Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Turneu lansare album Luna Amara – Nord

13 octombrie 2018

Odată căutam mușchiul pe trunchiul copacilor. Acum abia mai găsim copacii. Odată voiam adevărul. Acum vrem să avem dreptate. Odată priveam cerul. Acum privim ecrane. Odată deschideam ușile pentru oaspeți. Acum ridicăm garduri de sârmă ghimpată. Odată ne strângeam apăsat prietenii în brațe. Acum apăsăm taste ca să avem cât mai mulți prieteni. Odată eram fericiți cu o chitară și cu cerul deasupra. Acum plecăm nefericiți de la spectacole grandioase. Odată știam mai puține și ne păsa mai mult. Acum aflăm atât de multe și ne pasă atât de puțin. Odată părinții făceau revoluții. Acum părinții fac împrumuturi la bancă. Odată nu aveam nevoie de multe ca să ne umplem viețile. Acum avem nevoie de atâtea ca s-ascundem golul din noi. Odată mergeam pe un drum. Acum ne învârtim în cerc. Odată trăiam. Acum supraviețuim. Odată nu înseamnă atât de demult. Acum e dintotdeauna. NORD. Pentru că iarna din noi a sosit
Pret bilete: 30  lei early bird pana la sfarsitul lunii septembrie) – 200 de bilete
                 40 lei presale
                 50 lei la acces

 

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Beraria H, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3) , Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si in Statiile de Plata SelfPay din toata tara.

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

Detalii

Dată:
13 octombrie 2018
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:
Site web:
https://www.iabilet.ro/bilete-turneu-lansare-album-luna-amara-nord-36077/

Organizator

Flying Circus Pub,

Loc de desfășurare

Flying Circus Pub,
Strada Iuliu Maniu 2
Cluj-Napoca, România
+ Hartă Google

Lasă un răspuns