Fanii adevarati au omagiat-o in liniste pe Madalina Manole; altii au venit doar pentru poze

Tragismul morţii Mădălinei Manole a fost biruit, joi, la Sala Radio, timp de câteva ore, de setea de senzaţional a celor veniţi mai mult pentru o ultimă poză cu vedeta decât pentru a se reculege la căpătâiul ei, însă ziua s-a încheiat cu fanii adevăraţi, care au vegheat-o tăcuţi ascultându-i muzica.

Deşi în mulţime se aflau şi oameni îndureraţi şi înlăcrimaţi, deşi sosirea sicriului cu trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole a fost întâmpinată cu aplauze, timp de mai multe ore, până la lăsarea serii, pe la căpătâiul artistei au trecut sute de oameni cu lumânări cumpărate din faţa sălii, de la "întreprinzători" pentru 1 leu, cu telefoane mobile pentru poze şi cu flori, cei mai mulţi părând atraşi însă de dorinţa de senzaţional, nu de aceea de a omagia un artist.

O situaţie extrem de tristă, în care o cântăreaţă cunoscută a ales să se sinucidă exact în ziua în care împlinea 43 de ani, lăsând în urmă un soţ şi un copil, nişte părinţi îndureraţi, mai întâi a şocat, după care apetitul pentru cancan s-a făcut simţit, iar ceea ce s-a petrecut la Sala Radio a confirmat din plin acest lucru.

Sute de flori şi zeci de lumânări înconjurau sicriul artistei şi oamenii se perindau în jurul lui, uneori chiar stând la rând de mai multe ori pentru a prinde un "cadru mai bun" pe ecranele telefoanelor mobile. În mijlocul acestei mulţimi pestriţe şi care manifesta extrem de puţină grijă pentru durerea sa, se afla soţul artistei, Petru Mircea, trist şi înlăcrimat, părând că suportă cu greu tot ce se întâmpla în jur.

Şi, ca într-un eşantion reprezentativ, tineri şi bătrâni, intelectuali şi muncitori, vedete şi oameni simpli, toţi au dovedit, dacă mai era nevoie, că dorinţa de senzaţional şi de cancan poate face să pălească orice altceva în jur.

Aceeaşi sete a dat şi nota articolelor de presă şi emisiunilor TV, dominate de omniprezenţii psihologi, de vedete îndurerate, dar şi de lungi dezbateri, în care sintagma "Fata cu părul de foc", cum i se spunea Mădălinei Manole, a fost exploatată, inspirat sau nu. De ce? Pentru că asta vor să audă/ vadă/ citească oamenii. Aşa că, joi, la Sala Radio, toată lumea făcea poze cu telefonul, după care, cei mai înfierbântaţi participau la discuţii în faţa sălii despre gestul Mădălinei Manole. Dacă a fost sau n-a fost bine ce a făcut şi de ce sau îşi exprimau nemuţumirea faţă de faptul că nu se dau poze cu artista, cum s-au dat la decesul regretatei Laura Stoica.

Balcoanele sălii, care dădeau spre sicriul descoperit al artistei, erau arhipline şi, ignorând tristeţea familiei şi solemnitatea momentului, toţi îşi dădeau coate şi se îmbrânceau ca să ajungă mai aproape şi să vadă cât mai bine. Ce? Doar ei ştiu.

Trist şi revoltător, totodată. Familia şi prietenii artistei nu au putut-o plânge în linişte, asistând, oarecum neputincioşi, la apetitul pentru cancan manifestat în forma sa cea mai agresivă.

Pe lângă toate acestea, vedetele de ieri şi de azi care cu o zi în urmă nu mai conteneau în a da declaraţii la televiziuni, radio şi în presă, exprimându-şi invariabil durerea şi stupefacţia, puţine dintre acestea au fost prezente la căpătâiul Mădălinei Manole. Au venit la Sala Radio Mirabela Dauer, Silvia Dumitrescu, Maria Cârneci, Victor Socaciu, Anastasia Lazariuc, Romică Ţociu, Titus Andrei, preşedintele SRR Demeter Andras. Unii nu au dat declaraţii, alţii s-au rezumat la a spune simplu că a fost o mare artistă.

La toate acestea se adaugă speculanţii care vindeau cu un leu lumânarea sau florăresele pe care, după cinci ore, sosirea poliţiştilor comunitari le-a alungat, dar numai până pe trotuarul de vizavi.

Spre seară, însă, situaţia s-a schimbat, locul celor veniţi doar de dragul spectacolului fiind luat de fanii adevăraţi ai Mădălinei Manole, care i-au stat la căpătâi, muţi de durere, veghind-o în acordurile muzicii sale. La miezul nopţii, tineri, bătrâni, copii încă se aflau la Sala Radio, aprinzând lumânări şi reculegându-se într-o linişte demnă şi atenuând astfel grotescul unora dintre momentele zilei.

Vineri, la Ploieşti, va urma o slujbă religioasă – deşi în cazul sinucigaşilor aceasta nu se face, conform regulilor Bisericii – prin derogarea dată, înalţii prelaţi căzând şi ei victime ale dorinţei publicului de senzaţional. Rămâne de văzut dacă cei care vor fi prezenţi la înmormântare vor înţelege să respecte memoria celei pe care spun că o iubesc şi o regretă sau va fi o nouă ocazie pentru paparazzi de circumstanţă.

""

NEW VIDEO || Tibi Scobiola "Away" ||

""

Tibi Scobiola si-a inceput cariera in America, unde timp de 11 ani a facut parte din peste 50 de show-uri gen Las Vegas sau Broadway, acumuland o vasta experienta scenica, alaturi de mari artisti internationali.

In 2007, Tibi intra in finala Eurovision cu piesa "Nu pot sa uit" compusa de Laurentiu Duta. Pasiunea pentru muzica se concretizeaza intr-o trupa de 5 muzicieni (Dinu Cretu  pian, Sebastian Sandor  bass, Cezar Panaitescu chitara, Mihai Postolache  chitara, Ciupi (Mandinga) – percutie) cu care alcatuieste un repertoriu de hit-uri internationale. La scurt timp, Tibi Scobiola concerteaza in cele mai importante cluburi din tara, lucrand in paralel si la cateva piese proprii.

Timp de un an, Tibi Scobiola Band este trupa emisiunii "Duminica in Familie", iar in prezent poate fi vazuta de luni pana joi alaturi de Mihai Morar in cadrul emisiunii "Rai da` Buni".

Proiectul TSB si-a lansat de curand primul single  piesa "Away"  in colaborare cu hitmaker-ul David Deejay: "Ma bucura aceasta colaborare pentru ca Adi Colceru (n.r. David Deejay) este un adevarat profesionist ce a putut aduce acestei piese un aer actual si in acelasi timp diferit fata de tot ce exista in acest moment pe piata muzicala romaneasca", spune Tibi.

 



HOT SUMMER VIDEO || Ella "Need Your Love" ||

""

 

Videoclipul oficial a avut loc in premiera astazi pe radio21, si e de asteptat sa intreaca "Surrender", daca vorbim despre succesul avut.

Dupa vreo doua ascultari, melodia suna destul de ok si suntem siguri ca daca ar fi sa facem comentarii negative, ar fi pentru faptul ca Ella nu e foarte cunoscuta si nu i se da credit asa devreme in cariera. Cat despre clip, este simplu, dar bine facut; prezinta o oarecare poveste prin niste cadre exotice, dar si treceri de la alb-negru la culori vii.



Top 3 parcuri de distractii pentru copii la care viseaza adultii

Disneyland din Paris, Prater din Viena sau PortAventura din Spania, aflat în apropierea Barcelonei, sunt destinaţii pentru o vacanţă de neuitat.

Vreţi să vă faceţi fericiţi copiii în vacanţă, duceţi-i într-unul din marile parcuri de distracţii ale Europei. Astfel, puteţi alege între Disneyland din Paris, Prater din Viena sau PortAventura din Spania, aflat în apropierea Barcelonei.

Disneyland-ul este format din trei parcuri tematice: Disney Village, Disneyland Park şi Walt Disney Studios. Pentru cele mai populare atracţii ale parcului există un sistem special de programare numit "Fast-Pass", care vă scuteşte de aglomeraţie. Astfel, vizitatorii trebuie doar să introducă într-un automat cardul primit la intrarea în parc şi vor primi un bilet cu care trebuie să se prezinte ulterior la turul ales.

"disney"