Tweddle va evolua la sol pe muzica din James Bond

Britanica Elizabeth Tweddle, triplă campioană mondială, a ales muzica dintr-un film cu James Bond, "Live and Let Die", pentru exerciţiul de la sol la Jocurile Olimpice de la Londra.
 Alegând această melodie compusă de Sir Paul McCartney, britanica vrea să-şi impresioneze fanii.

"Vreau să impresionez publicul londonez. Este oraşul meu. Este frumos că avem o melodie britanică şi sper ca publicul să aplaude cât mai tare", a declarat Elizabeth Tweddle, campioană mondială la sol în 2009.

Însă sportiva a menţionat că a fost foarte greu de obţinut acordul din partea casei de discuri ce deţine drepturile de autor asupra acestei melodii: "Am solicitat dreptul de a folosi melodia anul trecut, a luat ceva timp, dar după ce au auzit versiunea finală, cei de la casa de discuri şi-au dat acordul".

La 27 de ani, gimnasta este considerată favorită la paralele, aparat la care deţine titlul mondial în 2006 şi 2010 şi unde are cel mai mare grad de dificultate.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro



Lady Gaga debutează ca actriţă în continuarea filmului "Machete"

Lady Gaga va debuta ca actriţă cu un rol în continuarea filmului "Machete", a anunţat regizorul şi scenaristul Robert Rodriguez, joi, pe platforma de socializare Twitter.
 Starul muzicii pop va juca personajul La Chameleon în filmul "Machete Kills", informează orange.co.uk.

Rodriguez a postat şi un link care duce la un afiş pentru următorul film în care apare Lady Gaga.

La rândul ei, cântăreaţa a confirmat informaţiile, spunând că este emoţionată şi că filmările au fost "nebuneşti".

Filmul, care va fi lansat anul viitor, are în distribuţie nume mari de la Hollywood, precum Danny Trejo, Jessica Alba, Mel Gibson, Amber Heard, Zoe Saldana, Michelle Rodriguez şi Charlie Sheen.

În mai puţin de trei ani de carieră, Lady Gaga a câştigat numeroase premii, printre care cinci Grammy (din 12 nominalizări), a stabilit două recorduri mondiale şi a înregistrat vânzări de peste 23 de milioane de exemplare din albume şi 64 de milioane din single-uri. Billboard a numit-o "artistul anului" 2010 şi "cel mai bine vândut artist al anului 2010". Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenţi oameni ai decadei 2000, a fost inclusă în Topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume întocmit anual de revista Times, iar Forbes a introdus-o pe lista celor mai puternice celebrităţi de pe glob. Tot editorii revistei Forbes au poziţionat-o pe locul 7 pe lista lor anuală a celor mai influente femei din lume.

Pe 27 aprilie, Lady Gaga a început turneul mondial "The Born This Way Ball", care include 21 de oraşe europene, printre care şi Bucureşti, unde artista va cânta, pe Naţional Arena, pe 16 august.

În acest turneu, Lady Gaga va interpreta atât piese de pe cel mai recent album al său, "Born This Way", cât şi piese incluse pe celelalte două materiale discografice ale sale, "The Fame" şi "The Fame Monster".

 

 

Sursa : www.mediafax.ro



Jessica Biel vrea să deschidă un restaurant

Actriţa Jessica Biel a declarat în emisiunea "The Tonight Show with Jay Leno" că vrea să deschidă un restaurant precum cel al logodnicului ei, Justin Timberlake.
 Starul din "Total Recall" a dezvăluit că până acum singurele sale planuri prevăd că restaurantul va include şi o brutărie, informează contactmusic.com.

"Îmi doresc ca restaurantul să includă şi o componentă de panificaţie (…), dar încă nu sunt un brutar grozav", a spus Jessica Biel.

"Panificaţia este foarte o chestiune matematică, iar eu sunt groaznică la ştiinţe exacte. Îmi place pâinea. Fac pâine, însă doar pâine dulce, precum cea cu zucchini, cu banane sau cu coacăze. Este foarte bună!", a explicat Jessica Biel.

De asemenea, Jessica Biel i-a încurajat pe telespectatori să îi susţină noua afacere. "Vă rog să veniţi la restaurantul meu. Se va numi Oh Fudge", a mai spus actriţa.

Jessica Biel este logodită cu muzicianul şi actorul Justin Timberlake, care are la rândul său un restaurant în New York, ce se numeşte Southern Hospitality.

Deschizându-şi propriul restaurant, Jessica Biel calcă pe urmele partenerului său. Recent, actriţa a admis că obişnuieşte să se adapteze la stilul de viaţă al altor persoane atunci când este îndrăgostită.

"La începutul experienţelor mele de dragoste, am fost foarte vulnerabilă la personalitatea, pasiunile şi viaţa celui de lângă mine. Dar cu timpul am devenit mândră de trăsăturile care mă fac ceea ce sunt. Este foarte important să îmi menţin propria individualitate, pentru că, în caz contrar, este uşor să aluneci în viaţa altcuiva", a mai spus actriţa.

Jessica Biel, în vârstă de 30 de ani, este o actriţă americană care a apărut într-o serie de filme hollywoodiene, după ce s-a făcut cunoscută în serialul de televiziune "Al şaptelea cer". În ultimii ani, ea a atras atenţia publicului mai ales prin relaţia sa cu cântăreţul Justin Timberlake.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro



Madonna călătoreşte cu un echipament de combatere a ridurilor de 14.000 de dolari

Madonna foloseşte un echipament de combatere a ridurilor în valoare de 14.000 de dolari – o maşină cu oxigen Intraceuticals -, cu care vedeta a fost văzută joi la Paris, unde a susţinut un concert la sala Olympia, în cadrul turneului "MDNA".
 Madonna a fost văzută cu această maşinărie, populară de altfel printre vedete, când a părăsit Hotelul Ritz din Paris, joi seară, pentru a merge la Olympia pentru concert, potrivit dailymail.co.uk.

Tratamentul Intraceuticals pe bază de oxigen este cunoscut pentru diminuarea semnelor îmbătrânirii, prin hidratarea şi tonifierea pielii. Staruri ca Channing Tatum, Victoria Beckham şi Naomi Campbell folosesc, de asemenea, această maşinărie.

Katy Perry laudă la rândul ei tratamentul şi spune că recurge la el de fiecare dată înaintea unui spectacol sau unei apariţii în public, pentru a da pielii un aspect proaspăt şi odihnit.

Potrivit presei, Madonna ar deţine şase astfel de maşinării, care au un preţ de circa 14.200 de dolari fiecare.

În concertul de la celebra sală Olympia din capitala Franţei, Madonna a arătat fără cusur, îmbrăcată în piele şi cu o beretă pe cap, într-o atmosferă de Moulin Rouge.

Descrisă de numeroase ori drept "una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor", numită şi "Queen of Pop (regina muzicii pop)", Madonna este şi cel mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

În august 2009, Madonna a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului "Sticky and Sweet".

 

Sursa : www.mediafax.ro



Metallica urmează să lucreze la un nou album, din septembrie

Trupa rock Metallica urmează să înceapă să înregistreze un nou album, din septembrie, după ce va realiza un film 3D cu concertele pe care le va susţine în Vancouver, la sfârşitul lunii august, a anunţat toboşarul formaţiei, Lars Ulrich, citat de BBC.
 "Ne vom concentra practic doar pe (crearea de, n.r.) muzică nouă şi vom încerca să scoatem un nou disc Metallica", a spus Ulrich despre planurile trupei, după realizarea filmului 3D.

Această producţie va conţine înregistrări de la concertele trupei de la Vancouver, ce vor avea loc pe 24 şi 25 august, dar şi alte scene, care vor fi filmate ulterior, fără membrii Metallica. Acestea din urmă vor alcătui o poveste, paralelă cu se întâmplă la concerte. Lansarea filmului va avea loc probabil în 2013.

Ulrich a mai spus că membrii formaţiei abia aşteaptă să înceapă înregistrarea unui nou album şi au deja, pentru început, nişte "riff-uri excelente", create de James Hetfield.

"De fiecare dată când (Hetfield, n.r.) ia o chitară, ies nişte riff-uri excelente", a spus Ulrich. "Mă asigur că sunt înregistrate şi fac tot ce pot să mă ţin după el cu tobele", a mai spus toboşarul.

Una dintre cele mai apreciate formaţii rock din istorie, Metallica s-a înfiinţat în 1981. De-a lungul carierei, a lansat nouă albume de studio, trei albume live, două EP-uri şi a vândut peste 100 de milioane de discuri în toată lumea, fiind recompensată cu nouă premii Grammy. Metallica poate fi considerată cu uşurinţă una dintre cele mai bune şi mai influente trupe heavy metal ale anilor ’80. În loc să se alinieze trendului stabilit de restul formaţiilor de gen, trupa a ales să fie mai accesibilă, în acelaşi timp extinzând graniţele genului trash, folosind viteza şi volumul nu doar din principiu, ci chiar pentru a sublinia structurile complicate ale compoziţiilor.

Metallica a susţinut trei concerte în România, dintre care cel mai recent în vara anului 2010, la Festivalul Sonisphere.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro



Tom Hanks : Cum l-a afectat pe starul din "Philadelpia" şi "Forrest Gump" trecerea timpului – FOTO

Tom Hanks a împlinit 56 de ani pe 9 iulie. Trecerea timpului l-a afectat şi pe dublul laureat al Premiului Oscar. Starul a fost distins cu premiul Academiei Americane de Film în 1993, pentru rolul din pelicula "Philadelphia" şi un an mai târziu, în 1994, pentru "Forrest Gump".
 Tom Hanks este văzut rar în public alături de familie, dar ieri a fost surprins plimbându-se prin New York alături de fiul său Chet şi de fiica sa, Elizabeth, care este scriitoare, relatează dailymail.co.uk.

Elizabeth (29 de ani) este fiica din prima căsătorie a actorului, cu Samantha Lewes, care a decedat în anul 2002 din cauza cancerului.
 Chester, cunoscat ca Chet Haze, are 21 de ani şi este fiul din actuala căsătorie a lui Tom Hanks, cu Rita Wilson. El îşi doreşte să ajungă un star al muzicii rap, înregistrând deja melodii şi apărând în videoclipuri.

Tom Hanks va putea fi urmărit în drama science-fiction "Cloud Atlas", acolo unde va apărea alături de Halle Berry.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro



Marele premiu şi locul I la POSADA ROCK 2012, direct în finala GBOB Romania

Trupele care îşi adjudecă primele două poziţii la Festivalul POSADA ROCK 2012, respectiv marele premiu şi locul 1, câştigă dreptul de a participa direct la finala naţională GBOB 2012. Facilitatea este oferită prin amabilitatea domnului Cristin Tomeci, Vice-Preşedinte la Global Battle of Bands şi Preşedinte al Music Europe Association.

 

Cristin Tomeci detaliază: “din postura de fost laureat al Festivalului POSADA ROCK, mi se pare firesc să ofer această oportunitate artiştilor în curs de afirmare.” Cristin Tomeci a câştigat alături de formaţia Rogvaiv prima ediţie a evenimentului, desfăşurată în 1986.

 

Miza pentru trupele participante în concurs nu se opreşte aici: formaţiile clasate pe primele patru poziţii vor fi premiate cu vouchere, în valoare totală de 2000 de euro, oferite de M&C Musical Instruments Distributor. Acestea vor putea fi utilizate pentru achiziţia de instrumente sau accesorii muzicale.

 

Premiile acordate cu sprijinul M&C Musical Instruments Distributor vor fi următoarele:

 

Marele premiu – voucher în valoare de 1000 euro

Locul 1 – voucher în valoare de 600 euro

Locul 2 – voucher în valoare de 300 euro

Locul 3 – voucher în valoare de 100 euro

 

Reprezentanţii M&C Musical Instruments Distributor, domnul Călin Ilie şi doamna Manon Viel, vechi prieteni şi susţinători ai festivalului, declară: „suntem onoraţi să susţinem un eveniment de tradiţie precum Festivalul Posada şi să venim în sprijinul tinerilor muzicieni.

 

În 2012, Festivalul de la Posada Rock 2012 se va bucura, în premieră şi de participare internaţională dar, îşi va păstra şi statutul de festival concurs, regulamentul fiind disponibil aiciÎnscrierile continuă până pe 10 august. Materialele specificate în regulament sunt aşteptate pe adresa de mail: posadarock2012@gmail.com

 

 

Ediţia din acest an va avea loc pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel. Un spaţiu destinat campării va fi amenajat în imediata vecinătate a zonei ce găzduieşte festivalul. Camparea va fi gratuită, pentru deţinătorii de bilet sau abonament.

 

Biletele se găsesc în magazinele Diverta, Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti sau online pe: Eventimşi My Ticket. Preţul unui bilet de o zi va fi de 20 lei, iar un abonament valabil pentru toate cele 3 zile de festival va costa 40 lei. Achiziţia se poate face şi online, în format electronic pe www.rezervariclub.ro. Plăteşti online, cu cardul, unul sau mai multe bilete şi primeşti un cod unic cu care te prezinţi la intrare în ziua concertului, alături de prietenii tăi. 

 

Festivalul Posada Rock este organizat de Primăria Municipiului Câmpulung, în parteneriat cu Asociaţia Ost Cultural Events şi Cavalleria Events.

 
Festivalul Posada a debutat în 1986 şi se desfăşura anual, timp de 3 zile în septembrie, la Teatrul de Vară al Casei de cultură "Tudor Muşatescu" din Câmpulung. A fost apreciat drept „cel mai bun festival concurs rock underground din România“ (Dicţionarul Rock Pop Folk – Humanitas, Bucuresti, Daniela Caraman Fotea, Cristian Nicolau, 1999). 


Piesa noua Kamelia – I don’t care

Dupa succesul incredibil avut cu single-ul "Prima Oara", dar si cu "Vara Rece", featuringul cu Eli, Kamelia schimba un pic directia si promoveaza o piesa electro – "I Don’t care".

 

Piesa este produsa de catre George Hora, fratele artistei, la Studio 66 in Timisoara iar muzica si versurile le apartin.

 

"Sunt o persoana foarte activa si intotdeauna imi place sa transmit energie prin muzica mea. Mi-am imaginat o piesa pe care sa poti dansa in club, sa o canti sub dus sau sa dansezi in masina cat stai la semafor. Cred ca entuziasmul pe care il emana publicul la concerte m-a inspirat cel mai tare pentru noua piesa!" a spus Kamelia despre noul experiment muzical.

 


Videoclip nou Pink – Blow me (One last kiss)

Pink a lansat si videoclipul pentru noul sau single, "Blow Me (One Last Kiss)", pe care l-a lansat luna trecuta.

Piesa este primul single de pe cel de-al saselea album al artistei, "The Truth About Love", care va fi disponibil incepand cu 18 septembrie.

 
Videoclipul este unul alb-negru de tip film frantuzesc, care o prezinta pe cantareata intai la un picnic cu barbatul ei. Vazand ca acesta o ignora, ea ii arunca un pahar de vin in fata si pleaca. Ulterior il vede cerand-o de nevasta pe o alta femeie si se prezinta intr-un outfit gotic sa le strice nunta.

Pe noul album Pink este invitata si Lily Allen, dar si fetita de 13 ani a lui Pink, Willow.

 


Armin Only Mirage World Tour – intreaga inregistrare video a spectacolului – acum si online!

Ca surpriza pentru fanii sai, Armin Van Buuren a uploadat inregistrarea video a show-ul sau, Armin Only – Mirage, integral, online, dar a si lansat un DVD cu acelasi nume.

 

 

Pe 13 noiembrie 2010, fanii lui Armin s-au adunat la Jaarbeurs, in Utrecht, unde au sarbatorit lansarea albumului sau, “Mirage". Acest show a fost punctul culminant al turneului mondial Armin Only 2010, dupa un turneu inpeste 15 tari de pe 5 continete.

 

 

La spectacolul din Ultrech, care a durat noua ore, au fost prezenti peste 15.000 de iubitori de muzica ce au dansat pe muzica artistului inconjurati de decoratiuni cu tematica Mirage, cel de-al patrulea album al DJ-ului si producatorului. Invitati speciali, spectacol audio-vizual, lumini, culori si surprize: cam asa poate fi descrisaacea noapte magica.

 

 

Pentru cei care vor sa retraiasca acele momente, dar si pentru cei care nu au avut ocazia de a fi prezenti in seara cu pricina, spectacolul este acum disponbil intregral pe www.ArminVanBuuren.com, dar si pe suportDVD. Versiunea Armin Only – Mirage DVD are in plus, fata de materialul de pe website, filmari din backstage, interviuri si o sumedenie de piese.

 

 

Armin van Buuren se intoarce in Romania sambata, 4 august, in cea de-adoua zi a The Mission Dance Weekend.

 

Pentru mai multe informatii despre The Mission Dance Weekend, festivalul in cadrul caruia va mixa si Armin Van Buuren, va rugam sa accesati: https://www.best-event.ro/evenimente/the-mission-dance-weekend-edition-0-5-2012.html


Premii in valoare totala de 2000 euro la Festivalul POSADA

Trupele clasate pe primele patru poziţii la concursul din cadrul Festivalului POSADA vor fi premiate cu vouchere, în valoare totală de 2000 de euro, oferite de M&C Musical Instruments Distributor. Acestea vor putea fi utilizate pentru achiziţia de instrumente sau accesorii muzicale.

 

Premiile acordate vor fi următoarele:

 

Marele premiu – voucher în valoare de 1000 euro

Locul 1 – voucher în valoare de 600 euro

Locul 2 – voucher în valoare de 300 euro

Locul 3 – voucher în valoare de 100 euro

 

Reprezentantul M&C Musical Instruments Distributor, domnul Călin Ilie, vechi prieten şi susţinător al festivalului, declară: „suntem onoraţi să susţinem un eveniment de tradiţie precum Festivalul Posada şi să venim în sprijinul tinerilor muzicieni.

 

În 2012, Festivalul de la Posada se va bucura, în premieră şi de participare internaţională dar, îşi va păstra şi statutul de festival concurs, regulamentul fiind disponibil aiciÎnscrierile continuă până pe 10 august. Materialele specificate în regulament sunt aşteptate pe adresa de mail: posadarock2012@gmail.com

 

Ava Inferi este primul invitat de peste hotare al Festivalului Posada 2012. Trupa portugheză va reveni în România, în formula: Rune Eriksen (chitară), Carmen Susana Simoes (voce), Joana Messias (bas), Andre Sobral (chitară) Sasha Horn (tobe) şi va susţine un recital, în seara de 8 septembrie.

 

Ediţia din acest an va avea loc pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel. Un spaţiu destinat campării va fi amenajat în imediata vecinătate a zonei ce găzduieşte festivalul. Camparea va fi gratuită, pentru deţinătorii de bilet sau abonament.

 

Biletele se găsesc în magazinele Diverta, Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti sau online pe: Eventim şi My Ticket. Preţul unui bilet de o zi va fi de 20 lei, iar un abonament valabil pentru toate cele 3 zile de festival va costa 40 lei.

 

Biletele se vând şi online, în format electronic pe www.rezervariclub.ro. Plăteşti online, cu cardul, unul sau mai multe bilete şi primeşti un cod unic cu care te prezinţi la intrare în ziua concertului, alături de prietenii tăi. 

 

Festivalul Posada este organizat de Primăria Municipiului Câmpulung, în parteneriat cu Asociaţia Ost Cultural Events şi Cavalleria Events.

 
Festivalul Posada a debutat în 1986 şi se desfăşura anual, timp de 3 zile în septembrie, la Teatrul de Vară al Casei de cultură "Tudor Muşatescu" din Câmpulung. A fost apreciat drept „cel mai bun festival concurs rock underground din România“ (Dicţionarul Rock Pop Folk – Humanitas, Bucuresti, Daniela Caraman Fotea, Cristian Nicolau, 1999). 

Videoclip nou Cheryl Cole – Under the sun

Cheryl Cole a lansat videoclipul pentru cel de-al doilea single de pe albumul A Million Lights. Under the Sun este genial, iar Cheryl arata superb, e foarte frumoasa, iar lookul ales i se potriveste de minune

Cu un look de anii 60, Cheryl vrajeste toti barbatii din orasul in care se afla, opreste circulatia pentru a dansa pe o masina si intoarce priviri nemultumite din partea femeilor.

 

Videoclip nou Jennifer Lopez – Goin’ In

Noul videoclip Jennifer Lopez in colaborare cu Flo Rida, "Goin’ In", pe care il puteti urmari mai jos.

 

AICI

 

Videoclipul va fi presarat cu multe scene de dans, piesa fiind extrasa de pe coloana sonora a filmului Step Up Revolution. Materialul este regizat de Ace Norton, care a mai lucrat cu Foster The People, The Fray sau Mandy Moore.

 

Clipul este presarat cu multe scene de dans, piesa fiind extrasa de pe coloana sonora a filmului Step Up Revolution.

Noua piesa este extras de pe "Dance Again… the Hits ", primul album best-of din cariera cantaretei, lansat pe 24 iulie, chiar de ziua sa de nastere.

Videoclip nou Deadmau5 feat. Chris James – The Veldt

Deadmau5 a lansat videoclipul care da numele celui mai nou EP al sau, "The Veldt". Piesa este o colaborare cu Chris James, iar videoclipul ei animat poate fi vazut mai jos.

Facuta de Qudos Animations, productia prezinta doi copii care aleagra printr-o jungla si fug prin iarba.

Mau5trap/Parlophone au lanast pe 25 iunie 2012 noul EP Deadmau5, "The Veldt". Albumul include si colaborarea de zile mari cu Cypress Hill, "Failbait". 

Deadmau5 a facut piesa "The Veldt" intr-o sesiune Live Streaming de 22 de ore in fata fanilor, ce a avut loc in martie 2012. Melodia este inspirata de o nuvela S.F. scrisa de autorul Ray Bradbury. 

In ultima perioada, Deadmau5 a fost foarte prezent in presa, in special datorita comentariilor pe care le-a facut la adresa Madonnei. Producatorul canaian a numit-o pe regina muzicii pop "idioata", deoarece a asociat muzica electronica cu consumul de droguri.

 




Demi Moore are o nouă relaţie: Cine este partenerul actual al actriţei – FOTO

Demi Moore are o nouă relaţie de la despărţirea de Ashton Kutcher, ce i-a produs actriţei o depresie puternică şi a cauzat internarea acesteia într-o clinică de reabilitare.

 După ce Ashton Kutcher a fost văzut în presă alături de actuala sa parteneră, actriţa Mila Kunis, fosta soţie a acestuia, Demi Moore, a ieşit în public cu noul său iubit, relatează Huffington Post.

Noul partener al lui Demi Moore este actorul de origine neo-zeelandeză Martin Henderson, în vârstă de 37 de ani.
 Şi de această dată Demi Moore (49 de ani) şi-a ales un iubit mai tânăr, iar diferenţa de vârstă dintre cei doi este considerabilă, de 12 ani.

Demi Moore şi Ashton Kutcher au anunţat că divorţează în luna noiembrie a anului trecut, mariajul celor doi rezistând şase ani. După despărţire, Demi Moore a fost internată într-o clinică de reabilitare, pe care a părăsit-o în luna aprilie a acestui an.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro

 

 

 


S-au pus in vanzare biletele pentru Festivalul POSADA

S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul POSADA

 

De astăzi se pot achiziţiona bilete pentru Festivalul concurs POSADA 2012, care va avea loc în perioada 7 – 9 septembrie la Câmpulung Muscel.

 

Acestea se găsesc în magazinele Diverta, Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti sau online pe: Eventim şi My Ticket. Preţul unui bilet de o zi va fi de 20 lei, iar un abonament valabil pentru toate cele 3 zile de festival va costa 40 lei.

 

Biletele se vând şi online, în format electronic pe www.rezervariclub.ro. Plăteşti online, cu cardul, unul sau mai multe bilete şi primeşti un cod unic cu care te prezinţi la intrare în ziua concertului, alături de prietenii tăi. 

 

În 2012, Festivalul de la Posada se va bucura, în premieră şi de participare internaţională. Dar, îşi va păstra şi statutul de festival concurs, regulamentul fiind disponibil aici

 

Ava Inferi este primul invitat de peste hotare al Festivalului Posada 2012. Trupa portugheză va reveni în România, în formula: Rune Eriksen (chitară), Carmen Susana Simoes (voce), Joana Messias (bas), Andre Sobral (chitară) Sasha Horn (tobe) şi

va susţine un recital, în seara de 8 septembrie.

 

Ava Inferi  activează din 2004, în zona doom-goth, iar chitaristul Rune Eriksen descrie stilul abordat drept: “o căsătorie între întunecat şi angelic.” Rune Eriksen, aka Blasphemer, este bine cunoscut publicului din postura de chitarist al trupei norvegiene Mayhem, din care a făcut parte timp de 13 ani. Un alt proiect, de factură black thrash, în care Rune se manifestă este Aura Noir.

 

Solista Carmen Simoes este o voce bine cotată a scenei metal europene, iar în palmaresul ei artistic se regăseşte o onorantă colaborare cu muzicienii de la Moonspell.   

Ediţia din acest an va avea loc pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel. Un spaţiu destinat campării va fi amenajat în imediata vecinătate a zonei ce găzduieşte festivalul. Camparea va fi gratuită, pentru deţinătorii de bilet sau abonament.

 

Festivalul Posada este organizat de Primăria Municipiului Câmpulung, în parteneriat cu Asociația Ost Cultural Events şi Cavalleria Events.

 
Festivalul Posada a debutat în 1986 şi se desfăşura anual, timp de 3 zile în septembrie, la Teatrul de Vară al Casei de cultură "Tudor Muşatescu" din Câmpulung. A fost apreciat drept „cel mai bun festival concurs rock underground din Romania“ (Dicţionarul Rock Pop Folk – Humanitas, Bucuresti, Daniela Caraman Fotea, Cristian Nicolau, 1999).

Videoclip nou Trey Songz – Simply amazing

Trey Songz a lansat un videoclip romantic pentru piesa “Simply Amazing”.

  
“Simply Amazing” este cea mai noua piesa de la Trey Songz si va fi inclusa pe albumul “Chapter V”. Pentru noul album, care va fi lansat pe 21 august, artistul a colaborat cu Big Sean, Kelly Rowland si Lil Wayne, insa intalnim si un featuring cu T.I.

  
Videoclipul piesei “Simply Amazing” a fost regizat de Justin Francis. In clip il vedem pe Trey Songz in timp ce se chinuie sa cucereasca o femeie de care s-a indragostit nebuneste.

 

Piesa noua The Script feat. Will.I.Am – Hall of fame

Una dintre cele mai de succes formatii britanice din ultimii trei ani, The Script revine cu un nou album si o noua colaborare. Lui Danny O’Donoghue si gastii li se alatura will.i.am pentru piesaHall of Fame, primul single de pe viitorul alb

 

The Script s-au lansat in 2008 cu piese devenite deja clasice: The Man Who Can’t Be Moved sauBreakeven, iar albumul lor de debut a intrat direct pe prima pozitie in topurile din UK si Irlanda, iar urmatorul material le-a adus succesul si in SUA unde au ajuns pana pe locul 3 in topul Billboard.

 

Hall of Fame e o exact genul acela de piesa de empowerment pe care o asteptam de la The Script.

 

 

Hall of Fame va fi lansata oficial pe 19 august in Marea Britanie si Irlanda, iar albumului baietilor va fi lansat la inceputul lunii septembrie. Eu va las sa mai ascultati inca o piesa de la ei, una dintre cele care i-a facut cunoscuti in SUA.

um al baietilor, #3.

Kim Jong-un s-a căsătorit, anunţă televiziunea nord-coreeană

Liderul nord-coreean Kim Jong-un s-a căsătorit, iar numele soţiei sale este Ri Sol-ju, a anunţat televiziunea de stat nord-coreeană, citată miercuri de către Ministerul sud-coreean al Unificării.
Televiziunea nord-coreeană a precizat că Kim Jong-un şi soţia sa Ri Sol-ju au participat la inaugurarea unui parc de distracţii din Phenian, a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului sud-coreean însărcinat cu afaceri privind cele două state coreene.

 

Sursa : www.mediafax.ro

Şase morţi după prăbuşirea unui elicopter militar în sudul Franţei

Şase persoane au murit, miercuri, după prăbuşirea unui elicopter Eurocopter care efectua un zbor-test în Defileul Verdon (sudul Franţei), anunţă autorităţile regionale.
 La locul accidentului au fost găsite şase cadavre. Elicopterul efectua un zbor-test înainte de a fi livrat Albaniei.

Un purtător de cuvânt al companiei Eurocopter a confirmat că cele şase victime sunt angajaţi ai grupului.

Accidentul a avut loc în apropierea comunei La Palud-sur-Verdon din regiunea Provence, probabil din cauză că elicopterul a atins un cablu electric.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro