Donatorii de sânge primesc şi în acest an bilete gratuite la Untold sau Neversea

 

    Persoanele care donează sânge în cadrul unor caravane mobile din Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Braşov sau Constanţa primesc şi în acest an câte un bilet gratuit la Untold sau Neversea, iar cei care vor dona sânge în centre de transfuzii vor beneficia de reduceri.

    Realizată împreună cu Institutul Naţional de Transfuzii Sanguine şi cu platforma tehnologică de donare de sânge „Şi Eu Donez”, campania, care la ediţiile trecute a mobilizat mii de tineri din România, se desfăşoară în acest an în perioada 29 mai – 29 iunie, în toate centrele de transfuzii din ţară.

 


    ”De la o ediţie la alta, campania Blood Network iniţiată de organizatorii festivalurilor Untold şi Neversea se dezvoltă puternic, atât în privinţa numărului de oameni care donează sânge în centrele fixe, cât şi la caravanele mobile Blood Network.

    Şi în acest an, festivalierii vor putea dona şi la caravanele mobile, de această dată, din şase oraşe ale ţării: Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Constanţa.

    Toţi cei care vor dona la caravanele mobile între orele 8.00-14.00 vor primi un bilet gratuit de o zi la Untold sau Neversea”, au anunţat, joi, organizatorii festivalurilor.

    Festivalierii care donează la unul dintre centrele de transfuzii din ţară trebuie să acceseze, în funcţie de festivalul la care vor să ajungă, site-ul untold.com sau neversea.com, secţiunea Blood Network, unde trebuie să completeze formularul solicitat şi să ataşeze o poză cu adeverinţa de donator.

    Ei vor primi apoi pe adresa de mail un cod cu care vor putea cumpăra abonamentele cu reducere, de aproximativ 150 de lei.

    Astfel, la Untold, preţul special este de 499 de lei plus taxe, din preţul final de 650 lei plus taxe al abonamentului, iar la Neversea preţul special este de 399 de lei plus taxe, din preţul final de 550 lei plus taxe al abonamentului.

 


    ”În fiecare an ne dorim ca această campanie să se dezvolte în cât mai multe oraşe din România.

    Dacă în anii trecuţi aveam caravanele mobile de donare de sânge în patru oraşe din ţară, în acest an campania a crescut cu încă două oraşe: Iaşi şi Braşov. Pentru anul viitor ne gândim să mai adăugăm în listă şi alte oraşe şi de ce nu, să mergem cu această campanie şi peste hotare”, a precizat Edy Chereji, director de marketing şi comunicare Untold & Neversea.

    În acest moment, reţeaua donatorilor benevoli de sânge de pe platforma ”Şi eu Donez” numără 5.200 de membrii.

 

Kyle Minogue şi Nick Cave au cântat pe scena unui festival din Londra celebrul lor duet "Where The W

 

    Kyle Minogue şi-a surprins fanii la un festival din Londra când s-a alăturat pe scenă lui Nick Cave şi The Bad Seeds într-o reprezentaţie rară a duetului lor din 1995 "Where The Wild Roses Grow", potrivit BBC.

 


    Mulţimea prezentă la festivalul All Points East din Victoria Park, în estul Londrei, a izbucnit în aplauze când Cave a prezentat-o pe prietena lui din Australia. 

    "Where The Wild Roses Grow" din 1995 rămâne unul dintre cele mai bine momente ale carierei lui Kyle Minogue.

    Scrisă de Cave, piesa a apărut pe albumul lor din 1996 "Murder Ballads", o colecţie de cântece care au ca temă crimele. 

    Muzicienii au cântat prima dată împreună la Feile Festival în Cork, în 1995.

    Ei au cântat la festivalul T in the Park din Scoţia în acel an, dar nu au apărut împreună pe scenă de câţiva ani, iar în 2013 Kyle Minogue a apărut la un show al lui Cave din clubul Koko de la Londra. 

    Nick Cave a cântat şi piesele de succes "Into My Arms" şi "One More Time With Feeling" la festivalul care s-a încheiat duminică seară. 

 




    Pe afişul evenimentului au fost prezenţi şi Patti Smith, Courtney Barnett, St Vincent, Marika Hackman şi Nadine Shah.

    Muzicianul australian Nick Cave şi trupa sa, The Bad Seeds, şi formaţia canadiană Arcade Fire vor concerta pentru prima dată la Bucureşti pe 19 şi 20 iunie, în cadrul Rock the City.

    Evenimentul va avea loc la Romexpo (Parcare A). Biletele pentru o zi au preţuri cuprinse între 160 şi 250 de lei, iar abonamentele, între 220 şi 320 de lei.

 

A fost anunțată trupa care va cânta în deschiderea concertului Kamelot de la București

 

    Pentru că orice concert bun merită deschis de o trupă pe măsură, iată că anunțăm și formația care va cânta alături de KAMELOT în cadrul concertului de la Quantic (open air), din data de 16 august 2018, și anume grupul româno-suedez CROSSING ETERNITY.

Event: Kamelot – lansare album „The Shadow Theory"/ Quantic (Open Air)

Biletele pot fi achiziționate online pe www.AmBilet.ro, primele categorii de prețuri fiind:


– 120 lei (100 bilete) – Golden Circle / Zonă în fața scenei

– 79 lei (100 bilete) – Pre-sale 1 / Normal Circle

– ticketele „meet & greet" vor fi disponibile in scurt timp, iar acestea trebuie sa fie insotite de un bilet de concert valid.


CROSSING ETERNITY s-a născut din pasiune și din dorința de a face pași înainte, din prietenia fără granițe pe care arta ne poate ajuta să o realizăm, într-un moment în care acest lucru trebuia să se întâmple.

Grupul româno-suedez și-a început activitatea în 2017 cu intenția de a crea un repertoriu original, solid, înregistrând primul album, „The Rising World", cu un sound organic, cu o estetică definită, printr-o producție care a evitat cosmetizarea exagerată.

Manu Savu (ex Iris, Voltaj 88, Krypton) și-a ocupat propriul studio cu idei și resurse pentru un grup nou, care să aibă ceva de spus pe scena europeană.

Odată pornit la drum, proiectul și-a adăugat tot ce avea nevoie pentru a ieși în lume proaspăt, vibrant și dornic de a se arăta iubitorilor de autentic.

Dacă trupa este nouă, membrii formației sunt muzicieni profesioniști cu o experiență de 25-30 de ani, perioadă ce le-a conferit oportunitatea de a aborda genuri – subgenuri de rock/metal/progresiv, dar si fussion, jazz, blues, experiență atât de studio, cât mai ales de concert, în special la nivel național.

De-a lungul carierei lor membrii trupei au avut ocazia să colaboreze sau să cânte ca „open act" în România, dar nu numai, pentru formații ca Ten Years After, Uriah Heep, Scorpions, Larry Coryell, Blood, Sweat & Tears etc.

Obiectivul principal al noului grup este ca de această dată să-și creeze cât mai multe oportunități de a cânta în toată lumea și de a face muzica sa cât mai cunoscută și apreciată în cât mai multe țări.

Crossing Eternity a lansat zilele trecute și un nou videoclip, pe care vă invităm să îl vizualizați mai jos.

Dea semenea, trupa va lansa în data de 15 iunie albumul de debut intitulat „The Rising World" via Rockshots Records.

Componență:
Berti Barbera (vocal/percussion intruments)
Manu Savu (Guitar)
Uffe Tilman (Drums)
Johann Hentz (Bass)

 

Woodie Allen traieste o poveste de dragoste controversată cu fiica sa vitregă

 

    Actorul și regizorul Woodie Allen trăiește de 23 de ani o poveste de dragoste controversată cu fiica sa vitregă cu care are doi copii adoptați.

    Relația celor doi a început în anul 1991, când Allen avea 56 de ani iar Soon-Yi Previn, fiica adoptivă a Miei Farrow, avea 21 de ani, căsătorindu-se șase ani mai târziu.

    Regizorul pune succesul relației lor pe seama naturii sale paternale, ei locuind în aceeași casă când Allen și Farrow se aflau într-o relație.

 


   „Eram paternal. Ea a răspuns la ceva paternal. Mi-au plăcut tinerețea și energia ei”, a povestit acesta.

    Woody Allen consideră că diferența de vârstă, de 35 de ani, a fost un avantaj, el continuând să aibă sentimente paterne față de soția sa, ceea ce a ajutat foarte mult relația lor.

    „Am fost fericit să-i ofer nenumărate ocazii de a lua decizii și am lăsat-o să se ocupe de atât de multe lucruri. Ea a înflorit”, a mai spus cunoscutul regizor.

    Cei doi au adoptat doi copii, Bechet, născută în decembrie 1998 și adoptată de cuplu în 1999 și Manzie Tio, născută în februarie 2000. Bechet a fost născută în China, în timp ce Manzie Tio a venit pe lume în Texas, SUA.

 


 

sursa: unica.ro