27 septembrie 2018– se dă startul vânzării biletelelor pentru concertul Ed Sheeran din 3 iulie 2019, Arena Națională – București

Astăzi, 27 septembrie 2018, orele 12:00, începe numărătoarea inversă pentru concertul Ed Sheeran din 3 iulie 2019 de pe Arena Națională – București. Este prima zi când se pot achiziționa bilete, doar online, pe http://www.eventim.ro/ro/artist/ed-sheeran-1010/profile.html.

Valoarea nominala a biletelor este:  ACCES GENERAL ÎN PICIOARE: 199 RON / ACCES PE SCAUNE: 399 RON și 299 RON plus 15 RON taxa de livrare, ori 3 RON taxa de ridicare a comenzii de la casa de bilete Eventim.

DESPRE POLITICA DE VÂNZARE A BILETELOR

Ed și echipa sa au o politică foarte strictă legată de vânzarea ne-etică a biletelor prin intermediul website-urilor secundare sau a altor metode neoficiale.

Toți clienții sunt îndemnați să folosească doar site-urile oficiale pentru bilete din lista afișată pe Edsheeran.com.

Astfel, pentru a impiedica eforturile de revânzare neetică a biletelor, prețurile absurde și înșelarea fanilor, biletele la acest concert se vând personalizate cu numele cumpărătorului imprimat pe fiecare bilet. O persoană poate comanda în numele său maxim 4 bilete, iar la momentul în care se face accesul la spectacol, cel puțin numele de familie imprimat pe bilet trebuie să corespundă cu documentul de identitate prezentat, iar a doua (și posibil a treia și a patra) persoană poate avea acces doar împreună cu persoana posesoare a cărții de identitate. La cerere, trebuie prezentată și dovada plății biletelor.

Concert Ed Sheeran | Romania, in 3 iulie 2019, la Arena Nationala , Bucuresti
Concert Ed Sheeran | Romania, in 3 iulie 2019, la Arena Nationala , Bucuresti

Organizatorul evenimentului și Eventim au dreptul de a anula comanda  clientului, dacă aceasta a încălcat condițiile de achiziție stabilite de organizator și afișate pe http://www.eventim.ro/ro/artist/ed-sheeran-1010/profile.html.  .

Organizatorul își rezervă dreptul de a verifica documentele de identitate la intrarea în zona de spectacol. Vă rugăm aduceți un document de identitate valabil și intrați la spectacol împreună cu prietenii și familia cu care ați achiziționat biletele.

Metodele de plata: http://www.eventim.ro/ro/modalitate_de_plata/.

Revânzarea biletelor atât în regim propriu cât și prin alte companii de ticketing este strict interzisă!

La concert nu este permis accesul copiilor sub 6 ani.

Copiii cu dizabilități și însoțitorii acestora vor beneficia de acces gratuit la spectacol, în limita locurilor disponibile.

Adultii cu dizabilități grave (nivel 1) sau accentuate (nivel 2) și însoțitorii acestora vor beneficia de acces gratuit în limita locurilor disponibile. Informații și înregistrări la contact@eventim.ro.

Pentru lista de întrebări și răspunsuri, vă rugăm accesați –  Edsheeran.com sau eventim.ro

Parteneri media : PRO TV, Kiss FM si Adevărul.