Trupa suedeză power metal Sabaton va concerta, pe 14 august, la Arenele Romane din Bucureşti în cadrul „The Great Tour”

 

Sabaton, fondată în 1999, a lansat nouă albume de studio. A debutat discografic cu „Primo Victoria” (2005), căruia i-au urmat, între altele, „Attero Dominatus” (2006), „Coat of Arms” (2010), „Carolus Rex” (2012) şi „Heroes” (2014). Cel mai recent, „The Great War”, album-concept dedicat Primului Război Mondial, a fost lansat în iunie 2019.

În concertul pe care îl va susţine anul acesta la Bucureşti, trupa va prezenta piese de pe toate albumele.

Geplaatst door METALHEAD op Donderdag 28 november 2019

Biletele pentru eveniment pot fi cumpărate de pe iabilet.ro şi au preţuri de 109, 159 şi 219 lei, pentru primele 500 de tichete din fiecare categorie. În perioada de presale, ele vor costa 139, 179 şi 239 de lei, iar la intrare, 150, 200 şi 26 de lei. Tuturor preţurilor din earlybird şi presale li se adaugă o taxă de 10 lei.

Bilete: www.iabilet.ro/bilete-concert-sabaton-the-great-tour-48619/

Sabaton nu mai are nevoie de nicio prezentare! Suedezii se reintorc la Bucuresti si promit un show cu totul special care ne va plimba prin intreaga muzica a formatiei precum si prin cele mai importante etape istorice, cum ne-au obisnuit deja. Formatia are noua materiale discografice la activ, cel mai recent disc, ‘The Great War’ fiind un album concept, care trateaza Primul Razboi Mondial, conflagratie cunoscuta in istoriografie ca ‘Marele Razboi’.

Formatia are 20 de ani de activitate, perioada in care s-au propulsat in topul formatiilor de metal din intreaga lumea, ajungand sa se numere printre headlinerii celor mai importante festivalui de profil precum Wacken Open Air, Hellfest sau Download. Suedezii sunt recunoscuti pentru show-urile live pe care le fac, acestia castigand si premiul ‘Best Live Band’ din partea Metal Hammer Awards in repetate randuri.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele au urmatoarele preturi:

– Premium (cu loc) – 219 lei in earlybird, 239 lei in presale si 260 la intrare
– Teren (fara loc, in fata scenei) – 159 lei in earlybird, 179 in presale si 200 la intrare
– Acces General (cu loc) – 109 lei in earlybird, 139 lei in presale si 150 lei la intrare

Perioada earlybird este limitata la primele 500 de bilete din fiecare categorie

Pentru biletele „cu loc” accesul se face doar prin parc prin lateralele arenei.
Pentru biletele de pe Teren accesul se face pe la portile de jos din parc ale Arenelor Romane.
Biletele ofera participantilor acces doar in categoriile in care si-au cumparat bilet.
La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei.
Copiii sub 2 ani au acces gratuit doar in zona Teren (nu si pe scaune) si insotiti de un adult posesor de bilet valabil.
Recomandam fanilor care vin cu copii sub 10 ani sa le proteje acestora urechile cu casti speciale. La concert volumul va fi puternic si acesta poate afecta auzul copiilor.
Organizatorii vor organiza suficiente puncte de vanzare a bauturilor pentru a evita cozile, Arenele Romane fiind o locatie propice pentru evenimentele de gen. Recomandam totusi sa veniti la concert din timp si nu fix inainte de Sabaton. Este normal ca la orele de varf, fix inainte de intrarea pe scena a trupei cand se atinge capacitatea maxima a locatiei, barurile sa se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu cateva saptamani inainte de concert.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM

Fallen Arise și A Tear Beyond vor deschide concertul Nightwish

Nightwish revin dupa 3 ani in Romania, vineri, pe 17 august la ROMEXPO in aer liber pentru un concert memorabil! Showul face parte din turneul mondial „Decades” in care trupa sarbatoreste 20 de ani de activitate si se va bucura de o productie de exceptie.

In deschiderea finlandezilor vor urca pe scena Fallen Arise din Grecia si A Tear Beyond din Italia.

Fallen Arise

Vin din capital Greciei, Atena si au aproape un deceniu de activitate, timp in care au scos doua albume si un EP. EP-ul, ‘Eternal’, a fost lansat in 2011, urmat de albumul de debut, doi ani mai tarziu, ‘Ethereal’. Cel mai recent disc a fost lansat in 2015 si se intituleaza ‘Adeline’.

Abordeaza ca stil Symphonic Metalul care s-a cristalizat de-a lungul timpului conferind un sound aparte trupei.

De-a lungul timpului acestia au impartit scena cu formatii precum Paradise Lost, Moonspell, Destruction, Katatonia sau Pain of Salvation.

In momentul de fata Fallen Arise inseamna:

Fiona Creaby – Voce

Vlassis K. – Voce

Gus – Clape

Giacomo Paradiso – Chitara

Paul Kull Culley – Bass

MariosK. – Tobe

 

A Tear Beyond

Originari din Vicenta, Italia, A Tear Beyond e o combinatie muzicala de gothic si industrial.

Cu 3 albume lansate in 10 ani de cariera, formatia si-a cristalizat o filosofie proprie in spatele muzicii si a actului artistic propriu-zis.

De-a lungul carierei au cantat alaturi de Fleshgod Apocalypse, At The Gades, Anthrax sau Enslaved.

A Tear Beyond inseamna:

Claude Arcano – Voce

Ian – Chitara

Undesc – Chitara

Canve – Bass

Phil – Clape

Skano – Tobe

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Beraria H, Targul Cartii (Pasajul Latin), Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si in Statiile de Plata SelfPay din toata tara.

Biletele au urmatoarele preturi:

– presale: 300 lei Cat A, 245 lei Cat B, 189 lei Cat C, 149 lei Cat D

– la intrare: 320 lei cat A, 255 lei Cat B, 199 lei Cat C, 159 lei Cat D

Arkhon Infaustus si Ranger la Old Grave Fest VII

Avem placerea sa anuntam doua trupe din parti diferite ale metalului care se reunesc pentru a intrupa perfect viziunea pentru Old Grave Fest: Arkhon Infaustus din Franta si Ranger din Finlanda!

Cu mai bine de doua decenii in urma, a luat nastere in Paris una dintre cele mai extreme trupe de blackened death metal. Pana la momentul lansarii primului lor album – Hell Injection (2001) – ne puteam astepta deja la o combinatie a tot ce este pervers, bolnav si dezgustator in arsenalul de black si death metal. Albumul are de toate, inclusiv chiuveta de bucatarie, plina de droguri, varsaturi si altele, de la tempouri lente la viteze ametitoare si distorsionate ce amintesc pe undeva de un Angelcorpse black metal. Cu voci duale, pareau ca sunt o trupa care a dat tot ce avea mai bun pentru un album de debut. Dar nu. Filth Catalyst (2003) a venit sa surclaseze primul album. Mai concentrat, cu o productie mai buna, mai bine stabilita din punct de vedere tehnic, a fost un pas inainte in toate privintele. A fostr nevoie doar un an pentru ca un nou album sa iasa. Perdition Insanabilis cu un cover art minimalist a adaugat alte straturi de atmosfera si compozitie. S-a pus accentul din ce in ce mai mult pe riffuri, spre exemplu piesa Six Salvation Salvation, o abordare subtila a ceea ce va urma pe Orthodoxyn (2007). Ultimul album inainte de pauza de opt ani, a fost in acelasi ton rau, direct si auster, confirmand nevoia trupei de a continua sa evolueze, dar sa ramana in concordanta cu scopul initial.

2017 a venit cu stiri excelente pentru cei care au nevoie de genul asta de mizerie muzicala: Arkhon Infaustus au revenit! Pentru a marca acest eveniment, impreuna cu show-uri selecte, a fost inregistrat si lansat un nou EP. Passing the Nekromanteion continua maiestria trupei in black metal cat si a death metal-ului, inclinandu-se mai mult ca oricand spre cea din urma. O revenire placuta care ne-a convins sa-i aducem pentru prima data pe Arkhon Infaustus in Romania!

https://www.youtube.com/watch?v=OMHj996ZrTo

https://www.facebook.com/ArkhonInfaustus666/

https://ladlo.bandcamp.com/album/passing-the-nekromanteion

Speed metal este greu de definit. Nu este heavy metal, nu este tocmai thrash, si este dificil sa il descrii in cuvinte, dar nici nu este nevoie cand puteti foarte bine sa ascultati Ranger.

Ceea ce a inceput in 2008-2009 in Helsinki ca o pasiune pentru tot ce este rapid, rudimentar si cu volumul dat la maximum, s-a transformat intr-o senzatie underground. Demo-ul Combat Metal (2013) a inspirat sunetul Ranger: riff-uri, riff-uri si mai multe riff-uri, tobe zdrobitoare si o voce caracteristica genului. Golul dintre Exciter si Slayer a fost brusc umplut, cu o tenta de NWOBHM, si s-a transformat in Skull Splitting Metal – de unde si numele compilatiei din 2014 a tuturor demo-urilor si a celor doua EP-uri: Shock Skull si Knights of Darkness. Lucrurile nu incetinesc pentru o trupa adevarata de speed metal, asa ca vortexul denim and leather, sange si violenta au continuat si pe urmatoarele 2 albume: Where Evil Dwells (2015) si Speed & Violence (2016).  Iar daca nu ne credeti, va invitam sa va convingeti la Old Grave Fest VII.

https://www.youtube.com/watch?v=cHN9fBRGhs0

https://www.facebook.com/rangerheavymetal/

https://rangerheavymetal.bandcamp.com/

Old Grave Fest VII, 12-13 octombrie 2018, fabrica, Bucuresti, Romania

Official: Pagan Altar – Alan Jones (UK)

Demilich (Finland)

Arkhon Infaustus Official (France)

Ranger (Finland)

Dawn Of Winter (Germany)

Malokarpatan (Slovakia)

Nocturnal Witch (Germany)

Phrenelith (Denmark)

Chevalier – FIN (Finland)

Eggs of Gomorrh (Switzerland)

Vultures Vengeance (Italy)



Biletele se gasesc online pe www.iabilet.ro si in reteaua iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si in Statiile de Plata SelfPay din toata tara.