Tributul BOB MARLEY by EL NEGRO, cel mai de succes show reggae din România, susţinut de artişti autohtoni, ajunge anul acesta la cea de a şaptea ediţie. Cei care iubesc acest gen muzical sunt aşteptaţi pe 22 februarie în Club Fabrica. 

 


 

 

 

Memoria lui BOB MARLEY şi spiritul liber ce îl caracteriza pe muzicianul ce a oferit lumii hituri precum: “No Woman No Cry,” “Could You Be Loved,”  “I Shot The Sheriff,” sau “One Love” va fi celebrat de EL NEGRO & friends într-un show total, ce va recrea atmosfera perioadei de aur a curentului reggae.

 

EL NEGRO a luat fiinţă în februarie 1999 şi s-a impus pe piaţa muzicală românească

cu un sound nou, aparte şi fresh, însoţit de un mesaj orientat spre probleme sociale, de identitate şi evadări din cotidianul din ce in ce mai rutinat.  Dacă în primii ani de existenţă identitatea trupei este dată de melodia „Mi-e dor de tine”, piesa „Ploaia”, lansată în anul 2005, îi propulsează în topurile radiourilor şi devine noul reper sonor al formaţiei ce reuneşte muzicieni rafinaţi: Bogdan Negroiu (voce şi chitară), Daniel "Beavis" Olteanu (tobe, samplers), Vlad "Dalto" (bass), Helenne Munteanu (backing vocal), Cristi Chelsoi (chitara), Sofian Miron (saxofon) şi Alexandru Borsan (keyboards) sunt cei 7 membrii EL NEGRO care, pe 22 februarie vă aşteaptă în Club Fabrica la un regal BOB MARLEY.

 

Pentru concertul tribut BOB MARLEY by EL NEGRO sunt în vânzare bilete la preţul de 20 lei. Acestea sunt disponibile în toată reţeaua BILETOO. Punctele de vânzare se găsesc la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), Librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor şi Cinema Patria. Cei ce doresc să comande online, o pot face de pe www.biletoo.ro şi  www.blt.ro.

About Post Author

Lasă un răspuns