Camerata Regală, 7 ani de excelenta! Stagiunea Regala- Rachmaninov & Berlioz| VIDEO

 

    Camerata Regală a luat naştere în anul 2009 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, la iniţiativa unui grup de studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, din dorinţa de a crea o orchestră profesionistă care să contribuie la promovarea şi dezvoltarea tinerelor talente muzicale din România.

    Nivelul artistic ridicat ce caracterizează această tânără orchestră se datorează entuziasmului, pasiunii şi energiei interioare a grupului, dar şi talentulului excepţional al fiecărui instrumentist în parte.

    Camerata Regală reprezintă un colectiv unit şi omogen, dar în continuă metamorfoză şi înnoire, ca o consecinţă a generaţiilor de tineri muzicieni care se succed şi sunt selectaţi să facă parte din această orchestră.

    Din nevoia de a găsi sonorităţi cât mai adecvate şi de a experimenta în permanenţă noi ipostaze interpretative, Camerata Regală are apariţii scenice extrem de originale.

    Talentul și pasiunea înfocată a membrilor Cameratei Regale pentru muzică într-o Românie demnă reprezintă o bună carte de vizită. (A.S.R., Principele Radu al României) Prospețime, fantezie fără limite, culori diverse și o extremă versalitate.

    Acestea sunt calitățile pe care muzicienii care alcătuiesc Camerata Regală le-au dobândit în anii de când au înființat ansamblul.

    Însuflețiți de cel mai autentic entuziasm pentru muzică, instrumentiști de cel mai înalt nivel s-au reunit pentru a formă un ansamblu cameral de excelentă.

    Camerata Regală a colaborat cu nume importante ale baghetei precum Enrique Garcia Asensio (Spania), Jin Wang (Austria), Zhani Cico (Directorul Operei din Tirana), Wolfgang Doerner ( Austria), Rony Rogoff (SUA), Sabin Pautza (SUA), Constantin Adrian Grigore, Nicolae Moldoveanu (Elveția), Vlad Vizireanu (SUA), Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Leo Hussain (Music Director at the Landestheater Salzburg), dar și cu soliști de renume: violoniștii Alexandru Tomescu, Rebekka Hartmann (Germania), Cristina Anghelescu, Ioana Goicea, Simina Croitoru, Ilian Garnetz, percutionistul Alexandru Anastasiu, flautistii Ion Bogdan Ștefănescu, Matei Ioachimescu (Austria) și Boris Lipov (Bulgaria), mezzosoprana Marianne Cornetti ( SUA), sopranele Nelly Miricioiu, Irina Iordăchescu, Laura Nicorescu, tenorul Tony Bardon, contratenorul Cezar Florin Ouatu, pianiștii Roberto Plano (Italia), Eduard Kunz (Russia), Ben Schoeman (Africa de Sud) și Andrei Licaret, trompetistul Flavius Petrescu, actorul Eusebiu Ștefănescu și istoricul Theodor Paleologu.

    Camerata Regală este o prezență din ce în ce mai des întâlnită pe scenele românești, unde desfășoară proiecte inedite precum Royal Sound sau Mari Soliști, Mari Dirijori, proiecte ce se desfășoară într-o sală emblamatica a culturii europene – Ateneul Român, a fost invitată să cânte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, edițiile 2011 și 2013, ultima apariție fiind alături de Pittsburg Symphony Orchestra, în cadrul unui proiect de anvergură intutulat Side by Side.

    Printre Festivalurile Internationale in care Camerata Regala a fost invitata sa evolueze se numara Festivalului International al Francofoniei Albania, Festivalul International Micul Paris, Festivalului International Sergiu Celibidache, Festivalul International Craiova Muzicala, Festivalul International Martisorul – Republica Moldova, Festivalul International Vacante Muzicale la Piatra Neamt.

    Printre proiectele Cameratei Regale se numara si participarea in cadrul International Jeunesses Musicales Conducting Masterclass Bucharest sustinut de Jorma Panula (Finlanda) si Jin Wang (Austria), sustinand masterclass-uri de dirijat si alaturi de Enrique Garcia Asensio ( Spania) si Wolfgang Doerner (Austria).

    Camerata Regala este alaturi de Casa Regala a Romaniei la Ceremoniile prilejuite de Aniversarea Jubileului Altetei Sale Regale Principele Radu al Romaniei, de Investirea cu Titlul de Alteta Regala a Principelui Nicolae al Romaniei, Jubileului de 90 de ani ai Regelui Mihai, Ceremonia Decoratiei Regale “Nihil Sine Deo”.

FULL VIDEO: Stagiunea Regala: Rachmaninov & Berlioz