Gray Matters și-a lansat primul videoclip oficial: See the Sun

 

    „Acolo unde domneşte întunericul, încolţeşte «păcatul».

    Vinovatul nu e cel ce «păcătuieşte», ci acela care-l ţine în întuneric”, Victor Hugo,

„Mizerabilii”

    Nu lăsa teama sau societatea să-ţi întunece perspectivele.

    Gray Matters a lansat primul videoclip oficial al trupei, intitulat „See the Sun”.

    Piesa și videoclipul „See the Sun” vorbesc la nivel simbolic despre lupta fiecăruia dintre noi de a depăși limitele pe care societatea și mediul în care trăim tind să ni le traseze pentru a ne ține în întuneric.

    Este despre „that extra mile”. Despre frica de a păși mai încolo și de a evolua dincolo de zona de confort.

    Este despre dorința de autodepășire și despre lupta pentru a realiza ceva, ilustrate metaforic prin interpretarea actorului Paul Cimpoieru și a membrilor trupei.

    Filmările au fost realizate la începutul acestui an, în perioada ianuarie-februarie, iar melodia a fost mixată de Adrian Despot și masterizată în Statele Unite ale Americii, la Mastervargas – Professional Audio Mastering.

    Videoclipul oficial poate fi urmărit aici:

 




     Materialul video a fost lansat în cadrul emisiunii „Alternative Hour” cu Hefe, de pe canalul Music Channel.

      Regie: Gray Matters | Andrei Lupu | Alexandra Popescu

      Editare video: Sabina Aur

      Filmare: Andrei Lupu

      First assistant: Catalin Cazacu

      Interpretare: Paul Cimpoieru

      Lights & Grip: Adrian Maranca

      Styling: Mihai Bancila

      Make-up: Andreea Hondru

      Fotografie de platou: Bogdan Catargiu | Gicu Boboc

      Mix: Adrian Despot

      Master: Mastervargas – Professional Audio Mastering

     Despre Gray Matters:

     Gray Matters este trupa care a reprezentat România anul trecut la Sziget Festival, unul dintre cele mai longevive și cunoscute evenimente internaționale de muzică, în urma câștigării finalei pe România a competiției Sziget Talent (YOUROPEN Talent Contest – eveniment cu tradiție derulat în 16 țări din Europa).

 


    Gray Matters e îmbinarea a 4 materii gri, fiecare cu un stil și un caracter propriu, care se încăpățânează să aducă mereu ceva nou pe scenă, în sala de repetiții sau în studio.

    Muzica lor poate fi definită ca o căutare permanentă de modalități de expresie a stărilor de spirit prin muzică.

    Motiv pentru care, rezultatul final e mereu în schimbare, mereu definit printr-o altă îmbinare a dozajelor fine de sunete, ca pe o paletă cromatică muzicală care acoperă un spectru larg de elemente sonore și de emoții.

    Altfel spus, Gray Matters reunește pe aceeași pânză 4 „materii” care își aduc împreună influențele și personalitățile pentru a demonstra că nu doar albul și negrul sunt relevante, ci și toate nuanțele de gri care fac puntea între două extreme: muzica electronică și cea rock.

    Trupa, care pregătește în prezent primul EP, a luat naștere la începutul anului 2014, când toți cei 4 membrii, Laura (voce), Cătă (tobe), Mihai (bass) și Babu (chitara, synth/ sample) au început să lucreze împreună la sound-ul ce poate fi definit ca electro-alternative rock, o îmbinare inedită de electronic rock cu împletituri de alternative şi metale.

    # # # Mai multe piese si filmări live Gray Matters pot fi văzute aici:

https://www.youtube.com/channel/UC2d-rFypvASj6Sy7wdFkjgw

Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/graymattersband/

Pagina oficială Bandcamp: https://graymatters.bandcamp.com/

Peste 70 de medici ai UPU Constanţa vor asigura asistenţa medicală la Neversea

 

    Peste 70 de cadre medicale din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Apostol Andrei” Constanţa vor asigura asistenţa medicală la Neversea.

    Patru corturi de prim ajutor vor fi ridicate în zona festivalului.

    Potrivit reprezentanţilor SCJU Constanţa, asistenţa medicală la festivalul Neversea, eveniment muzical de amploare organizat la finele acestei săptămâni în municipiul Constanţa, la care se aşteaptă participarea a peste 150.000 de oameni, va fi asigurată de 73 de cadre medicale din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe.

    ”Este vorba despre medici specialişti şi rezidenţi, asistenţi medicali din cadrul UPU şi voluntari-studenţi de la Facultatea de Medicină”, spun reprezentanţii SCJU Constanţa.

    Persoanele aflate la festival care vor avea nevoie de îngrijiri medicale vor fi tratate în patru corturi de prim ajutor şi două posturi medicale avansate, care vor funcţiona ca spitale mobile.

    Dotarea acestora va permite tratarea cazurilor uşoare şi medii, iar dacă situaţia o va impune, pacienţii vor fi transferaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa.

    ”Activitatea UPU nu va fi afectată în timpul evenimentului, urgenţele medicale urmând să fie asigurate în regim normal”, adaugă reprezentanţii SCJU.

    De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Dobrogea” al judeţului Constanţa a anunţat că, în perioada desfăşurării festivalului, între 7 şi 9 iulie, toate camerele de gardă ale tuturor spitalelor din Constanţa, dar şi din judeţ vor fi deschise pentru sprijin medical, în caz de nevoie.

(sursa: mediafax)