Un necunoscut a incercat sa patrunda in locuinta din Los Angeles a lui Paris Hilton

Paris Hilton s-a speriat foarte tare, marţi, când a descoperit, la primele ore ale dimineţii, un bărbat necunoscut care încerca să intre prin efracţie în domiciliul ei din Los Angeles.

""

Necunoscutul, care i-a atras atenţia celebrei moştenitoare a imperiului Hilton – potrivit unui mesaj postat chiar de aceasta pe contul ei de pe platforma de microblogging Twitter -, a fost arestat marţi, în jurul orei locale 6.30 (13.30 GMT), a explicat Richard French, un purtător de cuvânt al poliţiei din Los Angeles.

Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost arestat înainte de a putea intra în locuinţa starletei.

Paris Hilton a scris pe Twitter că necunoscutul era înarmat cu două cuţite, însă poliţia nu a confirmat această informaţie.

Starleta americană, devenită actriţă, cântăreaţă, designer, director de companie, dar mai ales o petrecăreaţă notorie, apare cu regularitate pe prima pagină a ziarelor din lumea întreagă.

Cea mai recentă "ispravă" a starletei datează din luna iulie, când a fost arestată în Corsica pentru posesie de canabis. Paris Hilton a fost interogată de jandarmeria franceză, fiind eliberată în scurt timp din cauza cantităţii infime de droguri ce a fost descoperită asupra ei – mai puţin de un gram.

Lindsay Lohan, externata mai devreme dintr-o clinica de dezintoxicare

Actriţa americană Lindsay Lohan a fost externată, marţi, din clinica de dezintoxicare în care a fost închisă din ordinul justiţiei americane, după ce a efectuat doar 22 de zile din programul de dezintoxicare care durează în mod obişnuit trei luni.

""

Actriţa americană a fost externată la doar câteva zile de la publicarea unor informaţii în presa internaţională potrivit cărora medicii care o tratează nu cred că aceasta ar suferi de probleme cauzate de dependenţa de droguri sau de tulburări psihice, aşa cum a fost diagnosticată anterior.

Site-ul Radaronline.com a fost primul care a anunţat că Lindsay Lohan a părăsit acea clinică din Los Angeles, marţi după amiază, iar potrivit site-ului TMZ.com, actriţa americană va primi tratament la domiciliu.

O nouă audiere a cazului ei este programată pentru miercuri, însă, cel mai probabil, actriţa nu va fi prezentă la tribunal.

Lindsay Lohan a fost eliberată din închisoare la începutul lunii august , după ce a efectuat doar 13 zile din pedeapsa de 90 de zile pe care a primit-o pentru violarea regimului de eliberare condiţionată impus în 2007, pentru conducere sub influenţa alcoolului şi deţinere de cocaină. Actriţa a fost eliberată pentru bună purtare şi pentru că autorităţile californiene doresc să evite supraaglomerarea închisorilor din Los Angeles.

Lohan s-a internat imediat într-un program de 90 de zile, conceput pentru conştientizarea pericolelor generate de consumul de alcool.

Site-ul TMZ.com citează o serie de medici care consideră că Lindsay Lohan nu a fost corect diagnosticată, actriţa luând mulţi ani medicamente pentru a combate sindromul de hiperactivitate. Potrivit aceluiaşi site, actriţa a fost incorect diagnosticată şi cu tulburare bipolară.

Lindsay Lohan, în vârstă de 24 de ani, a devenit cunoscută la vârsta de 11 ani, când a jucat în filmul "Capcană pentru părinţi", şi a fost considerată una dintre cele mai talentate actriţe tinere de la Hollywood. Cariera ei a atins un moment de vârf în 2003 – 2004, când a jucat în filmele "Vinerea trăznită/ Freaky Friday" şi "Fete rele/ Mean Girls". Dar la vârsta de 20 de ani, Lohan mergea deja la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi, iar stilul ei de viaţă petrecăreţ era descris pe larg de site-urile de ştiri mondene.

Cel mai recent proiect cinematografic al său este un film despre starul porno al anilor 1970 Linda Lovelace, care ar fi trebuit să fie realizat în această vară

Recorduri sexuale

Se spune ca din punct de vedere sexual, normalul este definit de fiecare cuplu in parte. Insa, ca in orice domeniu, exista recorduri.

Cea mai ridicola metoda de contraceptie, cea mai mare orgie sexuala, cel mai rapid orgasm sau cel mai mic penis din lume, sunt numai cateva dintre "ciudateniile" mentionate de studiile se sexologie.

""

Cea mai periculoasa tehnica sexuala

Exista pericole pe care oamenii nu le cunosc si in consecinta nu le pot preveni. In materie de sex, una dintre cele mai riscante tehnici este ca barbatul sa sufle puternic aer in vaginul partenerei lui. Accidental sau intentionat, acest gest poate fi fatal. Cauza decesului este embolismul pulmonar (obstructia unei artere pulmonare). Acesta poate determina moarte subita sau la circa 30 de minute de la aparitia simptomelor.

Cel mai ciudat afrodisiac

Categoria afrodisiacelor cuprinde si stimulenti de alta natura… Poate ca cele mai bizare afrodisiace sunt acelea care presupun o doza de canibalism.
Un imparat chinez din antichitate obisnuia sa bea sangele caprioarelor pe care le detinea, pentru a-si spori virilitatea. De aici pana la a manca organe umane, nu a fost decat un pas. Placenta, sangele menstrual, sperma si chiar organele genitale umane ajunsesera sa fie consumate ca afrodisiace.

Eunucii chinezi sperau sa isi recapete potenta cu ajutorul viermilor pe care ii mancau din capetele criminalilor decapitati.

Cea mai ridicola metoda de contraceptie

Soranus a fost un medic grec din perioada 98-138 i.Hr., care a studiat in Alexandria si a practicat medicina in Roma, in timpul domniei imparatului Hadrian.

Este autorul a aproximativ 40 de carti si, dupa ce ne-a dezvaluit cum ar trebui femeile sa evite o sarcina nedorita, nu putem decat sa banuim ce alte sfaturi "inspirate" contin cartile sale…

Intr-un pasaj din "Gynaecology" Soranus recomanda femeilor ca in momentul actului sexual, cand partenerul ejaculeaza, sa isi tina respiratia in timp ce isi retrag usor corpul, pentru ca penisul sa nu penetreze complet vaginul, eliberand sperma catre uter.

Apoi, trebuie sa se ridice si sa se aseze cu genunchii flexati, incercand ca din aceasta pozitie sa stranute de mai multe ori.

Primul prezervativ

In 1564 a fost publicata postum cartea "De Morbo Gallico", apartinand lui Gabriello Fallopio (1523-1563). In paginile acesteia anatomistul italian descria un invelis din panza pe care l-a inventat pentru ca cei activi sexual sa se poata proteja impotriva bolilor venerice. Creat pentru a se mula pe penis, "prezervativul" putea fi utilizat si intern, prin inserarea sa in uretra.

Cel mai rapid orgasm

Aproximativ 6.4% dintre barbati pot atinge orgasmul in mai putin de 10 secunde, lucru valabil in general pentru cei care nu au depasit varsta adolescentei. In cazul femeilor, s-a constatat ca exista variatii temporale semnificative: daca unele dintre ele au nevoie de 8 minute pentru a ajunge la orgasm, altele il pot experimenta dupa 1 minut sau chiar 30 de secunde.

Recorduri pe scurt

Starul porno John Dough putea satisface 55 de femei pe zi.

O femeie cunoscuta drept Huston a socat intreaga lume civilizata in 1999 cand in timpul unei orgii a facut sex in mai putin de 10 ore cu 620 de barbati. Actiunea a fost filmata, fiecare contact sexual durand aproximativ 58 de secunde.

Doctorul Vernon Coleman a inregistrat cel mai lung act sexual care a durat 15 ore. Recordul a fost stabilit de o vedeta de film, Mae West si iubitul ei.

Cea mai mare orgie a avut loc in anul 200 i.e.n. in Roma, unde in jur de 7000 de oameni s-au abandonat deodata placerilor sexului.

Intr-un trib din insulele Oceanului Pacific, singurul care are voie sa defloreze tinerele fecioare este regele, adica intre 6 si 10 fete zilnic, in jur de 37.000 de-a lungul vietii.

Englezul Sean Stewart este considerat cel mai tanar tata. La 20 ianuarie 1998, pe cand avea numai 12 ani, a devenit parintele unui baietel.

Cel mai mic penis cunoscut masura circa 1 cm in erectie, fiind adus printr-o interventie chirurgicala de reconstructie la circa …3 cm.

Cel mai mare penis, atestat medical in secolul trecut de catre Dr. Robert L. Dickinson masura circa 13.5 inch lungime (circa 35 cm)

Laura Cosoi, sotie de mafiot in "Nasa", cea mai noua productie MediaPro Pictures

Laura Cosoi joacă rolul unei soţii de mafiot în filmul "Naşa", cea mai nouă producţie MediaPro Pictures. Filmul "Naşa", produs de MediaPro Pictures, a intrat în a treia săptămână de filmare.

""

Ascunsă într-o casă din centrul Bucureştiului deja de două săptămâni, Jennifer (Whitney Anderson), o profesoară de literatura engleză stabilită în România, ţine piept atacurilor lui Spânu-The Madfather (Alex Velea) şi ale oamenilor lui, Katia (Cătălina Grama/ Jojo) şi Manase (Mihai Bobonete). Ea a fost nevoită să îşi formeze propriul clan mafiot pentru a-l învinge pe interlopul local cu propriile arme şi astfel să îşi salveze soţul, pe Radu Prodan (Dragoş Bucur), din închisoare.

Seriei de femei remarcabile din acest film – o poveste atemporală, cu personaje memorabile şi cu distribuţie de excepţie – i se adaugă, în aceste zile, Laura Cosoi. Aceasta este soţia lui Manase (Mihai Bobonete), a cărei principală preocupare este familia şi în special copilul lor nou-născut. Soţii Prodan au botezat acest copil, aşadar personajul Laurei se simte apropiat de Jennifer într-un mod special. În casa acesteia, soţia lui Manase caută adăpost când simte că familia ei este pusă în pericol.

În "Naşa", Laura Cosoi apare doar în câteva secvenţe, dar punctează anumite situaţii comice neaşteptate. După cum spune şi ea, "rolul este unul mic, dar plin de culoare". În ceea ce priveşte echipa, actriţa este deja la al treilea proiect alături de aceiaşi oameni. "Mă bucur să îi regăsesc pe cei care între timp mi-au devenit prieteni, pentru al treilea an consecutiv, după «Ho Ho Ho», anul trecut, şi «Un film simplu», acum doi ani. Şi mă mai bucur şi să mă reîntorc la comedie, e genul cu care mi-am început cariera şi în care joc cu mare plăcere de fiecare dată", a declarat Laura Cosoi.

O alta prezenţă secundară, dar de o importanţă covârşitoare în derularea poveştii, este Părintele Pafnutie, interpretat de Florin Busuioc. Părintele este, de fapt, un fost mafiot căit şi retras în mănăstire, dar care este readus acum de Jennifer între cele lumeşti, pentru a-i deveni sfetnic în noua sa carieră la limita legalităţii. "Deşi a ales să meargă la mănăstire, să se cureţe de păcate, vechile apucături nu pot fi pe deplin uitate, aşadar este uşor de convins cu câteva sticle de vin", îşi descrie Florin Busuioc personajul. Referitor la faptul că, mai tot filmul, Părintele degustă diferite sticle de băutură, Florin Busuioc dezvăluie: "Băutura pare că l-ar scoate din context în timpul desfăşurării acţiunii, dar până la urmă ne dăm seama că aceasta îi dă, de fapt, echilibru".

Mihai Traistariu sustine ca Maria Ciobanu vrea sa il dea in judecata pentru piesa "Lie, ciocarlie"

Cântăreţul Mihai Trăistariu a declarat pentru MEDIAFAX, miercuri, că Maria Ciobanu intenţionează să îl dea în judecată pentru utilizarea melodiei "Lie, ciocârlie" pe albumul lui de muzică populară, artista susţinând că drepturile asupra piesei îi aparţin.

""

Potrivit declaraţiilor lui Mihai Trăistariu, cântăreaţa Maria Ciobanu susţine că el nu avea voie să interpreteze piesa "Lie, ciocârlie", deoarece este melodia ei.

Însă Trăistariu susţine că a inclus această melodie pe albumul său după ce a verificat la Uniunea Compozitorilor cui aparţin drepturile asupra ei, acestea fiind în proprietatea urmaşilor Mariei Lătăreţu. "Piesa este a Mariei Lătăreţu. (…) Familia Lătăreţu (urmaşii artistei, n.r.) mi-a zis că pot să cânt melodia. Eu mi-am făcut datoria legală", a declarat Trăistariu pentru MEDIAFAX.

Potrivit muzicianului, Maria Ciobanu nu deţine drepturi asupra melodiei, el fiind cel de-al optulea artist care interpretează piesa.

"Eu am făcut varianta mea la piesă şi o cânt cu încă o octavă deasupra melodiei cântate de Maria Ciobanu", a precizat Trăistariu.

Pe 5 iulie, Mihai Trăistariu a lansat albumul de muzică populară intitulat "Lie, ciocârlie".

Într-un comunicat de presă remis înainte de lansarea albumului se preciza că "patru din piesele de pe album, piese vechi de altfel, au încă autorii în viaţă sau moştenitorii acestora, astfel că pentru fiecare dintre ele casa de discuri a artistului (Roton) a trebuit să obţină acordul de la UCMR-ADA pentru a le putea cânta Mihai Trăistariu. E vorba de piesele: «Lie, ciocârlie» (muzică şi text: Maria Lătăreţu) , «Luai cârliglu», «Sanie cu zurgălăi» şi «Căsuţa noastră»" .



Mariah Carey este insarcinata in patru luni

Cântăreaţa americană Mariah Carey este însărcinată în patru luni, informează în exclusivitate site-ul RadarOnline.com, specializat în ştiri despre celebrităţi.

""

Atât cântăreaţa, cât şi soţul ei, Nick Cannon, sunt extrem de bucuroşi, însă au hotărât să nu vorbească deocamdată în public despre sarcina artistei.

În viaţa privată, însă, lucrurile se petrec diferit, potrivit unei surse, care a declarat pentru RadarOline.com că Nick Cannon vorbeşte cu prietenii apropiaţi despre sarcina soţiei sale.

Cu toate acestea, luni, Nick Cannon a infirmat în public, încă o dată, zvonurile referitoare la sarcina soţiei sale. "Am mai spus-o în trecut şi o voi mai spune şi în viitor: atunci când soţia mea va avea chef să vorbească despre un anumit subiect, veţi afla acele lucruri direct de la ea", a declarat Nick Cannon într-o emisiune radiofonică.

"Mariah a făcut eforturi mari pentru a rămâne însărcinată", a declarat o sursă pentru RadarOnline.com, care a adăugat cu această ocazie că artista nu intenţionează să îşi anunţe sarcina în viitorul apropiat. Aceeaşi sursă a precizat că Mariah Carey ar fi însărcinată în patru luni.

La sfârşitul săptămânii trecute, cântăreaţa a concertat în Brazilia, iar aspectul ei fizic a alimentat zvonurile despre sarcina cântăreţei. După concert, artista a scris pe contul ei de pe platforma de microblogging Twitter: "Serios, îmi place să fiu aici, oamenii sunt frumoşi atât la exterior, cât şi în interior. În seara aceasta mi-a fost greu să cânt, din anumite motive personale, însă ei m-au ajutat să trec cu bine peste aceste momente".

În ultimele săptămâni, în presa internaţională au apărut numeroase informaţii despre o posibilă sarcină a cântăreţei, care s-a îngrăşat foarte mult. Artista nu a confirmat însă aceste informaţii.