Chester Bennington nu ar fi consumat alcool sau droguri înainte de a se sinucide.

 

    Ipoteza că Chester Bennington s-ar fi drogat înainte de a-şi pune capăt zilelor a fost infirmată.

    Solistul Linkin Park a fost perfect conştient de ceea ce urma să facă în dimineaţa de joi.

    Vestea sinuciderii unuia dintre cei mai îndrăgiţi solişti din lume a îndoliat showbizul din SUA.

    Vedeta s-a spânzurat în reședința sa din Palos Verdes, Los Angeles. Bennington a fost găsit fără suflare joi dimineața cu puțin înaintea orei 9:00.

    Iniţial s-a speculat că Chester, care în trecut avusese probleme cu drogurile, ar fi consumat astfel de substanţe înainte să ia teribila decizie.

    TMZ, care citează surse din poliţia din LA, a infirmat această variantă. Mai mult, nici alcoolul nu poate fi o explicaţie pentru gestul nesăbuit, notează sursa citată.

    Drept urmare, motivul din spatele sinuciderii a fost strict legat de depresie şi de bunul său prieten Chris Cornell, care a ales să îşi pună capăt zilelor în mai.

    TMZ notează că Chester a copiat la "milimetru" fiecare detaliu din sinuciderea prietenului său.

    Bennington, în vârstă de 41 de ani, a fost căsătorit de două ori și avea șase copii.

    În ultima vreme s-a luptat cu dependența de droguri și alcool.

    În trecut, Bennington a declarat că s-a gândit la sinucidere pentru că în copilărie, pe la 7, 8 ani a fost molestat de un bărbat în vârstă, prieten de familie.

    Cântărețul s-a născut la 20 martie 1976 în Phoenix, Arizona, iar tatăl său era ofițer de poliție.

    Chester Bennigton s-a spânzurat în ziua în care prietenul lui, Chris Cornell, de la Soundgarden ar fi împlinit 53 de ani.

    Solistul trupei Linkin Park i-a scris atunci lui Cornell o scrisoare prin care rememorează ce a însemnat prietenia lor.