Un artist fenomenal, o reprezentaţie emoţionantă, un spectacol autobiografic impresionant! RADU BELIGAN vă invită la CONFESIUNI DESPRE VIAŢĂ ŞI ARTĂ, pe 30 ianuarie la Palatul Naţional Al Copiilor.

Ajuns la o vârstă venerabilă, cu un destin fascinant şi o carieră impresionantă, Radu Beligan şi-a asumat în decursul timpului rolul de actor, profesor, regizor, director de teatru şi scriitor. Iar acum toate aceste experienţe iau forma „Confesiunilor:” maestrul aduce în faţa publicului întâmplări, şi trăiri remarcabile, ce şi-au pus amprenta asupra existenţei sale. Pagini din viaţa actorului se succedă asemenea unor tablouri cu parfum de epocă, iar personajele zugrăvite în nuanţe pastel ies la rampă chemate de amintirile şi cugetările artistului: Lucia Sturdza Bulandra,  Alexandru Giugaru şi George Vraca sunt câţiva dintre eroii ce animă „Confesiunile”, iar istorisiri ce îi au în prim plan  pe Tolstoi, Cehov, sau Laurence Olivier, întregesc retrospectiva.   

 

CONFESIUNI DESPRE VIAŢĂ ŞI ARTĂ este spectacolul ce prilejuieşte întâlnirea cu RADU BELIGAN în postura de martor al istoriei, la ora mărturisirilor.

 

Biletele se găsesc la Casa de bilete a Palatului Copiilor, în reţeaua BILETOO –punctele de vânzare se află la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), Librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, şi Cinema Patria. Cei ce doresc să comande online, o pot face de  pe www.Biletoo.ro.  www.blt.ro,  www.bilete.ro.

 

În decursul lunii ianuarie  iubitorii de teatru sunt aşteptaţi la Palatului Naţional al Copiilor şi pentru următoarele reprezentaţii:

 

Străini în noapte (Florin Piersic, Medeea Marinescu) – 27 ianuarie – două reprezentaţii: ora 16.00 şi ora 19.00

Nimeni nu-i perfect (Eugen Cristea, Silviu Biriş, Andreea Şofron) – 29 ianuarie ora 19.00

Vis (Dan Puric) – 31 ianuarie ora 19.00

 

Iar primele zile de primăvară calendaristică aduc, tot la Palatul Copiilor, o nouă serie de spectacole, pentru care biletele sunt deja în vânzare:

 

Podu (Horaţiu Mălăele, Meda Victor, George Ivaşcu) – 2 martie, ora 19.00

O noapte furtunoasă (Luminita Erga, Niculae Urs, Silviu Biriţ, Alina Berzunţeanu, Alexandru Georgescu, Vlad Zamfirescu şi Simona Popescu) – 3 martie ora 19.00

Menage A Trois ( Ioan Isaiu, Liviu Vârciu, Ionela Nedelea) – 4 martie ora 19.00

 

About Post Author

Lasă un răspuns