Varekai, spectacol cu logistica impresionanta

 

    Varekai, spectacolul cu care Cirque du Soleil revine la București în mai se mândrește cu o distribuție internațională ce include 50 de acrobați și muzicieni din 19 țări, precum și cu o logistică impresionantă.

    Showul va avea doar șase reprezentații la Romexpo, Pavilionul Central, București, de pe 3 până pe 7 mai 2017.

    Decorurile, scena și aria de antrenament din backstage cântăresc aproape 2,5 tone.

    Scena are 540 mp2, iar zona din spatele său include o cameră de fizioterapie dedicată, catering, garderobă și birouri administrative.

    Echipamentele și tribunele ajung în România cu 30 de camioane, iar amenajările durează aproape o săptămână.

    Impresionanta garderobă Varekai conține astăzi peste 600 de costume, pantofi, peruci, pălării și accesorii.

    Pentru finalizarea costumelor originale, au fost necesare 33 000 ore de muncă minuțioasă.

    Costumele sunt realizate preponderant din lycra, la care se adaugă materiale speciale, precum tije de titan.

    Săptămânal, sunt necesare 250 de ore de curățătorie pentru le păstra impecabile în turneu.

    Toate costumele sunt fabricate la comandă, majoritatea fiind produse în atelierul propriu de la sediul central al Cirque du Soleil din Montreal, Canada.

    Singurul de acest gen din America de Nord, atelierul are peste 300 de angajați cu normă întreagă, specialiști în domenii precum încălțăminte, design textil, dantelărie, perucherie, imprimerie și pălării de damă.

    Cu atenția pentru detalii caracteristică, artizanii modelează pălăriile exact pe capetele celor care le poartă.

    Ei fac mulaje de gips pentru fiecare acrobat care intră în echipa circului, lucru care le asigură o precizie milimetrică.

Despre Varekai

    În adânc de pădure, pe vârful unui vulcan, există o lume extraordinară, o lume în care orice altceva e posibil. O lume cu numele de Varekai.

    ”Varekai” înseamnă "oriunde" în limba rroma, limba hoinarilor universali.

    Regizată de Dominic Champagne, această producție aduce un omagiu sufletului nomad, spiritului și artei tradiționale a circului, precum și celor care-și caută mereu, cu o pasiune infinită, calea către Varekai.

 


   

    Sponsori și parteneri Cirque du Soleil mulţumeşte: Orange (sponsor oficial al turneului din România), Carrefour (sponsor), precum şi Events, organizatorul evenimentului.

    Despre Cirque du Soleil

    Istoria Cirque du Soleil a început în 1984, de la un grup de 20 de artişti de stradă.

   Astăzi este o importantă organizaţie cu sediul în Québec, ce oferă divertisment de înaltă ţinută artistică.

    Compania are 4000 de angajaţi, incluzând mai mult de 1300 de artişti din aproape 50 de ţări diferite.

    Peste 160 de milioane de spectatori din mai mult de 400 de oraşe din aproape 60 de ţări de pe toate continentele s-au lăsat uimiţi şi încântaţi până acum de Cirque du Soleil.

    Mai multe informaţii despre Cirque du Soleil sunt disponibile pe www.cirquedusoleil.com.

 


   

 

 

 

 

 

Despre Orange România

    Orange este lider de piaţă în România cu 10,175 milioane de clienţi şi venituri de 727 milioane de euro la 30 septembrie 2016.

    Orange România este parte a grupului Orange, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 256 milioane de clienţi în întreaga lume.

    Orange România oferă o gamă extinsă de soluţii de comunicaţii clienţilor săi, atât utilizatori individuali, cât şi companii, de la servicii de bază până la servicii complete de voce, date fixe şi mobile, precum şi servicii TV.

    Grupul Orange este un important furnizor de servicii globale IT și de telecomunicații pentru companii multinaționale, sub brandul Orange Business Services.

    Anul trecut, Grupul a prezentat noul său plan strategic "Essentials2020" care pune în centrul strategiei sale nevoile clienților, cu scopul de a le ușura accesul la universul digital și la puterea rețelelor de nouă generație.

    Despre Carrefour

    Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa.

    De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi.

    În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile.

    În România, Grupul Carrefour numără 290 de magazine dintre care 32 hipermarketuri ‘Carrefour’, 117 supermarketuri ‘Market’, 44 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’, un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro şi 86 de magazine Billa.

    Pentru informații complete despre spectacol și bilete, accesați www.cirquedusoleil.com/varekai.

Broll: https://s3.amazonaws.com/Arenas/Varekai/Varekai_Broll_H264_PAL.mov

Trailer: https://www.dropbox.com/sh/beqtsa6q9blbhi7/AAAfgAXuSfV4qaVaFgDfwyJDa?dl=0

Galerie foto: https://dropbox.com/sh/a6jq91l9gdy8ijo/AAD8A1a-Lr5FaRcZO0WqzNPNa?dl=0

 

    Program:

Romexpo, Pavilionul Central, București, 3 – 7 mai 2017

Miercuri,3 mai, orele 20:00

Joi,4 mai, orele 20:00

Vineri, 5 mai, orele 20:00

Sambata, 6 mai, orele 20:00

Duminica, 7 mai, orele 13:00 şi 16:30

 

BILETE:

Adulți (preț întreg) VIP: 550 RON

Premium: 430 RON

Tribune: 310, 290, 220, 217, 203, 200, 154, 127 RON Copii* (reducere 30%)

VIP: 385 RON Premium

Tribune: 217, 203, 154, 152, 142, 140, 108, 89 RON *Pentru copii cu vârste între 3 și 12 ani, inclusiv; accesul se face doar însoţit de un adult, pe baza unui act valid ce stabilește vârsta copilului: certificat de naştere, carnet de elev, paşaport.

Biletele cu reducere pentru copii sunt disponibile în număr limitat.

Jethro Tull se pregateste de un nou concert extraordinar la Bucuresti

 

    Jethro Tull a susţinut un concert extraordinar duminică la Timişoara, la Filarmonica Banatul, în care celebrul solist Ian Anderson, împreună cu cei patru muzicieni aflaţi pe scenă au creat o atmosferă magică pentru iubitorii de muzică rock, interpretând piesele care au făcut faimoasă trupa.

    Concertul de la Timişoara a avut loc în faţa unei săli pline și a fost structurat în două părți, cu o pauză de 15 minute.

    De pe setlist nu au lipsit cele mai cunoscute melodii ale lor:

1. Living in the past

2. Nothing is easy

3. Heavy Horses

4. Thick As A Brick

5. Banker Bets, Banker Wins

6. Jack in the green

7. Bouree

8. Farm on Freeway

9. Songs From The wood

10. Sweet Dream

11. Pastime in Good Company

12. Fruits of Frankenfield

13. Dharma For One

14. A New Day Yesterday

15. Toccata & Fugue

16. My God

17. Aqualung

18. Locomotive Breath (bis)

 

     Formația care a vândut peste 60 de milioane de albume în toată lumea este pregătită de un show special pentru fanii din București.

     „ JETHRO TULL performed by Ian Anderson” este un spectacol ce îmbină muzica cu arta interpretativă și reușește să creeze marți, 21 februarie, o seară plină de magie pentru fanii rockului.

 


   

    Spectacolul de la Sala Palatului va începe la ora 20:00, iar accesul se va face începând cu ora 19:00.

    Reamintim faptul că fotografiatul și filmatul concertului sunt strict interzise, accesul cu aparate foto fiind, de asemenea, interzis.

 


   

    Ultimele bilete pentru concertul de mâine sunt disponibile atât pe Eventim.ro, cât și la Sala Palatului.

Categorie de bilete SOLD OUT la concertul Kings Of Leon

 

    La mai puțin de trei săptămâni după ce au fost puse în vânzare biletele pentru concertul Kings Of Leon la București, categoria 4 de bilete a fost deja epuizată.

    Fanii trupei încă îşi pot achiziţiona bilete la celelalte categorii disponibile, online de pe www.bilete.ro și din rețeua Bilete.ro.

    Concertul celebrei trupe va avea loc pe Arena Națională, pe 17 iunie 2017 şi face parte din turneul de promovare al celui mai recent album intitulat “WALLS”.

 


   

    În prezent mai sunt disponibile şapte categorii de bilete pentru concertul Kings Of Leon de la Bucureşti.

• Categoria 1: 230 RON

• Categoria 2: 180 RON

• Categoria 3: 160 RON

• Categoria 4: SOLD OUT

• Categoria 5: 95 RON

• Golden: 285 RON

• Gazon: 190 RON

• VIP: 500 RON

    ALive dorește să ofere șansa unei trupe românești de a cânta pe scenă cu Kings Of Leon.

    Astfel, dacă ești fan al unei trupe din România, implică-te!

    Intră pe pagina de eveniment și adaugă în poll-ul creat de ALive trupa românească pe care îți dorești să o vezi pe Arena Națională pe 17 iunie.

    Convingeți-vă și prietenii să-i voteze.

    Facebook event: https://goo.gl/TlZYqH