarte repede şi masiv Imperiul Austro-Ungar, Londra, Germania şi se manifestă până la finele celui de-Al Doilea Război Mondial.

Valsul vienez pleacă din sala de dans, iar programul nostru are orchestră, soliştii vocali, balet. (…) Am remarcat de la un an la altul că tot mai mult tineret vine la tot mai multă cultură urbană", a completat Cristian Rudic.

Baritonul a mai punctat că prin acest eveniment se face cultură urbană în cetatea Timişoarei, care în anul 2021 va fi Capitală Europeană a Culturii, subliniind că nu agreează sintagma "Timişoara – Mica Vienă", ci îşi doreşte să se vorbească despre "Marea Timişoara".

Festivalul Art Time – Zilele Muzicii Vieneze se va desfăşura în perioada 19-23 iunie, regalul muzical începe marţi seara, în Parcul Botanic, cu un concert susţinut de Incanto Quartetto, invitat Serghei Zglavoci, şi va continua joi, în Parcul Regina Maria, cu concertul susţinut de Art Kammerorchester, invitaţi: mezzosoprana Gabriella Varvari şi baritonul Dan Patacă, dirijor, Wolfgang Groehs (Austria).

Evenimentul se încheie sâmbătă, în Parcul Rozelor, cu programul susţinut de Art Symphony Orchestra, Art Dance Ansamble, mezzosoprana Gabriella Varvari şi baritonul Dan Patacă, dirijorul Wolfgang Groehs; concert maestrul Ovidiu Rusu; coregraf Alin Radu.

Moderatorul seratelor este Cristian Rudic.

Toate spectacolele încep la ora 20,30, iar intrarea este liberă. 

 


sursa: agerpres

Untold 2018. Armin van Buuren vine anul acesta cu o surpriză

Mai sunt 90 de zile până la unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume – UNTOLD 2018! Iar organizatorii au anunțat programul și au scos la vânzare și biletele de o zi.

Totodată, artiști de renume internațional – precum THE CHAINSMOKERS și JASON DERULO – și-au arătat deja nerăbdarea de a ajunge în România, prin mesaje video către fanii de aici.

Iar cel mai așteptat dintre ei la fiecare ediție UNTOLD – Armin van Buuren – vine anul acesta cu o surpriză.

Salutare, România. Suntem The Chainsmokers și venim în România pentru prima dată la vara, la festivalul UNTOLD. Va fi incredibil, va fi un show memorabil, suntem super nerăbdători, sperăm ca și voi. Ne vedem acolo!”

Revista FORBES i-a plasat pe cei de la THE CHAINSMOKERS pe locul trei în topul celor mai bine plătiți DJ din lume, cu peste 45 de milioane de dolari în 2017. Anul trecut, au colaborat cu trupa COLDPLAY pentru melodia “Something like this”, cu care au stabilit și un record mondial – peste 10 milioane de vizualizări în primele 24 de ore de când a fost lansată.

Artistul american Jason Derulo a venit pentru prima oară în România vara trecută la festivalul NEVERSEA, unde a fost uluit de numărul mare de fani pe care l-a găsit la noi. Derulo a fost fascinat atunci de Marea Neagră și de plajele din țara noastră.

Anul acesta revine în România, dar pe scena festivalului UNTOLD 2018.

Aici Jason Derulo, abia aștept să ajung la festivalul UNTOLD. Va fi un show ca în filme. Asigurați-va că aveți biletele și ne vedem acolo.”

Organizatorii festivalului au anunțat și programul și au lansat și bilete de o zi, care au prețuri cuprinse între 225 și 275 de lei.

Edy Chereji, director de marketing și comunicare UNTOLD: “Fanii festivalului pot vedea în ce zi urcă pe scenă artistul sau artiștii preferați. Surpriza în acest an în programul pe zile a venit de la Armin van Buuren, care și-a dorit foarte mult să contribuie la ceremonia de închidere a festivalului și va urca pe scenă în ziua de duminică. Promite un show incredibil, dar și surprize pentru fanii care și-l doresc în fiecare an în line-up-ul UNTOLD.”

Cei care încă nu și-au găsit un loc de cazare mai au la dispoziție și căminele studențești și platforma “Adoptă un UNTOLD-IST”.

Cluj Napoca a fost declarat în 2015 de către Comisia Europeană, ca fiind cel mai prietenos oraș din Europa cu turiștii. Peste 90 la sută dintre clujeni consideră că turiștii străini sunt bineveniți în oraș și sunt foarte integrați în comunitate.

În 2016 și în 2017 peste 8000 de clujeni și-au deschis ușa pentru fanii festivalului UNTOLD care nu au mai găsit un loc de cazare în hoteluri, pensiuni sau cămine studențești.

Festivalul UNTOLD va avea loc în perioada 2-5 august și deja peste 35.000 de persoane și-au cumpărat abonamente.